Cautare

942 de rezultate pentru "revista" (4.85 secunde)
Reprezentantul Grupului European Drinks, Daniel Vrajitoru, prezent la decernarea premiului oferit de revista „Tribuna Economica“, ne-a asigurat ca, intr-un viitor apropiat, numarul locurilor de munca va creste atat prin marirea capacitatii de productie a fabricii de bere, prin largirea activitatilor de turism, cat si prin demararea unor noi proiecte, printre care se numara si deschiderea unei linii de productie de detergenti.
In studiul dedicat in exclusivitate economiilor din Romania si Bulgaria sunt trecute in revista evolutiile principalilor indicatori economici. Chiar daca aderarea s-ar amana cu un an, economiile nu ar avea de suferit, crede coordonatorul studiului, Bernd Klett.
Sper sa ne ajunga, pentru ca piata e foarte scumpa in acest an", ne spune un domn care trecea in revista preturile.
"Marti, ministrul delegat pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, a trecut aceasta lege in revista, doar ca enumerare, ca e in lucru", a spus Adriana Iftimie.
Persoanele care vor sa aiba o casa "de revista" trebuie ca, pe langa bani, sa se inarmeze si cu multa rabdare deoarece desfiintarea unui perete sau inchiderea balconului necesita avize si autorizatii a caror obtinere poate sa dureze pana la cateva luni.
Cu acest prilej, presedintele CEC a facut o trecere in revista a statutului si situatiei actuale a celei mai vechi institutii financiare din Romania, fondata in anul 1864.
De toate aceste momente ne pot scuti o simpla trecere in revista si asezarea la indemana a tuturor celor necesare inainte de inceperea activitatii.
Din punct de vedere al confortului termic, rapiditatea cu care se incalzeste habitaclul, la Testul Celsius realizat in iulie de revista Autoshow, din 13 masini cu motorizari pe benzina, modelul Accent a fost clasat in primele trei locuri alaturi de Hyundai Tucson si Opel Zafira.
O lista cu 100 de oameni cei mai bogati din fostele tari socialiste a fost realizata de catre revista poloneza "Wprost", anunta un post roman de televiziune.
Ar fi bine insa ca ele sa mai fie de actualitate si AVAS sa nu fi facut doar o trecere in revista a celor interesati de uzina de-a lungul timpului", a afirmat, la randul sau, directorul general Cornel Mondea.
In topul celor mai puternice companii romanesti din 2005, realizat de revista "E-finance", figureaza pe primele locuri companii furnizoare de servicii si multinationale.
Averile insumate ale celor mai bogati 300 de oameni de afaceri romani ating suma de 22 de miliarde de dolari, echivalentul a 18,2% din PIB, in crestere cu 37% fata de nivelul de 16 miliarde de dolari din 2004, potrivit Topului 300 Cei mai Bogati Romani, realizat de catre revista "Capital".
Faptul ca imobiliarele sporesc pe zi ce trece averea din conturile oamenilor de afaceri este confirmat si de clasamentul realizat la nivel national de revista Capital (Topul celor mai bogati 300 de romani).
In topul celor mai bogati 300 de romani, intocmit de revista Capital, sunt si 13 olteni, cu unul mai putin decat anul trecut, care au o avere totala de 340 - 360 de milioane de dolari.
In cadrul acestui program, reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului, in colaborare cu reprezentantii Garzi de Mediu au facut o trecere in revista a cestui sit.
In deschiderea seminarului, reprezentantii Directiei Regionale Vamale au facut o trecere in revista a principalelor modificari in legislatia vamala autohtona care vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007, odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
In acest sens, presedintele PIMM Constanta a facut o succinta trecere in revista a avantajelor si a dezavantajelor identificate de specialisti care vor caracteriza viitoarea Zona Metropolitana.
Incalzirea timpurie a vremii va creste anul acesta consumul de apa minerala in Romania cu peste 10%, se arata intr-un studiu publicat de Revista Bunurilor de Larg Consum.
Totodata, Mistral Voyages mai ofera excursii de o zi pentru degustari de vin la Podgoria Murfatlar (33 euro), o scurta trecere in revista a litoralului bulgaresc (25 euro), o excursie pentru descoperirea celor mai interesante peisaje naturale din Dobrogea (24 euro), o vizita la pescarii dobrogeni (35 euro), o noapte la opera sau balet (12 euro), turul orasului Constanta cu autobuzele supraetajate (5 euro), un alt tur al urbei tomitane, de aceasta data la bordul unui Hunner (44 euro), zboruri de agrement de pe aerodromul Tuzla (71 euro), salturi cu parasuta
Ford vrea sa cumpere uzina Daewoo Craiova pentru a-si extinde capacitatea de productie, astfel încât sa faca fata cererii crescânde din Europa, a spus luni, pentru revista Automotive News, John Fleming, presedinte al Ford of Europe.
google-analytics.com