Cautare

8682 de rezultate pentru "primul" (2.95 secunde)
Parchetul General ne-a transmis ca ancheta inspectorilor e in toi, iar primul termen de judecata a fost stabilit in 14 august.
In primul rand, siguranta. Robotul are miscari sigure, evident sub comanda chirurgului. Sunt miscari fixe, exacte, sigure. In al doilea rand, atunci cand lovesti piatra, cand o dezintegrezi cu laserul, nu exista riscul de a leza rinichiului sau alte zone din apropiere.
- Primul incident la care am asistat a avut loc la sfarsitul anului 1998, in timp ce lucram cu un camarad pe perimetrul de patrulare sud-vest.
- Sigur ca exista, eu n-am afirmat niciodata ca as fi primul sau unicul. Dar sunt cel dintai in lume care a utilizat in acest scop plantele.
Se zicea ca e primul din lume fara radiatii. Ei, mi-am luat si eu echipamentul si m-am dus sa vad minunea cu ochii mei.
Dar la o luna-doua dupa ce m-am dotat cu primul meu telefon mobil, imi devenise aproape imposibil sa ma mai controlez.
Primul dispozitiv realizat de mine avea tocmai rolul de a elimina asemenea campuri perturbatoare. Suprafata protejata este de aproximativ 20 metri patrati, deci o camera de patru metri pe cinci.
In cadrul evenimentului, a fost prezentata si o premiera nationala, primul serviciu de teleasistenta cu monitorizare geolocatie pentru optimizarea serviciilor integrate la domiciliu.
Primul test este realizat prin analizarea sub microscop a celulelor pentru a se cunoaste morfologia acestora. Al doilea test consta intr-o proba de sange necesar evaluarii concentratiei de PSA, proteina fabricata si a carei concentratie evidentiaza activitatea ei.
De altfel, in laboratoarele din Guangzhou-China, unde a fost prezenta si o echipa de cercetatori romani, a fost realizat primul transplant de telocite pe animale de laborator.
primul grup cu tratament normal, fara jocul pe Ipad, si al doilea grup care a fost obligat sa exerseze acest joc in mod constant, timp de patru saptamani.
Prin urmare, astazi uita de reguli si principii si bucura-te de gesturi de generozitate pe care sa le faci tu in primul rand… Vei fi uimit de rezultat!
Astfel, dupa 29 de ani de la primul caz diagnosticat cu EST, speranta conceperii unei noi clase de medicamente care sa trateze boala renaste.
Primul grup a trebuit sa citeasca documentele Centrului pentru Controlul Bolilor si Preventie (CDC) care precizeaza ca vaccinul ROR este eficient, fara riscuri penru copil, ca autismul nu are nici o legatura demonstrata stiintific cu vaccinul anti-rujeola.
Aici este primul caz semnalat din septembrie 2014. La 4 august, 3 alte cazuri de italieni au fost raportate si, de asemenea, un caz in Romania, in total bilantul actual fiind de 6 persoane contaminate.
Primul sau raport tehnic, Siguranta aviatiei in America: un factor pana acum neglijat, a fost pregatit si lansat de Dr.
El spune, in primul rand, ca pilotii nu ar fi observatori de incredere; ei pot interpreta gresit anumite fenomene vizuale atunci cand sunt fortati sa faca un diagnostic intr-o fractiune de secunda, inainte de a lua masuri imediate.
In primul rand pentru Oltenita, Dunarea a fost punctul major. Apoi era Argesul. Noi ne scaldam nu in Dunare, ci in Arges.
In primul rand, daca simti ca faci parte intr-una dintre formele de frigiditate descrise mai sus, trebuie sa vorbesti neaparat cu partenerul tau de viata.
S-ar putea spune ca ipoteza prabusirii unei nave nepamantene in campia (sau sesurile) San Agustin a aparut pe 24 octombrie 1978, cand Stan Friedman, cel care a fost primul ufolog care a dezgropat cazul Roswell, a intalnit un cuplu, Vern si Jean Maltais, in Bemidji, Minnesota.
google-analytics.com