Cautare

2634 de rezultate pentru "program casierie" (3.50 secunde)
Daca se va incapatana sa ramana in functie Severin va fi, pana la finalul mandatului, un paria fiindu-i taiat accesul la tot ceea ce constituie corolarul functiei, cu exceptia drumului spre casierie, de unde va ridica sume incomparabil mai mici.
Cand am bani, vin si dau la casierie. Este foarte greu, dar de unde, cand abia ne tinem?", a spus unul dintre restantierii din cadrul Asociatiei nr.
La intrebarea cum a putut sa ridice din casierie si din banca aceste sume colosale, raspunsul a fost "cu referate care faceau referire la aprobarea fondului de catre Adunarea Generala", se mai arata in scrisoarea presedintelui CCI Arges.
El a mai explicat ca aceasta situatie a aparut din cauza faptului ca cei care au lucrat in cadrul BEJ nu au comunicat numere de cont in care sa li se furnizeze banii pentru zilele de munca si ca plata prin casierie ar fi o operatiune foarte dificila.
Dupa aceea leii vechi vor putea fi preschimbati, fara comision, pe o perioada de timp nelimitata, la sucursalele BNR care desfasoara activitati de casierie si la unitatile institutiilor de credit autorizate sa efectueze aceasta operatiune.
De la 1 ianuarie 2007, preschimbarea vechilor bancnote si monede se va face pe durata nelimitata, la sucursalele Bancii Nationale a Romaniei, care desfasoara activitati de casierie si la unitatile institutiilor de credit autorizate sa efectueze aceasta operatiune prin ordin al guvernatorului BNR.
Ultima "gaselnita" a administratorilor de bloc din Romania este introducerea in casierie a unor chitantiere (editate de Federatia Asociatiilor de Proprietari din Romania - FAPR) printre foile carora se ascund premii in valoare de 50 RON.
Incepand cu 1 ianuarie 2007, preschimbarea va mai fi posibila numai la sucursalele BNR care desfasoara activitati de casierie si la unitatile institutiilor de credit autorizate special de catre BNR.
RCS & RDS a deschis un nou punct de prezenta in Oradea. Acesta este situat in Zona Republicii - str. Roman Ciorogariu, nr.
Mai mult, daca pâna anul trecut, în unele supermarketuri se statea la coada la casierie doar în weekend, acum este aglomeratie în fiecare zi.
De asemenea, fostul director economic a fost acuzat de faptul ca a încasat efectiv sume de bani cu titlul de drepturi salariale, dar si pentru ridicarea unor bani din casierie fara document justificativ, încasând sume acordate ilegal siesi, care erau mai mari decât drepturile salariale cuvenite.Actiunea depusa la Tribunalul Bucuresti arata ca "suma totala cu care în prezent aceasta figureaza în evidentele contabile ale Bursei Române de Marfuri este de 35.497 de lei".  Actionarii cunosc situatia institutiei Actionarii BRM s-au întâlnit pe 2 iulie, pentru a dezbate revocarea actualului Consiliu de Administratie si pentru a initia o actiune de raspundere pentru membrii precedentului Consiliu.
"Unii nici nu observa, pentru ca nu urmaresc evolutia dobanzilor si merg la casierie cu acelasi desfasurator, unde platesc la fel ca si pana acum.
Furnizorul local de gaze naturale, GDF Suez Energy Romania SA (fosta Distrigaz Sud), si-a informat clientii prin intermediul facturilor trimise luna trecuta ca se inchide si ultima casierie a companiei existenta in Craiova.
Si sa treci pe la casierie, Cristoiule ! Gasim noi acolo la PSD un pumn de arginti ca sa fii al dracului si cu Basescu." Linistit si cu constiinta de "gazetar" curata, isi mai raspunde la o neliniste care-l macina:
Si data trecuta, dupa ce am scris despre faptul ca Reta Anitei era cercetata penal, tot asa, in fiecare zi primeam cite un fax in care ni se spunea sa depunem un miliard de lei la casierie, ba sa avem grija, ca ne da in judecata.
Motivele sunt diverse, printre cele mai intalnite insa fiind incurcaturi in contracte si "neplata facturii", nu din vina clientului, ci din a verzei din capul ori calculatoarelor angajatelor de la casierie.
La data de 18 octombrie 2011, in jurul orei 11:00, Sectia 19 Politie a fost sesizata prin Dispeceratul 112 de catre un agent de la o firma de paza si protectie, cu privire la faptul ca un individ necunoscut a intrat in interiorul unei banci din sectorul 5 si, prin amenintare cu o sabie, a solicitat casierei sa ii dea banii pe care ii are in casierie.
Un adevarat depozit de manuale si materiale "didactice" am descoperit cu putin timp in urma utilizand program "oDc".
Partidul National Liberal nu mai este bun asa cum este el acum, condus de Calin Popescu Tariceanu, a hotarat Theodor Stolojan, dar si echipa acestuia, care au prezentat, la Pitesti, platforma-program de relansare a liberalismului.
Purtatorul de cuvant al PNL, Tudor Chiuariu, a declarat ca programul de guvernare prezetat sambata de PSD ar trebui sa se numeasca "Cele 10 fantezii ale lui Mircea Geoana", avand in vedere ca social-democratii nu au explicat de unde vor avea resurse pentru promisiunile din program.
google-analytics.com