Codul Fiscal a ajuns la Monitorul Oficial intr-o forma gresita. Potrivit unui comunicat al Ministerului Finantelor, documentul, aparut recent in Monitorul Oficial, prezinta erori privind regimul de impozitare a microintreprinderilor. Pentru ca este prima data in istoria Parlamentului cand un act se publica gresit, iar acestia nu s-au decis, inca, ce procedura sa aplice ca sa corecteze eroarea, este posibil ca noul Cod Fiscal sa fie dezbatut din nou de plenul Parlamentului sau ar putea fi corectat de Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor. Ministerul de Finante sustine ca exista neconcordante tehnice privind taxarea microintreprinderilor. Conform comunicatului de la Ministerul de Finante, autoritatile vor solicita Parlamentului Romaniei rectificarea acestei erori pana la data intrarii in vigoare a actului normativ, adica 1 ianuarie 2007. Pe de alta parte, autoritatile exclud posibilitatea ca aceste greseli sa fi fost facute intentionat.