Cautare

13153 de rezultate pentru "italian fashion loc ineu jud arad" (3.24 secunde)
La iesirea de la discutii, presedintele PSD Mircea Geoana a declarat ca partidul sau prefera ca alegerile sa aiba loc in luna noiembrie. La randul sau, presedintele UDMR Marko Bela a declarat ca alegerile vor avea loc inainte de luna decembrie, cel mai probabil in noiembrie.
De altfel, PNL se pregateste pentru Delegatia Permanenta, care va avea loc la sfarsitul saptamanii viitoare. ... In cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc sambata, 25 august, vicepresedintele PLD, Valeriu Stoica, afirma ca Partidul National Liberal se va desfiinta imediat dupa urmatoarele alegeri.
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, considera ca sindicalistii nemultumiti de bugetul pe 2008 sunt neinformati, avand in vedere ca, desi Parlamentul a aprobat unele amendamente aduse de acestia legii bugetului, revendicarile se regasesc inca pe agenda discutiilor care vor avea loc luni la Cotroceni.
"Am fi vrut sa prezentam candidatul la intalnirea Ligii alesilor locali, care va avea loc pe 22- 23 februarie, dar ne vom mai gandi daca il vom prezenta acum sau cu ocazia lansarii oficiale care va avea loc peste doua saptamani, cand vor avea loc si premiile PNL", a mai precizat Mircea Razvan Cristea.
Lansarea candidatului PDL pentru Primaria Valul lui Traian, actualul edil al comunei, Florin Mitroi, are loc pe data de 17 mai, pentru a face legatura cu ziua de 14 mai - Ziua Familiei, tocmai pentru ca familia este, din punctul acestuia de vedere, un lucru sfant.
Petõ va intra in cursa pentru un loc in Camera Deputatilor, in Colegiul nr. ... Iulius Delorean, fost consilier local timp de 12 ani in Oradea, este candidat pentru un loc de senator in Colegiul nr.
Joi seara, la orele 18,00, la sediul PRM a avut loc o intrevedere de "protocol zero" intre Adriean Videanu, din partea PD-L, si Corneliu Vadim Tudor, discutiile fiind derulate la solicitarea expresa a democrat-liberalilor, din ordinul direct al lui Traian Basescu.
Foarte ciudat, insa, Basescu tace malc asupra unui subiect extrem de interesant, anume ca institutia prezidentiala toaca mult mai multi bani decat toti senatorii la un loc si aproximativ egal cu toti deputatii.
Marti seara, a avut loc o reuniune extraordinara a guvernului, in pregatirea sedintei ordinare de miercuri, si o alta sedinta a avut loc si la partid, in Modrogan, subiectul fiind cam acelasi:
Dupa aplicarea masurilor de austeritate va avea loc o remaniere guvernamentala, a declarat vicepresedintele PDL Ioan Oltean in cadrul unei conferinte de presa la Bistrita. Vicepresedintele PDL, Ioan Oltean, sustine ca, potrivit premierului Emil Boc, dupa aplicarea masurilor de austeritate, va avea loc o remaniere guvernamentala.
In loc sa micsoreze taxele, in loc sa stimuleze consumul, in loc sa forteze, pe toate caile, ample investitii in infrastructura, creatoare de masive locuri de munca, si in loc sa ii atraga, prin stimulare, pe investitorii interni si externi, Executivul de la Bucuresti a adoptat o politica de minima rezistenta.
Asa ca si-a facut loc cu vigoare si la Cotroceni. ... Dar pentru ca el, experimentul, sa aiba loc, pentru ca Romania sa devina un stat cu o democratie regresiva, a fost nevoie ca Presedintele Traian Basescu sa bata si din picior si cu pumnul in masa.
"Discutiile care au avut loc in Senat luni au aratat ca postul de presedinte al Senatului ar trebui mai intai vacantat si abia apoi numit alt reprezentant al PSD. ... Intrebat daca Geoana mai are loc in PSD, Victor Ponta a raspuns: "Nu, nu mai are loc in PSD".
alegerile locale sa aiba loc in iunie, cele parlamentare in noiembrie; varianta ca alegerile sa aiba loc comasate in noiembrie; si varianta a treia, ca alegerile sa aiba loc simultan sau comasate in iunie", a declarat secretarul general al PDL, Ioan Oltean.
varianta ca alegerile locale sa aiba loc in iunie, alegerile parlamentare in noiembrie; varianta ca alegerile sa aiba loc comasate in noiembrie; si varianta a treia, ca alegerile sa aiba loc simultan sau comasate in iunie.
Referitor la decizia Curtii Constitutionale cu privire la neconstitutionalitatea comasarii alegerilor, europarlamentarul democrat-liberal sustine ca motivarea CCR nu lasa loc la interpretari, aspectele legale fiind cat se poate de corecte. "Aspectele legale nu lasa loc pentru discutii:
Chiar daca lideri politici precum Crin Antonescu, Vasile Blaga sau Elena Udrea au renuntat sa mai candideze in Bucuresti, in Capitala vor avea loc o serie de confruntari echilibrate, cel putin din prisma numelor candidatilor.
Pentru ca in loc sa fie capabili sa instaleze un Guvern politic al PNL, formand in jurul acestuia o majoritate parlamentara, tot ceea ce a reusit partidul este sa se predea pe altarul unui Guvern asa-zis tehnocrat.
Potrivit datelor furnizate de agentia de monitorizare a pietei, ACNielsen, berea Bürger s-a situat in august pe primul loc pe piata romaneasca de retail, cu o cota de piata de 15 procente.
Gabriel Sarbu, directorul Directiei Preturi, Tarife din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), a declarat ieri ca majorarile de preturi la gaze care au avut loc sau care vor avea loc in acest an vor urca inflatia anuala cu 1-2 %.
google-analytics.com