Cautare

4590 de rezultate pentru "lista scoli postliceale sanitare acreditate oradea" (3.43 secunde)
Potrivit verificarilor de pe lista deputatilor care au semnat memoriul, unul dintre acestia, Mircovici Niculae (minoritati - Timis), a votat pentru adoptarea legii - desi acum o contesta, iar alti 14 dintre cei 54 de semnatari au fost absenti la vot.
Am pregatit o lista cu 20 de firme pe care o vom inmana primarilor in mapa atunci cand vin sa le dam documentatia", a precizat Ion Prioteasa.
Deputatii au mai stabilit ca partidele au obligatia de a publica in a€žMonitorul Oficiala€œ lista membrilor de partid care au platit o cotizatie mai mare decA¢t valoarea a 10 salarii minime brute pe tara.
Lista negociata Transurb Reprezentantul CL in AGA este Hagiu Mirel. Consiliul de Administratie: Totolici Genica, Zaharia Bolea, Banila Gelu, Constantinescu Gabi, Artimof Daniela, Enache Sorin, Ciumacencu Nicu'or, Gelu Paizan, Eduard Chevorkian.
Bratu a taiat de pe lista opt firme intr-un an Un caz aparte este cel al pesedistului Stefan Bratu, care si-a innoit anul acesta in februarie declaratia de interese.
De aceea am luat din baza de date a prefecturii o lista cu firmele de constructii, zece microintreprinderi, zece mici si noua mijlocii, si am sunat la intamplare ca nu cunosc pe nici unul.
Abia in 2002 cladirea a fost inclusa pe o lista a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, iar Consiliul Judetean Dolj a primit bani pentru continuarea lucrarilor.
Astfel, potrivit textului legii, "calitatea de consilier local sau consilier judetean inceteaza de drept inainte de expirarea duratei normale a mandatului" si in cazul in care alesii pierd calitatea de "membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatilor nationale pe a carei lista a fost ales".
In ceea ce priveste prezentarea tuturor dosarelor politicienilor, de la parlamentari pana la consilieri, Voiculescu a subliniat ca "presedintele a facut o mare greseala", pentru ca "s-a autoexclus din cei care trebuie sa fie verificati" sau a uitat cu nerusinare "sa se treaca pe lista".
In legea modificata se specifica faptul ca aceasta calitate de consilier local sau de consilier judetean A®nceteaza de drept A®nainte de expirarea duratei normale a mandatului A®n mai multe cazuri printre care si a€žpierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatilor nationale pe a carei lista a fost alesa€�.
Dupa ce a impartit sinistratii in doua categorii si a hotarat sa construiasca doar 567 de case, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului ( MTCT) modifica din nou lista.
Primul pe lista neagra a fost Savel Rotaru. Reprezentantul PNL a tinut sa-si spuna cuvintul in plenul sedintei, fapt ce i-a facut pe consilierii judeteni sa asculte 30 de minute bilantul societatii Drumuri si Poduri.
La dosar a fost anexata o lista cu foarte multi cetateni ai comunei Alimpesti care nu si-au primit actele de proprietate.
Presedintele PIN, Cozmin Gusa, sustine ca "cel putin doi fosti premieri", ministri, precum si membri din conducerea UDMR vor fi "loviti", pana in toamna, de dezvaluirile CNSAS care vor confirma colaborarea lor cu fosta politie politica.
Vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a confirmat faptul ca telefonul a fost gasit la Galbau, care ar fi inghetat atunci cand a descoperit lista de numere din agenda aparatului.
Daca saptamana trecuta pesedistii au fost cei care au taiat de pe lista doi alesi din Consiliul Local Craiova, respectiv Octavian Podeanu si Petre Gongu, in aceasta saptamana a venit randul conservatorilor sa bifeze "pierderile" de pe frontul politic.
Reprezentantii coalitiei de la guvernare nu au definitivat inca lista cu numele secretarilor de stat care raman in functii in urma restructurarii, din cauza neintelegerilor dintre cele patru partide.
Pe o lista a personalitatilor cele mai banuite ca ar fi colaborat cu Securitatea, pe primul loc se afla Adrian Paunescu (63%), urmat de Corneliu Vadim Tudor (57%) si Traian Basescu (43%).
Intrebat cand va fi dat publicitatii numele secretarilor de stat retrasi din functie, Boc a spus ca acesta este "atributul Guvernului" si ca lista cu aceste nominalizari va fi data publicitatii dupa sedinta Cabinetului.
In alta ordine de idei, doi dintre cei 29 de politicieni suspectati de politie politica, Gyorgy Frunda si Dragos Ujeniuc si-au verificat ieri dosarele de la CNSAS, in conditiile in care atat senatorul UDMR, cat si deputatul liberal sunt nume vehiculate pe lista celor 29 de politicieni banuiti ca ar avea dosare la fosta Securitate.
google-analytics.com