Recentele schimbari de pe piata farmaceutica din Romania nu au determinat scumpirea medicamentelor de uz uman. "Dimpotriva, medicamentele romanesti se ieftinesc cu 4% din 15 martie in farmacii", ne-a declarat ieri Dragos Damian, director comercial al companiei farmaceutice Terapia, cel mai mare producator de medicamente din Romania. Potrivit ordinului din nr.168 din 28 februarie 2006, se prelungeste valabilitatea Ordinului ministrului Sanatatii nr.1282 din 30 noiembrie 2005, pentru ajustarea preturilor la medicamente pe baza Catalogului National al preturilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata din Romania, pana la 15 martie 2006. De asemenea, in respectivul document se mai arata ca se aproba ajustarea Catalogului National al preturilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata romaneasca, editia a XVII-a, cu modificarile si completarile ulterioare incepand cu 16 martie 2006.

Piata de medicamente creste cu 20%

Dragos Damian ne-a mai spus ca in ultima perioada s-a observat o crestere a pietei de medicamente din Romania. "Anul trecut, consumul de medicamente generice a crescut cu 20%. Aceeasi crestere este prevazuta si pentru acest an. De asemenea, se estimeaza ca in urmatorii ani vom asista la o crestere de aproximativ 10% pe an", a mai spus Dragos Damian.
In ceea ce priveste alinierea pietei de medicamente la standardele europene, oficialul Terapia a mentionat ca toate medicamentele vor fi autorizate conform normelor Uniunii Europene inca din acest an. De aceea, este necesar ca medicamentele sa aiba studii de bioechivalenta (n.r. - echivalent cu originalul).
Trebuie spus ca Terapia este primul producator roman de medicamente care a infiintat un centru de bioechivalenta in 2002, iar in iulie 2003 a obtinut Certificatul de Buna Practica de Laborator (Good Laboratory Practice - GLP). Compania este prezenta, prin produsele sale, in 15 tari est-europene, iar vanzarile de medicamente pe pietele de export au atins in 2005 peste 11 milioane de dolari.

Strainii, interesati de producatorii romani

In ultima perioada, pe piata medicamentelor au aparut tot felul de schimbari. Mai mult chiar, investitori straini au devenit interesati de companii romanesti. Spre exemplu, producatorul farmaceutic ceh Zentiva, care detine in prezent circa 75% din titlurile Sicomed Bucuresti, vrea sa controleze in totalitate actiunile companiei, dupa cum au declarat oficialii concernului international. Acest lucru depinde insa si de negocierile cu ceilalti actionari. Zentiva a achizitionat, in septembrie anul trecut, societatea de investitii Venoma Holdings Limited, proprietara unui pachet de 51% din actiunile Sicomed. Ulterior, compania a lansat o oferta publica pentru achizitionarea a 204,39 milioane de actiuni, reprezentand restul de 49% din capitalul social al Sicomed. In urma acestei operatiuni, actionarul Sicomed a ajuns la o participatie de circa 75%.
Cat priveste producatorul de medicamente Biofarm, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a obtinut recent in justitie anularea contractului de privatizare a producatorului de medicamente Biofarm, potrivit Mediafax. Conform hotararii judecatoresti, statul ar trebui sa devina din nou principalul actionar.