Evenimentele din ultimele saptamani au bulversat investitorii SIF 5 Oltenia. Lupta pentru putere de la varful societatii se pare ca s-a lasat cu o singura victima.
Consiliul de Administratie (CA) al Societatii de Investitii Financiare (SIF) 5 Oltenia s-a intrunit din nou, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru a dezamorsa situatia tensionata din ultimele saptamani, generata de debarcarea conducerii executive din functii. Reamintim ca in sedinta de pe 29 aprilie Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) a decis debarcarea din functiile executive a directorului general Vasile Salapa si a adjunctului acestuia, Tudor Ciurezu. Schimbarile initiate de omul de afaceri Catalin Chelu, cunoscut ca unul dintre sforarii SIF Oltenia, au fost contestate atat la instanta, cat si la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), organismul de control al pietei de capital. Prin decizia tribunalului, pana la un verdict definitiv si irevocabil, executarea hotararilor AGA a fost suspendata. Prin urmare, Salapa si Ciurezu ramaneau directori. Nu a trecut mult si a urmat un nou scandal. Dinel Staicu, alaturi de cei doi care urma sa ia locul directorilor, Margareta Racovita si Teodor Buzatu, au convocat CA si au hotarat retragerea mandatelor de directori lui Vasile Salapa si Tudor Ciurezu, la intoarcerea acestora din concediu. Hotarare contestata si ea la CNVM, pe motiv ca nu ar fi legala. Comisia a reactionat, emitand o ordonanta (nr. 398/18 mai 2006) prin care a hotarat monitorizarea permanenta a administrarii portofoliului SIF Oltenia pe o perioada de pana la 60 de zile.
Ciurezu si-a pastrat scaunul
La sfarsitul saptamanii trecute, la SIF Oltenia s-a intrunit din nou CA. De data aceasta, Consiliul de Administratie a aprobat demisia din functia de director general a lui Vasile Salapa, care si-a justificat gestul prin motive de sanatate. In locul lui Salapa a fost numita in functie Margareta Racovita. Totodata, s-a modificat si organigrama societatii, prin crearea celui de-al doilea post de director general adjunct, ocazie cu care Tudor Ciurezu a fost reconfirmat in functie. Pe celalalt post se pare ca va fi Florian Teodor Buzatu. Cei trei directori vor face parte dintr-un comitet de directie, Ciurezu urmand sa preia atributiile legate de activitatea economica, plasamente si sistemul informatic, in timp ce Buzatu va coordona departamentele de actionariat, portofoliu, logistica si management. Practic, din tot acest scandal, singurul cap care a cazut a fost acela al lui Vasile Salapa, care va ramane doar presedinte al Consiliului de Administratie. Trebuie spus ca din cauza evenimentelor deosebite, aproape toata saptamana trecuta tranzactiile titlurilor SIF 5 Oltenia pe BVB au fost suspendate.