Doljenii s-au situat peste media pe tara in ceea ce priveste restantele la creditele catre banci. BNR Dolj considera ca "aceste cresteri devin ingrijoratoare" si ca firmele sunt cele care au inregistrat cele mai multe credite neachitate in termen. BNR a solicitat mai multor banci sa opereze majorari de capital pentru acoperirea pierderilor potentiale.

Populatia si firmele doljene au inregistrat in luna aprilie restante foarte mari la plata creditelor bancare, cu 51% mai mult decat cele din luna martie, asa cum GdS prezenta zilele trecute. Pana la inceputul lunii mai, creditele nerambursate la timp au ajuns in Dolj la peste 108 milioane de lei. Statisticile publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata ca, in Dolj, "ponderea imprumuturilor restante in total credite a crescut la 4,4%, peste ponderea de 3,4%, inregistrata la nivelul intregii tari", dupa cum a spus directorul Sucursalei doljene a BNR, Gheorghe Gherghinescu. Cele mai importante cauze care au condus la cresterea creditelor neperformante pentru judetul Dolj sunt somajul ridicat (8,9%, conform Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca), deteriorarea conditiilor economice, mentinerea dobanzilor ridicate la operatiunile in lei.

Firmele, in incapacitate de plata

Insa, analizand situatia din judet in luna aprilie, BNR Dolj considera ca au crescut mai mult restantele firmelor catre banci decat cele ale populatiei. "Avand in vedere ca in luna aprilie 2009 nu s-a intamplat nimic deosebit care sa afecteze asa de mult puterea de cumparare sau comportamentul financiar al persoanelor fizice, credem ca ponderea imprumuturilor restante in total credite a crescut mai mult pe segmentul persoanelor juridice decat pe cel al populatiei. Scaderea volumului comenzilor si blocajul financiar au condus la dificultati in restituirea creditelor contractate, iar unii agenti economici au ajuns in incapacitate de plata", a precizat Gheorghe Gherghinescu. Filiala doljeana a BNR considera ca in luna aprilie au fost si "factori conjuncturali" care au influentat neplata la timp a ratelor bancare, cum ar fi cheltuielile suplimentare ale familiilor pentru Sarbatorile de Paste.

Restul Olteniei sta mai bine

Dintre toate judetele Olteniei, Doljul a fost cel mai afectat, in sensul ca restantele populatiei si ale firmelor au crescut accelerat, cu 51% mai mult decat in luna martie pentru creditele in lei si cu 50% mai mult la imprumuturile in valuta. Astfel, datele comparative prezentate de BNR Dolj arata ca in aprilie, fata de luna anterioara, creditele restante au crescut cu 5,41% in judetul Gorj, cu 7,81% in Valcea, cu 7,89% in Olt si cu 12,94% in Mehedinti.

Rambursarea creditelor - o mare problema

Cresterea brusca a restantelor doljenilor catre banci in luna aprilie este o chestiune care da de gandit oficialilor din BNR. "Aceste cresteri devin ingrijoratoare, iar BNR a solicitat mai multor banci sa opereze majorari de capital, in conditiile in care solvabilitatea acestora coboara sub 10%, pe fondul deteriorarii portofoliilor de credite (...). Unele banci au operat deja majorari de capital (168 de milioane de euro in primul trimestru)", a subliniat Gheorghe Gherghinescu. Acesta a mai spus ca astfel de masuri sunt necesare pentru sistemul bancar atunci cand se inregistreaza dificultati la rambursarea creditelor si "bancile sunt obligate sa constituie provizioane pentru acoperirea pierderilor potentiale, iar in calculul solvabilitatii pentru aceste expuneri apar cerinte mai mari de capital".