Cautare

6669 de rezultate pentru "ciolacu pnl" (2.91 secunde)
Liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a precizat ieri, intr-o conferinta de presa, ca succesorul lui Adrian Nastase la presedintia Camerei Deputatilor va fi desemnat saptamana viitoare, in sedinta de marti a grupului.
Liderii PNL, care au participat la consultarile cu presedintele Traian Basescu, i-au prezentat acestuia un document de sustinere a Parlamentului bicameral si a introducerii votului uninominal.
Deputatul Cornel Popa a castigat duminica cel de-al doilea mandat de presedinte al filialei PNL Bihor, el fiind singurul care si-a depus candidatura pentru aceasta functie.
Deputatul liberal Cristian Boureanu a propus ieri, in cadrul sedintei Biroului Permanent Central (BPC), realizarea pana la sfarsitul anului in curs a unui sondaj de opinie la nivel national, de nivelul celui comandat de PNL si PD anul trecut, pentru stabilirea ponderii pe listele parlamentare.
Dupa ce cu putin timp in urma parea ca intre cele doua formatiuni politice ce alcatuiesc Alianta „Dreptate si Adevar“ aflata la Putere se instaureaza raceala, din moment ce liderii ambelor tabere se razboiau in declaratii, mai nou a fost reinviat subiectul fuziunii dintre PNL si PD.
Liderii PNL au dizolvat conducerea filialei brailene a partidului, in urma conflictelor repetate dintre liberalii locali pentru sefia organizatiei teritoriale.
Vremea votului independent al alesilor PNL si PD pare sa fi trecut.
Inca o zi agitata in PNL, si tot fostul presedinte liberal Valeriu Stoica pare sa fi dat tonul si de aceasta data.
PNL-PD isi va rezolva neintelegerile si dupa ce vor fi stabilite principiile realizarii acestui obiectiv. ... senatorul Puiu Hasotti, deputatul George Dragomir si consilierul judetean Victor Manea, a reiesit faptul ca, sub nici o forma, PNL nu va renunta la doctrina si la Internationala Liberala.
Calendarul fuziunii nu este inchis, nu am inchis poarta fuziunii dintre PD si PNL. ... Boc a aratat ca s-a dorit ca acest partid popular de centru-dreapta sa fie format impreuna cu PNL.
Vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu, l-a comparat pe Geoana cu "stimabilul Farfuridi". ... Mircea Geoana considera ca proasta relatie dintre PNL si Traian Basescu ar pune in pericol Constitutia Romaniei, in cazul in care s-ar ajunge la o modificare a Legii Fundamentale.
Tot ieri, ei au luat in discutie Protocolul Aliantei in cadrul Comitetului Executiv al PNL.
Mircea Dinescu ar putea face parte din noul Colegiu de conducere al CNSAS, poetul urmand a fi nominalizat de catre PNL, in cazul in care PD nu il va propune pentru inca un mandat, a declarat ieri vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti.
Delegatia Permanenta a PNL Bihor a decis, ieri, intr-o sedinta extraordinara, sa renunte la alianta cu filiala locala a PD, confirmand in unanimitate o decizie anterioara a Biroului Permanent Judetean al organizatiei.
Biroul Permanent Judetean al PNL Bihor a decis duminica dimineata in unanimitate ruperea protocolului incheiat cu PD Bihor. Presedintele PNL Bihor, deputatul Cornel Popa (foto), considera ca vinovat este liderul PD Bihor, preocupat mai mult de propria-i imagine.
reuniunea Consiliului de Coordonare a Aliantei PNL-PD, programata pentru ieri nemaiavand loc. ... "Trebuie sa lasam legea in parlament, in dezbatere", a spus presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu. ... Asumarea raspunderii i se pare inutila din moment ce proiectul initiat de parlamentari ai PNL a primit avizul favorabil al guvernului.
Si daca, cel putin din punctul de vedere al PNL, negocierile cu PSD sunt excluse, intelegerile dintre simplii membri, indiferent de culoarea politica, sunt hotaratoare.
Ingrijorati cu privire la soarta parlamentara a partidului lor (PNL risca, potrivit unelor voci, sa nu mai prinda pragul electoral la viitoarele alegeri), urmasii lui Bratianu au trecut la atacuri la baioneta impotriva lui Basescu, stapanul absolut al democratilor.
Tensiunile interne din cadrul PNL Arad au culminat in aceasta sap-tamana cu invalidarea de catre Curtea de Onoare si Arbitraj a PNL a alegerilor locale ca urmare a contestatiei vicepresedintelui PNL Arad, deputatul Mihaita Calimente.
De la bun inceput trebuie spus ca, desi PSD, dar si anumite voci democrate cer si schimbarea ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, PNL ramane pe pozitii: "Flutur este unul dintre cei mai buni ministri liberali si il sustinem", a declarat, asemenea premierului Calin Popescu Tariceanu, deputatul PNL George Dragomir.
google-analytics.com