Cautare

1347 de rezultate pentru "rezultat" (2.79 secunde)
Revenind insa la prejudiciul rezultat in urma acestui incident - de care se face vinovata in primul rand conducerea Administratiei Portuare, prin neglijenta dovedita in verificarea starii tehnice a cheului - el nu a fost recuperat nici pana in prezent.
"Nu putem spune deocamdata ca avem un rezultat al controlului. Peste cateva zile vom avea un raspuns mai clar. Dar noi banuim rezultatul de pe acum, va fi unul pozitiv, din toate punctele de vedere.
Tot atunci, toti membrii PD vor fi consultati in legatura cu schimbarea doctrinei si, in functie de rezultat, se va decide intr-o forma sau alta.
Conservatorii spanioli din Partidul Popular (PP, de dreapta) ar putea avea un rezultat mai bun la alegerile europarlamentare in Spania, decat Partidul Socialist (PSOE) aflat la putere, potrivit unui sondaj publicat duminica in cotidianul Publico.
Aceleasi surse precizeaza ca s-a ajuns in aceasta situatie, in cazul ambelor comisii, deoarece componenta lor a rezultat in urma negocierilor la nivelul liderilor de grup si nu s-a respectat regula algoritmului politic.
Este un rezultat amestecat. Sunt si lucruri care s-au facut bine si au fost incercari oneste de a contracara criza economica, sunt si lucruri care s-au facut mai putin bine si cred ca, in general, in zona de politica economica lucrurile stau mai prost.
promovarea unor tineri politicieni aroganti si incompetenti, al carei rezultat a fost compromiterea in bloc a tinerei generatii, ceea ce este un fals periculos, dar care ne atrage atentia ca pe ultimii metri dinaintea alegerilor prezidentiale nu ne mai putem aventura in sperante, ci avem nevoie de certitudini.
Cum nu s-a luat nici o masura impotriva directorului, contabila a facut o alta sesizare pe care in luna septembrie 2004 a trimis-o Ministerului Educatiei si Cercetarilor, care a trimis o comisie de control al carei rezultat a fost atasat probatoriului din dosarul instrumentat de politistii de la Economic.
Nu cred ca, pe termen lung, isi poate reveni din criza fara sa aduca jucatori noi. Pe termen scurt, da, cred ca se poate obtine un rezultat direct doar pe baza schimbarii echipei de conducere.
Potrivit acestuia, "experienta a 12 ani de discutii fara rezultat" demonstreaza ineficienta actualului format de negocieri si necesitatea modificarii aces
De mentionat ca, la inceputul lunii martie, comisarul sef Traian Jipa, chestorul IPJ Constanta, la sugestia ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, si-a depus dosarul de pensionare, iar o comisie de inspectori din cadrul MAI a efectuat un control al carui rezultat va fi facut public in aceste zile.
Ca urmare a consultarilor bilaterale, desfasurate intre expertii Comisiei Europene si reprezentantii institutiilor romane care se incadreaza in sistemele de pensii ocupationale, a rezultat caracterul imperativ al modificarii legislatiei incidente.
Daca aceste negocieri politice nu vor fi facute inainte de motiunea de cenzura atunci nu ne putem astepta decat la un rezultat care sa certifice "status quo"-ul actual.
Dupa ce i-a facut gluma, aceasta s-a oprit subit din sughitat, si nu a mai avut absolut nimic, ca rezultat al glumei.
Asumarea paritatii, baza probabilei Aliante PSD-PNL, este rezultat doar al negocierii politice, fara a tine cont de realitatea electorala. Asa cum se observa, Alianta conserva puterea celor deja cu influenta si creeza probleme de reprezentare celor de la baza partidelor.
"Timpul ne-a fortat sa luam decizii rapide" In ceea ce priveste dialogul social, din discutiile de la Snagov a rezultat necesitatea reformarii CES, pentru a-l face mai eficient si mai reprezentativ.
Important este ca in urma privatizarii avem un rezultat economic notabil. Sunt bani in plus la buget. Este o afacere care prin dezvoltarea ei are efecte favorabile la nivel social si la nivelul intregului judet.
Europa trebuie sa-si apere modelul sau social si sa-si propuna ca obiectiv major, reducerea decalajelor de dezvoltare existente, ca rezultat al evolutiei istorice diferite, mai ales a statelor din vestul si estul continentului.
Liberalul-sef este nemultumit de faptul ca negocierile purtate pana in prezent nu au condus la nici un rezultat, iar social-democratii ezita sa isi faca public punctul de vedere referitor la desemnarea candidatilor pentru alegerile locale.
1), precum si revizuirea care are ca rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora (alin.
google-analytics.com