Cautare

4428 de rezultate pentru "ministru" (3.25 secunde)
Ordinarul asta nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a povestit, duminica, in timpul unei vizite la Cluj-Napoca, doua bancuri la adresa lui Traian Basescu, pe care l-a comparat cu un varcolac.
In anul 2000, a fost ministru al Muncii. A mai activat ca profesor asociat la universitati din strainatate. Gheorghe Oprescu - profesor universitar la catedra de Economie din Universitatea "Politehnica" Bucuresti.
Premierul interimar Emil Boc a declarat astazi ca PD-L il va sprijini pe Lucian Croitoru, noul prim-ministru desemnat, si cu resurse umane.
Candidatul PSD la presedintie, Mircea Geoana, i-a raspuns lui Traian Basescu la propunerea acestuia de a deveni premier si a declarat ca presedintelui ii este frica sau a inceput sa consume droguri usoare. "Actualul presedinte mi-a lansat o invitatie, aceea ca eventual sa devin acum prim ministru.
Fostul ministru al Internelor, Dan Nica, a facut o dezvaluire spectaculoasa la Realitatea TV, el afirmand ca turismul electoral nu s-a practicat doar pe teritoriul Romaniei, la ultimele randuri de alegeri, ci si peste hotare.
In al doilea rand, ascensiunea lui Mircea Geoana si - intr-o anumita masura - a lui Crin Antonescu se datoreaza faptului ca presedintele Basescu a refuzat oferta de guvern si prim-ministru facuta de noua majoritate parlamentara PSD - PNL - UMDR si minoritatile nationale, altele decat cea maghiara.
prim-ministru! Cat despre urmasii lui...Traian Basescu, gura pacatoasei... adevar graieste. O fi avand semne tipice vestitoare de bucurii?" (Articolul poate fi accesat la adresa www.dimineata.wordpress.com)
Suntem intr-o majoritate care-l sustine pe domnul Johannis pentru prim-ministru si sper sa fim oameni seriosi si de aceasta data", a mai precizat liderul PSD.
"Adevaratul plan al domnului Basescu este acela de a pastra acesti ministri PD-L specializati in luatul de bani, caratul de bani si fraudarea alegerilor pana pe 6 decembrie, iar dupa 6 decembrie adevaratul plan al lui Basescu este sa o puna pe cea mai apropiata colaboratoare a sa, doamna Elena Udrea, prim-ministru al Romaniei , dar va spun ca acest lucru nu se va intampla" a afirmat Geoana.
Printre membrii comisiei de audieri s-a numarat si fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu, care i-a atras atentia lui Funeriu ca face o caracterizare prea dura si din acest motiv nerealista a sistemului de invatamant.
Elena Udrea il domina din plin pe presedintele Traian Basescu, nu invers, blonda avand un caracter puternic si autoritar, si tocmai de aceea seful statului nu o va nominaliza ca premier intr-un viitor guvern, este de parere fostul prim-ministru, Adrian Nastase, pe blog-ul propriu.
Numea si Primul Ministru, aproba si programul partidului, era Alfa si Omega. Avea si el o Elena. Odioasa, cea care atunci cand vedea din goana masinii o coada la alimente, zicea:
Din ziua de 15 noiembrie, Romania nu va mai avea niciun fel de ministru, nici titular, nici interimar la portofolii esentiale, asa cum sunt portofoliile MAI, Educatie, Sanatate, Munca, Externe s.a.m.d.", a afirmat Ponta.
"Ne trebuie doar un guvern solid, un prim-ministru competent care sa se bucure de incredere publica in momentul in care preia conducerea acestui guvern, intr-o perioada grea.
"Il somam pe presedintele Romaniei sa renunte la teatrul absurd in care ne-a obligat sa jucam, propunand un premier care nu are sprijinul majoritatii parlamentare. Il somam sa desemneze in functia de prim-ministru pe candidatul majoritatii parlamentare si anume pe Klaus Johannis.
Boc nu mai e nici prim-ministru, nici primar de Cluj, a ascultat orbeste de Basescu si a ramas pe dinafara.
Ca ministru, am vandut flota la fier vechi. Ca primar, mi-am dat singur o casa pe strada Mihaileanu. Ca presedinte, l-am ajutat pe fratele meu sa faca afaceri cu armament.
Asa stand lucrurile, s-ar putea ca recentele acuzatii ale fostului ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, cel care sustine ca guvernantii nu se mobilizeaza suficient si ascund populatiei adevarata situatie in cazul gripei, sa merite mai multa atentie.
Un presedinte nu poate sa spuna inainte sa constate o majoritate si inainte sa se consulte cu partidele cine va fi prim-ministru.
google-analytics.com