Cautare

13289 de rezultate pentru "cine e noul presedinte" (3.00 secunde)
Noul ministru al Integrarii Europene, Anca Boagiu, a declarat ieri ca bugetele alocate Romaniei si Bulgariei pentru perioada postaderare vor fi stabilite cel mai probabil in decembrie la reuniunea Consiliului European.
Dupa reactiile rapide si vehemente ale reprezentantilor oamenilor de afaceri care au criticat o parte a noilor masuri, dar si dupa dezaprobari primite din alte medii, noul ministru a ajuns la concluzia ca multe dintre prevederile codului sau nu sunt deloc bine puse pe hartie.
Oficialul roman i-a prezentat comisarului european stadiul negocierilor cu concernul franco-german EADS, asigurandu-l totodata ca noul contract va elimina orice suprapuneri cu programele finantate de Uniunea Europeana (si care vizeaza tot securizarea frontierelor Romaniei).
Potrivit lui Piperea, „falimentul nu va insemna decat sfarsitul acestei escrocherii numite Rafo.“ Pe de alta parte insa, avocatul ne-a mai spus ca prin vanzare activele vor fi reintroduse in circuitul economic, iar angajatii nu vor avea de suferit pentru ca noul proprietar ar urma sa se ocupe tot de rafinarea petrolului.
Totusi, in materie de terenuri pentru constructie rezidentiala, piata se va re-aseza in noul an dupa o perioada de supraincalzire produsa de presiunile speculative din 2005.
Noul Cod Fiscal va mai aduce si alte scumpiri. ... Astfel, noul Cod Fiscal va intra in vigoare cel mai devreme in luna august 2006.
Guvernul va aproba, pina la sfirsitul lui ianuarie, noul contract negociat cu firma Bechtel pentru construirea autostrazii Brasov-Bors, anuntat premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Astfel s-a pus in joc marele premiu, noul Opel Astra, adjudecat de constanteanul Lucian Dobrescu, acesta declarand: "Am folosit faina Dobrogea, deoarece sunt bucatar".
Loganul Break va contine 80% din modelul de la Geneva Romanii vor putea sa cumpere noul Logan Break incepand din octombrie acest an, cand modelul va fi disponibil si pe piata romaneasca.
Alaturi de reglementarile deja cunoscute privind mentinerea si extinderea cotei unice de 16% si a TVA-ului de 19%, noul Cod prevede o serie de majorari ale accizelor si taxelor care vor influenta direct cheltuielile cetatenilor.
"In negocierile pe care le-am avut, cu reprezentantii Electrica, acestia au dat dovada de flexibilitate si au inclus in program si conectarea la energie electrica a fiecarei locuinte din Noul Rast si iluminatul public, lucrari care nu fusesera prevazute in cele 40 de miliarde de lei alocate pentru reteaua de energie electrica.
Dupa cum informeaza site-ul Casanovacars.com, pana in prezent nu s-a stabilit daca noul vehicul va fi comercializat si in alte tari europene si din America de Nord sau va fi destinat strict britanicilor. ... Productia cuplului poate fi considerata "cheia succesului" pentru noul vehicul.
"Eu mi-am propus sa fac credit, dar pana acum nu mi-am permis pentru ca bugetul comunei e destul de mic. ... Bechetul a contractat credit pentru noul sediu al primariei Contractarea creditului bancar vine in general ca ultima solutie, in cazul in care primarii nu gasesc alta sursa de finantare.
Cele cinci firme castigatoare va trebui sa finalizeze lucrarile de constructie a strazilor din Noul Rast pana la 30 octombrie, acestea castigand pentru fiecare din cele patru sectoare pietruite 20 de miliarde de lei, iar pentru cel de-al cincilea sector, reprezentand centrul civic si singura zona asfaltata, 30 de miliarde de lei.
Pentru ca este prima data in istoria Parlamentului cand un act se publica gresit, iar acestia nu s-au decis, inca, ce procedura sa aplice ca sa corecteze eroarea, este posibil ca noul Cod Fiscal sa fie dezbatut din nou de plenul Parlamentului sau ar putea fi corectat de Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor.
Clientii pot opta intre o motorizare pe benzina si doua variante diesel, preturile CIP variind intre 18.090 de euro si 23.730 de euro. Constructorul Ford a lansat de curand pe piata romaneasca noul model S-MAX, o masina familiala cu alura sportiva.
Noul Cod, care va fi o lege organica si va face ordine in acest domeniu, se pregateste pentru septembrie. ... Francu sustine ca noul Cod al Constructiilor va cuprinde sanctiuni severe pentru cei care incalca normele de constructii.
Noul Centru de Relatii cu Clientii al UPC Astral, situat la parterul claadirii Vox Center, a fost inaugurat ieri, in prezenta viceprimarului Constantin Dumitriu, a directorului regional al companiei, Marius Plesea, a conducerii sucursalei gaalaatene si a personalului unitaatii.
Cu capota alungita, pozitia scaunului soferului mai in spate si caroseria pusa la punct, noul model Z4, disponibil in opt variante de culori, reprezinta o abordare moderna a designului clasicului roadster.
Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat vineri ca noul sat Rast va avea si o retea de alimentare cu apa, de 800 de mii de euro, bani alocati pe ultima suta de metri de guvern, prin Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT).
google-analytics.com