Cautare

3611 de rezultate pentru "persoana" (6.25 secunde)
numeste o persoana inacceptabila pentru noua majoritate, persoana cu pricina se face ca negociaza o majoritate timp de 10 zile, depune mandatul, urmeaza iar cateva zile de negocieri, iar o persoana inacceptabila, iar 10 zile de "negocieri", si tot asa.
"Era o persoana imbracata in politist, despre care noi spunem ca nu era politist si care ii filma pe cei care vociferau impotriva premierului, probabil ca sa le faca dosar.
"Presedintele partidului de guvernare trebuie sa fie si prim ministru, argumentul este ca o persoana care detine cele doua functii poate sa atenueze tensiunile care apar.
Daca o avem vot uninominal pur, persoane precum Ioan Oltean, o persoana precum Roberta Anastase, o persoana precum doamna Elena Udrea, o persoana precum domnul Mircea Toader nu vor mai putea fi alese decat prin votul pe lista", a declarat presedintele PSD, Victor Ponta.
Argumentul invocat in sprijinul unei intreprinderi nebunesti pentru un om, nu insa si pentru un om politic, ar fi posibilitatea ca Traian Basescu sa nu desemneze drept premier o persoana de la USL, desi acest Colhoz politic ar cistiga scrutinul din 9 decembrie 2012.
In 2013, veniturile statului sunt estimate la 46 miliarde de euro, reprezentand 2.300 de euro pe persoana, iar cheltuielile statului se ridica la 49 miliarde de euro (2.450 de euro pe persoana).
Din partea PSD si din partea Guvernului persoana insarcinata sa coordoneze aceste eforturi este dl Dragnea si cred ca are cea mai mare experienta si are si autoritatea politica pentru a coordona acest efort si de a gasi solutii.
Statul acreditar poate oricind, si fara a trebui sa motiveze hotarirea, sa informeze statul acreditant ca seful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persoana non grata sau ca orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil.
In eventualitatea in care presedintele Klaus Iohannis merge a treia oara pe mana PSD, desemnand pentru formarea noului Guvern persoana nominalizata de majoritatea parlamentara, schimbarea de stafeta la Palatul Victoria va decurge cat se poate de firesc.
In aceste conditii, taxa de salubritate, de 25.000 de lei pentru fiecare persoana, continua sa se incaseze prin Directia de impozite si taxe a Primariei.
Pentru aceste din urma sporturi, taxa este aproape simbolica, respectiv 50.000 de lei vechi de persoana. ... La pensiunile de 2 stele, preturile sunt intre 600.000 de lei vechi si 700.000 de lei/persoana.
Pe de alta parte, specialistii spun ca, daca o persoana vrea sa castige pe bursa, trebuie sa stie foarte bine regulile pietei de capital si sa aiba cunostinte temeinice despre companiile listate.
Mittal Steel Galati va fi amendat de comisarii Garzii de Mediu pentru faptul ca nu s-a gasit persoana responsabila pentru prabusirea Haldei de zgura.
Preturile sunt variabile, in functie de numarul de margarete si de programul inclus, situate intre 300 de lei (3 milioane de lei vechi) de persoana si 400 de lei (4 milioane de lei vechi).
Drumul nu se termina insa aici, ci urmeaza etapa in care o persoana trebuie sa cantareasca bine unde se va angaja. ... A doua persoana este seful ierarhic direct, cel care, de altfel, ii traseaza angajatului si fisa postului. ... Aceasta persoana devine "ghidul" nou-venitului in firma pe perioada de acomodare.
"Exista o serie de pasi, un drum pe care fiecare persoana il parcurge de-a lungul vietii. In centrul atentiei se afla persoana, cu propriile aspiratii, dorinte, cunostinte, asteptari. ... O buna planificare a carierei presupune ca persoana care se afla pe acest drum sa-si evalueze periodic activitatea.
Toate aceste activitati pot fi realizate cu succes daca exista o persoana sau o echipa capabila sa inteleaga atat nevoile firmei, cat si ale angajatilor.
Pe de alta parte, potrivit site-ului www.121.ro, prin fotografie angajatorul "cunoaste" de la inceput persoana respectiva, iar interviul propriu-zis demareaza de la un nivel de comunicare mai apropiat decat in mod normal.
In turismul rural, in perioada 10 septembrie - 1 noiembrie, un sejur de sase zile, la pensiuni de trei margarete, va costa 135 de lei pentru o persoana, potrivit RomNET.
"Pana acum, s-a facut o confuzie intre persoana fizica, cea care capitaliza firma, si persoana juridica, societatea. Orice persoana se poate angaja oriunde doreste, este dreptul fundamental la munca si interpretarea de pana acum nu a fost corecta din punct de vedere juridic.
google-analytics.com