Cautare

4147 de rezultate pentru "consiliul popular canesti" (3.49 secunde)
Recent, consiliul a stabilit ca 34 de companii din zonele defavorizate au depasit volumul ajutoarelor de stat care le trebuiau acordate.
Consiliul National al çntreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIMMPR) a premiat ieri cele mai puternice companii din tara care s-au distins anul trecut.
Pe de alta parte, actualul ministru al Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, a ocupat functia de membru in Consiliul de Administratie la compania UPETROM, firma care figureaza de asemenea in raportul ONU.
Producatorul de guma de mestecat Wrigley Romania si 26 de agenti economici distribuitori ai produselor sale, inclusiv Rodipet, au fost amendati de catre Consiliul Concurentei cu 201 miliarde de lei vechi (circa 5,5 milioane de euro).
Mai exact, actiunile intreprinse de acesta, in colaborare cu Consiliul Local Navodari, dar si alti factori, in perioada iulie 2004 - decembrie 2005.
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a decis ieri mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 8,5%.
Directorul general Vasile Salapa si adjunctul acestuia, Tudor Ciurezu, vor ramane insa in consiliul de administratie al SIF, pe functie de presedinte, respectiv vicepresedinte.
Consiliul Concurentei a inceput analiza cu privire la ajutorul de stat in cazul fostei banci Bancorex, dupa ce a primit notificarea de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), au declarat pentru Mediafax reprezentanti ai institutiei de concurenta.
Consiliul Concurentei a amendat firma americana Cross Lander, proprietarul ARO Campulung, cu 668.300 de lei, pentru ca a vandut active apartinand ARO, a modificat statutul firmei si a aprobat bugetul de venituri si cheltuieli fara acordul institutiei privind dobandirea controlului asupra ARO.
Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care compania indiana Ranbaxy Laboratoires a preluat producatorul de medicamente Terapia Cluj-Napoca.
Consiliul Concurentei a amendat Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa - "CFR Marfa" cu peste 7 milioane de euro pentru ca a incalcat Legea Concurentei.
Consiliul de Administratie (CA) al Societatii de Investitii Financiare (SIF) 5 Oltenia s-a intrunit din nou, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a dezamorsa situatia tensionata din ultimele saptamani, generata de debarcarea conducerii executive din functii.
Companiile care au efectuat investitii importante in zonele libere pana la 1 iulie 2002 pot beneficia de scutirea de la plata impozitului pe profit pana la sfarsitul acestui an, potrivit Mediafax, care citeaza Consiliul Concurentei.
Acesta spune ca, recent, Consiliul Judetean (CJ) Dolj, actionarul majoritar al societatii, a castigat un proiect PHARE in valoare de aproape 6.000.000 de euro pentru inlocuirea infrastructurii.
Consiliul Concurentei a verificat, in perioada aprilie-mai, 220 de companii si a constatat ca 89 de firme au beneficiat de ajutoare de stat in suma de 176,9 milioane lei (63,3 milioane dolari) acordate in baza legii privind investitiile directe cu impact semnificativ in economie (a caror valoare depaseste un milion de dolari - n.r.).
Consiliul de Administratie al SIF sau al Societatii de Administrare a Investitiilor care administreaza un SIF va suspenda drepturile de vot aferente valorilor mobiliare ce depasesc pragul de detinere de 1% din capitalul social al SIF, daca nu se va depune declaratia cu privire la atingerea pragului de detinere de 1% si daca, in termen de trei luni, investitorii nu vand aceste titluri.
Consiliul Concurentei a emis o decizie de neinterventie in cazul preluarii controlului unic asupra Quadrant Amroq Bottling Company Limited (QABCL) Insulele Virgine Britanice de catre Pepsi Americas Inc.SUA, prin subsidiara acestuia PCGB (BVI) Limited Insulele Virgine Britanice.
Carta IMM-urilor, initiata de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania si realizata, in acest an, in colaborare cu Agentia Nationala pentru IMMC, este prima analiza aprofundata a IMM-urilor din tara noastra, realizata in perspectiva integrarii Romaniei in U.E., care ofera principalele elemente necesare valorificarii marelui lor potential economic si social si transformarii IMM-urilor in propulsorul economiei Romaniei, de facto, in U.E.
Potrivit statutului companiei, Consiliul de Administratie este compus din cinci membri din care trei sunt reprezentanti ai Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, ceilalti doi, Gheorghe Busu si Elena Miu, fiind reprezentanti ai micilor actionari.
Pentru reteaua de drumuri a Noului Rast se bat zece firme mari, care au fost invitate la negocieri de Consiliul Judetean (CJ) Dolj. ... Doua dintre cele zece firme invitate de Consiliul Judetean (CJ) Dolj la discutii sunt cele care construiesc si centrul Craiovei.
google-analytics.com