Formarea coalitiei PSD-PNL-UDMR-minoritati cu Iohannis candidat de premier a fost o manevra spectaculoasa.
Analizata la rece, formarea coalitiei poate sa dea o explicatie in privinta motivelor pentru care a fost acceptata atat de rapid.
Luna octombrie a adus cu sine o manevra neasteptata din partea adversarilor lui Basescu. PSD, PNL, UDMR si minoritatile au lasat orgoliile la o parte si a au format o alianta menita sa darame guvernul Boc si sa propuna un nou premier, in persoana lui Klaus Iohannis. Ideea cu Iohannis i-a apartinut lui Crin Antonescu.
Principala intrebare e de ce liderul PSD s-a plasat la remorca PNL? Toata lumea a remarcat ca manevra respectiva l-a scos, brusc, pe Antonescu in prim plan si i-a adus 6 puncte in sondaje (conform CSOP).
Pe 14 octombrie, Geoana il anunta pe Iohannis drept premier al unui guvern tehnocrat cu mandat limitat, in sensul organizarii de "alegeri libere si corecte".
Crin Antonescu declara imediat la Realitatea TV : "Daca voi deveni presedinte al Romaniei Klaus Johannis va deveni premier. Este un lucru clar pe care il spun lui Traian Basescu. Nu puteti intarzia venirea lui Johannis decat pana cel tarziu pe 6 decembrie", a mai declarat Crin Antonescu".
Altfel spus, inca de atunci, planurile principalilor lideri ai noii coalitii apareau ca profund diferite: unul dorea un Iohannis temporar, altul pe termen lung, asa cum a declarat fatis Iohannis insusi: "Nu accept sa fiu premier pentru doua luni".
Meciul aliatilor majoritari se incinge: Antonescu il acuza pe Geoana ca incearca sa il confiste, electoral, pe Iohannis, mai ales prin plasarea pe siteul liderului PSD a unei poze impreuna cu primarul Sibiului. Replica lui Geoana nu se lasa asteptata: "Pe Iohannis il sprijin din toata inima, dar dl Antonescu face aceeasi greseala pe care i-o reprosam cu totii domnului Basescu. Un presedinte nu poate sa spuna inainte sa constate o majoritate si inainte sa se consulte cu partidele cine va fi prim-ministru. Am senzatia ca domnul Antonescu vrea sa-l foloseasca pe Iohannis ca agent electoral pentru propria campanie", a raspuns Geoana.
Daca s-a reusit inchegarea unei asemenea miscari politice de anvergura, de ce principalii actori par sa aiba, totusi, viziuni diferite? Raspunsul e foarte simplu: toata povestea s-a putut realiza dintr-un singur motiv : Geoana doreste sa aiba doua chei : 1) daca invinge, iese presedinte ; 2) daca pierde, are o barca de salvare - va cere pentru el postul de premier.