Cautare
2192 de rezultate pentru "clasament de fotbal divizia d bihor" (2.78 secunde)
Din sapte agenti economici verificati in Bihor, sase au fost amendati. Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bihor au efectuat un control tematic cu caracter pre- ventiv, care a urmarit respectarea prevederilor legale din do- meniul protectiei consumatorilor la spalatoriile si curatatoriile chimice si ecologice.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 23 Mai 2006
462
Primaria Oradea a abandonat Regulamentul pentru aprobarea programului de functionare a cluburilor, barurilor si restaurantelor.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 25 Iulie 2006
335
Conducerea Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor au organizat, ieri, o conferinta de presa in care sefii directiilor si ai doua administratii financiare teritoriale au prezentat realizarile pe anul 2006, care au adus la bugetul consolidat al statului venituri mai mari cu circa 30% decat veniturile realizate in 2005.
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 15 Decembrie 2006
304
Norme europene pentru saloanele de frumusete
Intrucat exista o preocupare din ce in ce mai mare a statelor-membre UE si chiar a Parlamentului European pentru serviciile de cosmetica, coafura, masaj, tatuaj, din cauza riscurilor, mai mari sau mai mici, pe care le genereaza aceasta categorie de activitati,
Federatia Patronilor Bihor a organiza, ieri, o masa rotunda cu firmele de profil din Oradea.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 22 Februarie 2007
439
Directia Generala a Finantelor Publice Bihor reaminteste contribuabililor persoane fizice ca pentru facilitarea completarii si depunerii formularelor de "Declaratie speciala privind veniturile realizate" - cod 200, pentru anul 2006, se aplica si, in acest an, la scara nationala, sistemul de trimitere/primire, prin posta a acestor declaratii, catre sau de la contribuabil.
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 23 Martie 2007
285
Firmele mijlocii vor fi administrate, incepand de luni, de o noua structura, care a fost infiintata in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor, potrivit deciziei Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 30 Martie 2007
423
TVA ar putea fi achitata in vama, din 15 aprilie, exceptie facand importatorii care vor obtine certificate de amanare la plata, iar la bunurile importate pentru livrarea in spatiul comunitar vor fi constituite garantii, potrivit unui proiect de OUG.
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 30 Martie 2007
507
Conducerea RAPAS Oradea a luat decizia, la solicitarea Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bihor care a trimis adresa nr.
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 18 Mai 2007
346
Proprietarii de animale din Bihor au fost foarte constiinciosi, marea lor majoritate depunand la Directia pentru Agricultura sau la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura cererile pentru obtinerea subventiilor.
Economie
Realitatea Bihoreana
Luni, 4 Iunie 2007
383
487 din 15 iunie 2007 privind etapele de realizare a transferului competentelor pentru administrarea accizelor si a produselor accizabile, incepand cu 1 iulie aceasta activitate a trecut la Directia Regionala Vamala Cluj cu sediul la Oradea.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 10 Iulie 2007
515
De mai bine de o saptamana, pe piata bihoreana au inceput sa patrunda carcase de porc provenite de la fermele grupului american Smithfield care fiinteaza in judetul Timis, ferme in care pesta porcina a facut ravagii.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 30 August 2007
345
Comisarii Garzii Financiare Bihor au inceput ample verificari la benzinariile bihorene, potrivit unei tematici trasate de conducerea GF Centrala. Cele mai multe probleme au fost descoperite, in ultima saptamana, la benzinariile private care nu apartin marilor companii de profil si care se zbat sa ramana pe piata.
Economie
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 5 Septembrie 2007
714
Federatia Patronilor Bihor, in parteneriat cu Primaria Oradea, organizeaza, vineri, in sala "Gen. Traian Mosoiu" a Primariei, conferinta cu tema "Program de Reabilitare Termica a Cladirilor", intre orele 9:30 si 14:30. Programul va incepe cu Sesiunea I - Importanta programelor de reabilitare termica in perspectiva standardelor europene".
Economie
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 12 Septembrie 2007
454
Firma oradeana Expo Varadinum organizeaza, in colaborare cu Camera de Comert si Industrie Bihor, ITD Hungary si Camera Economica a Croatiei, in perioada 20-23 septembrie, in incinta Salii Sporturilor din Oradea, cea de-a XI-a editie a Targului international de bunuri de larg consum, Varadinum Expo.
Economie
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 19 Septembrie 2007
584
2.210/2006, modificat si completat cu Ordinul 1.123/2007 si Ordinul 521/2007, contribuabilii persoane juridice cu domiciliul fiscal in judetul Bihor pot utiliza metoda de depunere a declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta ca metoda alternativa.
Economie
Realitatea Bihoreana
Vineri, 5 Octombrie 2007
555
Comisarii Garzii Financiare Bihor au inceput, de luna trecuta, o ampla actiune de control la societatile care se ocupa cu producerea, comercializarea si utilizarea materialelor de constructii.
Economie
Realitatea Bihoreana
Luni, 8 Octombrie 2007
422
Comisarii Garzii Financiare Bihor au efectuat, luna trecuta, mai multe verificari privind modul de aprovizionare si comercializare la mai multe societati care se ocupa de prelucrarea si valorificarea metalelor pretioase.
Economie
Realitatea Bihoreana
Luni, 12 Noiembrie 2007
516
Inspectoratul Judetean pentru Protectia Consumatorilor a organizat, ieri, la Colegiul Economic "Partenie Cosma" o intalnire cu elevii, in cadrul careia le-a prezentat "Manualul consumatorului", "Ghidul cumparatorului istet" si alte brosuri de informare pentru micii consumatori.
Economie
Realitatea Bihoreana
Marti, 20 Noiembrie 2007
609
92/2003 privind codul de procedura fiscala cu modificarile si completarile ulterioare, de la 1 ianuarie 2008, debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prin utilizarea unui ordin de plata pentru Trezoreria Statului pentru obligatiile fiscale datorate bugetului de stat si a unui ordin de plata pentru Trezoreria Statului pentru obligatiile fiscale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului asigurarilor pentru somaj si bugetului fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 10 Ianuarie 2008
762
Odata cu aderarea tarii noastre la UE, incepand cu 1 ianuarie 2007, au disparut taxele vamale si obligativitatea platii TVA in vamile din regiunea de Vest.
Economie
Realitatea Bihoreana
Joi, 31 Ianuarie 2008
661
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
872
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025
CAUTARI RECENTE
clasament de fotbal divizia d bihor
nr telefon bagdasar vasile rosiesti vaslui
vizionare film poker
accident rutier 26 04 2010 constanta cumpana
caziere juridic brasov in anul 2007
stirile pro tv de la 05 04 2010 satu mare
accidente rutiere 01 01 2010 eforie nord
clasament liga 5 iasi
accidente de circulatie in data de 13 08 2009
antena 1 stirile din 07 09 2010 dn1



