Cautare

3284 de rezultate pentru "titularizare 2009 2" (2.83 secunde)
Fondurile vor fi disponibile in cadrul Programului national multianual 2002-2009 gestionat de ANIMMC. Programul beneficiaza de un buget de 39,95 milioane de lei, destinati acordarii de alocatii financiare nerambursabile, beneficiarilor eligibili.
In urma negocierilor cu UE, incepand din acest an, producatorii romani vor putea comercializa o cantitate de lapte de doar aproximativ 3,2 milioane de tone.
In urma negocierilor cu UE, incepand din acest an, producatorii romani vor putea comercializa o cantitate de lapte de doar aproximativ 3,2 milioane de tone.
Comisia Europeana trebuie sa reglementeze acest sistem, pentru ca bancile sa nu faca abuz de putere. Reglementarile vor fi implementate pana in noiembrie 2009 si vor fi revizuite dupa trei ani. (Andreea Stefan)
Astfel, dupa un acord in conciliere, masurile ar putea fi aplicate incepand cu 2007, iar intregul regulament - din 2009.
Romania aliniaza gradat preturile la energie si la gaze naturale, astfel incat in 2009 acestea sa ajunga la nivelul celor din UE", explica analistii UniCredit.
Acestia ne-au declarat, ieri, ca nu este corect modul in care au fost determinati sa semneze rezilierea contractului incepand cu 2 iunie.
Agentia Nationala pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) a anuntat ieri ca va introduce criterii pentru departajarea întreprinzatorilor care vor sa acceseze fonduri nerambursabile în cadrul programului multianual 2006 - 2009, de sprijinire financiara a întreprinderilor mici si mijlocii.
Cel mai mare datornic este Irakul, care, in baza unui acord incheiat in august 2005, ar urma sa restituie in perioada 1 ianuarie 2009-31 martie 2028, circa 977 de milioane de dolari.
Agentia Nationala pentru Întreprinderi Mici, Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) a anuntat ieri ca va introduce criterii pentru departajarea întreprinzatorilor care vor sa acceseze fonduri nerambursabile în cadrul programului multianual 2006 - 2009, de sprijinire financiara a întreprinderilor mici si mijlocii.
Planul de afaceri solicitat de AVAS trebuie sa curprinda investitii de minim 4,5 milioane de euro pentru modernizare si dezvoltare pe o perioada de maxim 5 ani, din care 2,5 milioane la un an de la transferul dreptului de proprietate asupra actiunilor.
"Pana in 2009, vor fi construite in Bucuresti, incluzand si proiecte din jurul Municipiului, aproximativ 8.500 de locuinte noi, insuficiente pentru a acoperi deficitul de 300.000 unitati", a declarat Radu Lucian Adrian, manager in cadrul unei companii imobiliare.
Contractul colectiv de munca va fi semnat cel mai probabil la inceputul saptamanii viitoare si va fi valabil pana la sfarsitul lunii aprilie 2009.
Mandatul lor incepe la 6 iunie 2007 si va dura pana la urmatoarele alegeri europene din iunie 2009. Astfel, in cadrul sedintei europarlamentarii vor aborda agenda viitorului summit european de la 21-22 iunie a.c.
La rândul sau, seful compartimentului de strategii, Sorin Alecu, a precizat ca actuala tehnologie trebuie înlocuita pâna la sfârsitul lui 2009, investitia costând câteva zeci de milioane de euro.
La rândul sau, seful compartimentului de strategii, Sorin Alecu, a precizat ca actuala tehnologie trebuie înlocuita pâna la sfârsitul lui 2009, investitia costând câteva zeci de milioane de euro.
Potrivit acestuia, introducerea accizei unice va duce la scaderea cu sapte euro pe tona pentru toti combustibilii care contin un procent de 2% de biocarburant. ... Reamintim ca, de la 1 iulie, toate motorinele comercializate in Romania vor trebuie sa contina cel putin 2% biodiesel.
Cum aceasta a fost consolidata in acciza, tinta de crestere agreata cu UE pentru finele lui 2009 a crescut de la 64 de euro la 74 de euro pe mia de tigari", dupa cum ne-a explicat Gilda Lazar, director Corporate Affairs JTI Romania.
Comisia Europeana a propus crearea unei pietei unice a serviciilor postale de la inceputul lui 2009, ca sa permita competitia in colectarea si livrarea scrisorilor care cantaresc pana la 50 de grame.
Receptia lucrarii s-a facut pe 22 decembrie 2006, însa cea finala are loc abia peste doi ani, în ianuarie 2009.
google-analytics.com