Cautare

20621 de rezultate pentru "kaufland romania" (3.20 secunde)
Compania americana Smithfield, care este cel mai mare crescator de porci si procesator de carne de porc din lume, va investi in Romania 850 de milioane USD in urmatorii cinci ani, intentionand sa dezvolte o retea de ferme de crestere a porcilor in trei judete din vestul tarii, au afirmat reprezentantii firmei.
Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Gratian Ghetea, a avertizat ca masurile administrative de limitare a creditului de consum impuse bancilor comerciale romanesti de Banca Nationala ar putea deschide calea bancilor din tarile vecine pentru atragerea de clienti din Romania, dupa 1 ianuarie 2007.
Romania nu mai are nevoie de un acord cu Fondul Monetar International (FMI), in masura in care va deveni membra UE, iar Uniunea nu a ridicat obiectii cu privire la programul economic romanesc, declara la inceputul acestei saptamani premierul Calin Popescu-Tariceanu.
Pe de alta parte, conform informatiilor vehiculate pe piata, managerul unei companii din top 5 companii din Romania are un venit anual de un milion de euro, adica circa 85.000 de euro lunar.
Electronicele si electrocasnicele vor fi mai scumpe cu pana la 17 euro dupa ce Romania a transpus in legislatia interna prevederile europene privind investitiile in reciclarea deseurilor de echipamente electrice si electrocasnice.
Romania si Turcia au cazut de acord asupra proiectului comun care prevede construirea unui cablu electric submarin care sa conecteze sistemele energetice ale celor doua tari.
Din 2009, toate cladirile din Romania vor trebui sa aiba certificat energetic. ... Reabilitarea termica este necesara in mare masura si pentru faptul ca cele mai multe cladiri din Romania sunt vechi, fiind construite de 30-40 de ani.
"De acum pana in mai (cand Comisia Europeana va da publicitatii raportul de monitorizare a ultimelor progrese inregistrate de Romania - n.
Romania are in vedere proiecte de aproximativ patru miliarde euro pentru mediu in perioada 2007-2013, au declarat ieri reprezentantii Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor.
Piata turistica din Romania va inregistra, in intervalul 2007-2016, o rata anuala de crestere de 7,9%, ocupand locul patru intr-un top mondial realizat de World Travel and Tourism Council (WTTC), dupa Muntenegru, China si India, anunta Reuters.
"Unul dintre punctele ramase in suspensie este ca Daewoo Motor Company isi asuma datoriile pe care Daewoo Romania le are fata de aceasta si fata de Daewoo United Kingdom, dar nu si alte datorii pe care Daewoo Romania le-ar putea avea fata de afiliati ai companiilor mentionate", a precizat ministrul Economiei.
Recentele schimbari de pe piata farmaceutica din Romania nu au determinat scumpirea medicamentelor de uz uman. "Dimpotriva, medicamentele romanesti se ieftinesc cu 4% din 15 martie in farmacii", ne-a declarat ieri Dragos Damian, director comercial al companiei farmaceutice Terapia, cel mai mare producator de medicamente din Romania.
Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR), in parteneriat cu Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) si Societatea pentru Beton si Prefabricate din Romania (SBPR), a lansat programul "Relansarea constructiei de locuinte individuale cu elemente modulate".
In Romania, turismul si calatoriile vor genera afaceri in valoare totala de 24,6 miliarde de lei (RON) in 2006 si, totodata, se estimeaza o crestere de 86,3 miliarde in 2016.
Beijingul va face o lista a produselor ce pot fi importate din Romania.
Romania a trecut prin schimbari economice si institutionale ample in ultimii ani, are posibilitatea sa adere la Uniunea Europeana in 2007 si a facut progrese in domeniul finantelor si datoriei publice, ilustrate de imbunatatirea ratingurilor, potrivit raportului anual al Moody's referitor la Romania, publicat ieri.
Mai mult decat atat, reprezentantul Cabinetului Tariceanu a declarat ca oamenii de afaceri straini care vor investi in Romania peste 50 de milioane de euro vor primi facilitati la angajare, pentru traininguri, pentru cercetare-dezvoltare etc.
Un studiu realizat de Lafferty Group - companie specializata in cercetare si consultanta - releva faptul ca Romania se regaseste intre primele tari din Europa care dispun de servicii bancare de calitate, dupa Portugalia si Germania, dar inaintea Poloniei, Ungariei, Frantei, Cehiei, Spaniei si Italiei, acestea din urma clasandu-se pe ultimul loc.
Vicepresedintele grupului rus Gazprom, Alexander Medvedev, se va afla la jumatatea lui mai in Romania, discutiile cu autoritatile romane vizand, printre altele, depozitul de gaze naturale de la Roman-Margineni si realizarea unei societati mixte pentru livrarile de gaze naturale pe piata romaneasca.
Aceasta inseamna ca, din momentul in care Romania va deveni stat membru al UE, va avea posibilitatea de a accesa mai multe fonduri comunitare. ... Aceasta inseamna ca in viitor si Romania, ca stat membru, va avea posibilitatea de a accesa mai multe fonduri comunitare pentru programele mentionate.
google-analytics.com