Scriitorul Mircea Micu scrie in editia electronica a ziarului Dimineata un articol plin de haz la adresa muzei prezidentiale Elena Udrea, pe care il puteti citi in continuare, sub titlul "Suntem urmasii lui Traian..."
"Asa a decretat, intr-o explozie de entuziasm electoralo-erotic, pupila locatarului din Cotroceni, blonda si neodihnita propagandista Elena Udrea ot Plescoi.
Sub privirile si aplauzele ingaduitorilor participanti la un miting unde venisera, de fapt, sa-l asculte pe Gheorghe Turda, doamna Cocos s-a infiintat pe scena si, cu un glas rezonand amintiri nepieritoare, a slobozit acel triumfal indemn de a vota pe cine trebuie, fiindca, nu-i asa, "toti suntem urmasii lui Traian Basescu"...
Ca madam Udrea ot Plescoi nu e la prima manifestare de un infinit ridicol (vezi inspectarea... echipamentului unui grup de inzestrati... salvamari), si ca puterea dansei de a intelege semantica unor cuvinte ii joaca feste, se vede cu ochiul liber.
Dar de aici si pana la prapastioasa afirmatie, in numele tuturor, distanta este mare si vadeste nu doar slugarnicie dublata de incompetenta, ci si o nerusinare menita sa-i sustina jignirea adresata acelor nefericiti participanti si, in ultima instanta, noua tuturor.
Aceasta cucoana aflata in curs de cercetare judiciara, pentru acuzatia de furt din banii publici, in gratiile lui "Zeus", a produs stupefactie si zambete ironice in toate mediile politice prin stupefianta afirmatie.
Gurile rele sustin cum ca in cazul in care (Doamne fereste!) Basescu va aranja recastigarea fotoliului, pupila sa blonda si fidela va fi desemnata... prim-ministru!
Cat despre urmasii lui...Traian Basescu, gura pacatoasei... adevar graieste. O fi avand semne tipice vestitoare de bucurii?" (Articolul poate fi accesat la adresa www.dimineata.wordpress.com)