Cautare
3767 de rezultate pentru "hanga gheorghe" (2.79 secunde)
Potrivit liderului de sindicat de la Santierul Naval Damen, Gheorghe Valentin, sindicalistii cer ca salariul mediu la nivel de societate sa fie majorat astfel incit dupa negociere cuantumul acestuia sa ajunga la 1000 de lei.
Economie
Monitorul de Galati
Vineri, 27 Iulie 2007
441
În problemele „delicate“, firma este reprezentata de Gheorghe Sarcina, însa în acte unic asociat figureaza Mihai Sarcina, fiul acestuia, de 30 de ani. ... Contactat telefonic, Gheorghe Sarcina, creierul afacerii cu CE Turceni, spune ca nu are nici un amestec în aceasta problema.
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 2 Octombrie 2007
701
Presedintele SSS, Gheorghe Tiber, ne-a declarat ca sindicatul a transmis ieri o adresa prin care a solicitat administratiei Combinatului sa comunice urgent data la care va avea loc sedinta de negociere.
Economie
Monitorul de Galati
Joi, 10 Ianuarie 2008
408
Iar dintr-un litru de lapte fac si iaurt, si unt, si smântâna", a declarat Gheorghe Duta, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Taurine Dolj, care a explicat ca acesta este si motivul pentru nu este rentabil pentru fermieri sa creasca animale, iar majoritatea fermelor au una sau doua vaci.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 17 Martie 2008
577
Legea nu prevede ca e interzisa organizarea de actiuni de protest in timpul campaniei electorale", a declarat presedintele SSS, Gheorghe Tiber.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 11 Iunie 2008
662
Desi multi sustin ca eradicarea acestui fenomen este practic imposibila, iata ca secretarul de stat in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Gheorghe Albu incearca, prin intermediul colegilor din tara, si anume directorii Directiilor pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, sa mai diminueze din pagubele produse de mafia cerealelor.
Economie
Replica de Constanta
Marti, 15 Iulie 2008
1160
Surse judiciare au declarat ca în prezent se afla în curs de desfasurare procedura de instituire a masurii sechestrului pe averile persoanelor puse sub învinuire de procurorii DNA în acest dosar.Vizati de ancheta DNA în dosarul transferurilor internationale din fotbal sunt impresarii Ioan Becali, Victor Becali si Gheorghe Popescu, patronul clubului Rapid - Gheorghe Copos, avocatul Sica Puscoci, fostul director al FC Otelul Galati - Mihai Stoica, presedintele executiv al lui Dinamo - Cristian Borcea, fostul presedinte al lui Dinamo - Mircea Stoenescu, presedintele Gloriei Bistrita - Jean Padureanu si actionarul clubului Dinamo - Gheorghe Netoiu.În ultimele luni, atât cei împotriva carora s-a început urmarirea penala, cât si fosti sau actuali presedinti de cluburi au fost audiati de procurorii anticoruptie.
Economie
Gazeta de Sud
Miercuri, 30 Iulie 2008
3856
Potrivit presedintelui Federatiei Sindicale Solidaritatea Virgil Sahleanu, Gheorghe Tiber, reprezentantii patronatelor si ai federatiilor sindicale reprezentative nu au putut ajunge la un acord in privinta continutului unui numar de 17 articole ale noului CCM, cele mai importante fiind cele legate de drepturile salariale.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 15 Octombrie 2008
845
Constantin si Gheorghe Boromiz, cei mai bogati din Vâlcea Anul acesta, titlul de cel mai bogat om din Vâlcea le revine lui Constantin si Gheorghe Boromiz.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 20 Octombrie 2008
1092
De acest tratament sustine presedintele Sindicatului Solidaritatea al Metalurgistilor (SSM), Gheorghe Tiber, ca ar avea parte angajatii care lucreaza la fosta sectie de tevi sudate care s-a desprins din combinatul galatean in decembrie 2007 prin infiintarea unei noi societati, denumita ArcelorMittal Tubular Products.
Economie
Monitorul de Galati
Marti, 28 Octombrie 2008
1010
Un alt of al sindicalistilor de la ArcelorMittal - Tubular Products il reprezinta refuzul directorului general al unitatii de a incepe negocierea Contractului colectiv de Munca (CCM) la nivelul unitatii si nerecunoasterea ca partener de negociere a liderilor de la Sindicatul Solidaritatea al Metalurgistilor (SSM), potrivit declaratiei liderului SSM, Gheorghe Tiber.
Economie
Monitorul de Galati
Vineri, 31 Octombrie 2008
687
Conditiile necorespunzatoare in care sunt nevoiti sa munceasca cei 200 de angajati ai ArcelorMittal Tubular Products, prezentate saptamana trecuta de liderul Sindicatului Solidaritatea al Metalurgistilor (SSM), Gheorghe Tiber, au reprezentat obiectul controlului efectuat luni de catre inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Galati.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 5 Noiembrie 2008
951
Nu cunosc care au fost motivele pentru care Gelu Stan a fost demis si nici nu stiu daca mai ocupa vreo functie in cadrul Santierului Naval", a declarat Valentin Gheorghe, liderul sindicatului din Damen Galati.
Economie
Monitorul de Galati
Miercuri, 3 Decembrie 2008
1197
Presedintii celor sapte federatii sindicale din CFR nu vor cere majorarea salariilor angajatilor insa au solicitat sa nu le fie anulate sporurile cu caracter permanent sau sa le fie reduse salariile a declarat presedintele Federatiei Nationale Miscare Comercial Gheorghe Popa.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 16 Martie 2009
3834
Potrivit lui Gheorghe Fometescu, directorul Agentiei de Protectie a Mediului, doar doua persoane au depus pana in prezent documentatiile necesare pentru a primi, in schimbul autoturismelor mai vechi de zece ani pe care le detin, 3.800 de lei din valoarea autovehiculului nou.
Economie
Gazeta de Sud
Joi, 26 Martie 2009
571
, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea. ... Acum, urmeaza ca documentul sa fie semnat din partea Romaniei de catre Guvernatorul Bancii Nationale si ministrul Finantelor Publice si retrimis la FMI pentru a se intra in procedura", a tinut sa precizeze Gheorghe Pogea.
Economie
Replica de Constanta
Vineri, 24 Aprilie 2009
1721
In plus, la inceputul saptamanii trecute, ministrul de finante, Gheorghe Pogea, declara ca statul va incasa 350 de milioane de lei din impozitul forfetar in ultimele sapte luni ale acestui an.
Economie
Gazeta de Sud
Miercuri, 29 Aprilie 2009
1521
Directorul Fondului Local de Garantare Craiova (filiala a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii IFN SA), Gheorghe Lapadat, sustine:
Economie
Gazeta de Sud
Marti, 9 Iunie 2009
939
Statisticile publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata ca, in Dolj, "ponderea imprumuturilor restante in total credite a crescut la 4,4%, peste ponderea de 3,4%, inregistrata la nivelul intregii tari", dupa cum a spus directorul Sucursalei doljene a BNR, Gheorghe Gherghinescu.
Economie
Gazeta de Sud
Luni, 15 Iunie 2009
1233
Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a afirmat ca mecanismul Programului "Prima Casa" se va baza pe mobilizarea capitalului bancilor si introducerea constructorilor in acest sistem.
Economie
Gazeta de Sud
Vineri, 19 Iunie 2009
5534
STIRI ULTIMA ORA
Surse: 1200 de contestatii depuse la BEC impotriva candidaturii lui Calin Georgescu la prezidentiale
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
872
Romani exploatati dupa oferte false de munca in strainatate. Care pot fi capcanele?
Miercuri, 30 Aprilie 2025



