Cautare

2217 de rezultate pentru "viitorul chirnogi" (3.67 secunde)
Planurile si ideile cu privire la viitorul acesteia nu vin insa numai din partea autoritatilor. Tineri intreprinzatori, cu idei pe masura, precum arhitectii abia iesiti de pe bancile scolii au o viziune optimista asupra Bucurestiului.
Tara noastra sustine principiile pe care Comisia Europeana le propune pentru viitorul cadru financiar multianual post-2013 (CFM) si saluta mentinerea, intre acestea, a principiului solidaritatii.
Astfel, in zona CF Bucuresti-Constanta va fi construit un pasaj peste calea ferata si peste viitorul inel median sau autostrada supendata.
7 Brazda lui Novac, Viitorul, nr. 110 si nr. 19 Craiovita Noua, nr. 6 George Enescu si Carpati", a precizat Sorin Iordache, directorul comercial al RATf.
Croitoru, al‘ de era sa ne fie premier, crede ca viitorul este al statului responsabil fiscal, iar populatia il va iubi!
In lipsa unui larg acord cu privire la viitorul buget, credem ca economia romaneasca va avea de suferit, pentru ca se va ajunge in situatia adoptarii, din nou, a unor legi importante nesustinute de societate, neintelese de catre mediul economic si foarte putin legitime.
(FMI) i-a solicitat, joi, Guvernului roman sa scoata la vanzare pachetele majoritare de actiuni la distributiile Electrica si viitorul complex energetic Oltenia.
Compania TSData Construct este importatorul si distribuitorul exclusiv al Reflectix® in Romania, urmand ca in viitorul apropiat sa furnizeze produsul si pe alte piete din regiune.
Ea va trebui facuta, dar dupa alegeri si in urma unei dezbateri largi in noul Parlament si in opinia publica despre calea de urmat si despre viitorul cadru institutional.
REALITATEA.NET informeaza: Iliescu:
Pentru zona euro insa, viitorul nu suna bine: crestere zero anul viitor. Potrivit economistilor, marele semn de intrebare este daca companiile importante ale Europei, care dispun de sume uriase de bani, vor alege sa investeasca in Europa sau vor vor prefera alte piete.
Criza economica globala ne indeamna sa ne concentram asupra factorilor macroeconomici si asupra evolutiei problemelor legate de datoriile suverane si insolventa sistemului bancar european si american, dar totusi merita sa atragem atentia asupra unui fenomen care a devenit foarte vizibil in decursul anului 2011 si care va fi deosebit de important pentru viitorul Romaniei.
Primaria Calafat sustine ca a primit deja 12 cereri de concesionare de terenuri in viitorul parc industrial, cu suprafete cuprinse intre 1.000 si 2.000 mp.
Daca astia care cred ca o tara trebuie condusa ca o corporatie reprezinta viitorul politicii, am belit-o definitiv! Mai bine cu Basescu!
Fara un spirit de breasla care sa semnaleze si sa elimine astfel de mizerii, viitorul este sumbru. Fara ziaristi care sa aiba curajul sa vorbeasca despre respectul fata de meserie, toti acesti impostori galagiosi pe care-i vedeti la televizor vor trece drept presa:
Viitorul nu arata foarte bine, in conditiile in care costul finantarii creste ca urmare a incertitudinii pe pietele financaire externe iar rata de crestere economica este din ce in ce mai mica.
Poate ca viitorul PUG o sa spuna ca acolo unde se face acum o constructie o sa treaca, de fapt, un bulevard sau ca se introduc anumite interdictii de construire acolo unde acum nu sunt.
Viitorul sistem de supraveghere video se doreste a fi complementar celor deja existente. "Avem deja implementat un sistem de management de trafic pe bulevardul Dacia - Decebal.
"De asemenea, am dorit sa se clarifice faptul ca, desi am un angajament la Programul Alburnus Maior, eu ma consider libera de a vorbi cu privire la viitorul vestigiilor arheologice de la Rosia Montana.
'Cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa-l creezi chiar tu', spunea informaticianul american Alan Kay in urma cu mai bine de 30 de ani.
google-analytics.com