78% din fermierii doljeni intentioneaza sa vanda laptele de vaca obtinut. Avand in vedere ca din acest an vanzarea laptelui poate fi facuta numai pe baza cotei obtinute de la DACL, cei care se vor razgandi vor fi nevoiti fie sa cumpere, fie sa inchirieze o anumita cota.
In urma negocierilor cu UE, incepand din acest an, producatorii romani vor putea comercializa o cantitate de lapte de doar aproximativ 3,2 milioane de tone. Aceasta cantitate reprezinta cota de lapte acordata Romaniei, cantitate pe care producatorii autohtoni - fie ei individuali, microferme sau ferme, o vor putea comercializa atat la procesatori (aproximativ un milion de tone), cat si direct pe piata libera (aproape doua milioane de tone). Solicitarile fermierilor de cote de lapte au depasit insa cota alocata Romaniei cu aproximativ 25%, astfel ca la nivel central s-a decis reducerea cotelor. "Din cauza solicitarilor peste cota alocata Romaniei, au fost facute reduceri atat la cota individuala solicitata pentru livrari catre procesare, cat si la cea pentru livrari directe. La livrari catre procesatori reducerea este de doua procente, iar la vanzarea directa este de 11,9%", a declarat Georgeta Ionica, directoarea Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) din cadrul Regiunii 4 Craiova. Altfel spus, daca un fermier a solicitat o cota de 300 de litri pentru procesare, va primi o cota de 294 de litri, in timp ce un fermier care a solicitat o cota de 300 pentru livrare directa, va primi o cota de doar 264,3 litri.22.000 de doljeni au vrut cota de lapteLa nivelul judetului Dolj, fermierii au depus 22.000 de cereri prin care solicitau cotele de lapte. "Totalul de aproximativ 22.000 de cereri reprezinta aproximativ 78% din exploatatiile zootehnice din judet, astfel ca stam destul de bine comparativ cu alte judete din regiune (in Gorj, doar aproximativ 50% din fermieri au solicitat)", a spus Georgeta Ionica. Potrivit declaratiei acesteia, exista si judete a caror rata de depunere a fost mai mare - in Olt, de exemplu, a depasit 90%. "Cei care nu au solicitat si nu au primit cota acum, dar vor dori sa obtina venituri din laptele comercializat, vor putea s-o faca numai daca vor cumpara, vor inchiria sau vor mosteni o cota", a explicat Ionica.Perioada de tranzitiePotrivit informatiilor primite de la DACL, dintre cele 22.000 de solicitari, peste 21.200 au fost pentru lapte destinat vanzarii directe (peste 96%). "Deciziile pentru cota de lapte pentru livrari catre procesatori s-au emis si au ajuns deja la producatori. Deciziile pentru cota de vanzari directe au fost emise de departamentul central, iar in acest moment se tiparesc la Craiova, se verifica si se semneaza, urmand ca in perioada urmatoare sa se distribuie", a explicat Georgeta Ionica.Dintre cele 22.000 de solicitari, doar 760 au fost pentru lapte destinat procesarii (aproape 3,5%). Acestea reprezinta putin peste 17% din cele 4.400 de cereri de acest fel inregistrate in regiune. "Cererile inregistrate in acest sens in regiune reprezinta 1% din cota nationala pentru procesare", a adaugat Ionica.Producatorii de lactate mai pot procesa lapte neconform pana  in iunie 2008In timp, acest lapte va trebui sa corespunda standardelor UE. Comisia Europeana a acordat insa o perioada de tranzitie (pana la 31 decembrie 2009) pentru ferme si unitati de procesare a laptelui, pentru alinierea acestora la cerintele de igiena comunitare in scopul imbunatatirii calitatii laptelui materie prima si obtinerii unor produse lactate eligibile pentru schimburi intracomunitare.Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Comisia Europeana a adoptat o decizie care acorda posibilitatea procesarii laptelui materie prima care nu corespunde standardelor UE doar pana la 30 iunie 2008.Acesta decizie a fost luata ca urmare a faptului ca s-a constatat ca "laptele conform cu standardele Uniunii Europene este insuficient pentru a asigura necesarul de lapte materie prima destinat procesarii in unitatile care corespund standardelor comunitare". "Derogarea este numai pana in iunie, dar situatia se va reanaliza de catre Comisia Europeana", a declarat Andrei Butaru, directorul Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Dolj. Potrivit spuselor acestuia, in Dolj avem doar doi procesatori.Cum se obtine lapte conformPotrivit informatiilor primite de la DSV Dolj, laptele conform este laptele cu incarcatura mica de germeni si cu celule somatice mai putine. "A nu se intelege insa ca laptele neconform este toxic sau periculos. Europenii obtin insa laptele in alte conditii, iar incarcatura de germeni este mai mica", a explicat Andrei Butaru. Potrivit spuselor acestuia, laptele conform se obtine, in general, prin muls mecanic si manipulare adecvata. "In strainatate e mai simplu de obtinut acest lapte deoarece animalele sunt crescute in ferme, nu in gospodarii, sub atenta supraveghere a unui medic veterinar", a adaugat Butaru. Oricum, fermierii care nu-si permit sa achizitioneze mulgatori ar trebui sa respecte anumite conditii de igiena pentru obtinerea unui lapte conform (sa-si spele bine mainile, sa spele ugerul animalului, precum si vasul de colectare a laptelui).