Cautare

10739 de rezultate pentru "desi a scos l vanzare imobile de" (3.05 secunde)
Judetul Vâlcea risca sa ramâna fara muzee, ca urmare a cererilor de retrocedare a unor imobile din patrimoniul national. Respectivele asezaminte au fost revendicate de fostii proprietari, iar consiliul judetean nu dispune de alte spatii si nici de fonduri suficiente pentru despagubiri financiare.
Casele nationalizate care au fost cumparate cu buna credinta nu mai pot fi revendicate în natura de proprietarii de drept, a decis ieri Camera Deputatilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a presedintelui referitoare la modificarea Legii nr.
Casele nationalizate care au fost cumparate cu buna credinta nu mai pot fi revendicate în natura de proprietarii de drept, a decis ieri Camera Deputatilor, for decizional, care a respins solicitarea de reexaminare a presedintelui referitoare la modificarea Legii nr.
Ministerul Economiei si Finantelor a primit solicitari de la notarii publici sa modifice legislatia privind expertizele notariale, intrucat imobilele s-au ieftinit, preturile din piata imobiliara revenind la nivelul celor din 2006.
Prelungirea perioadei de înghet a pietei imobiliare din Craiova influenteaza în mod negativ piata constructiilor. Dezvoltatorilor de proiecte imobiliare le-a cam pierit elanul, iar rezultatul e vizibil:
Bancile din România au început sa-si securizeze portofoliul de clienti si de garantii reale în fata unei eventuale crize de lichiditati. Terenurile si apartamentele încep sa-si piarda din puterea de garantie.Dintotdeauna, garantiile imobiliare au fost analizate cu grija de evaluatorii agreati de bancile din România.
Indiferent de venitul lunar, de preturile din piata si de normele de creditare, nevoia unei locuinte trebuie satisfacuta.
Indiferent de venitul lunar, de preturile din piata si de normele de creditare, nevoia unei locuinte trebuie satisfacuta.
Federatia Nationala Mine-Energie reprezentantii Ministerului Economiei si ai Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale au semnat sambata la Ranca un protocol ce vizeaza principalele directii de actiune in domeniul politicilor energetice in Oltenia.
Lansat ca un bonus pentru clienti, apartamentul complet sau partial mobilat nu a avut succesul dorit in randul doljenilor. Majoritatea cumparatorilor nu vor astfel de locuinte decat daca obtin un pret bun.
Astfel, se anticipeaza ca valoarea imobilelor vechi va scadea cu 30 - 50%, iar cea a imobilelor noi cu 15 - 25%, inainte de stabilizarea preturilor.
Fondul de Garantare a Creditelor a acordat anul acesta garantii de 60 de milioane de lei pentru credite, cele mai multe fiind pentru firme din Craiova. Reanimarea Fondului a fost determinata de decaderea garantiilor materiale din partea firmelor si a lipsei banilor lichizi de pe piata.
In conditiile economice actuale, afacerile din domeniul imobiliar nu mai sunt nici pe departe la fel de infloritoare ca in anii trecuti. Pentru a avea succes in aceasta perioada, agentiile trebuie sa dea dovada in primul rand de seriozitate si adaptabilitate.
Dupa ce multe luni piata imobiliara din Craiova a fost inghetata, aceasta da semne de revenire. Chiar daca numarul tranzactiilor nu a crescut, tot mai multi craioveni se intereseaza de locuintele disponibile si de preturile practicate.
Prevederile cu privire la o eventuala scadere a preturilor chiriilor la locuinte si la spatiile comerciale s-au adeverit. In Craiova, tendinta de diminuare a acestora este vizibila.
Chiar daca piata imobiliara din regiune se afla intr-o situatie de criza, in perioada 15-17 mai, in foaierul si pe platoul Teatrul National "Marin Sorescu" din Craiova va avea loc primul targ imobiliar din regiune.
Un important proiect imobiliar din domeniul locuintelor de vacanta a fost intrerupt din cauza crizei economice actuale care a lovit in plin sectorul imobiliar autohton.
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a emis normele privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, acestea fiind deja publicate in Monitorul Oficial.
Carcea tanjeste dupa impozitele de la Ford, care totalizeaza aproximativ 1,7 milioane de euro anual. Primaria comunei Carcea a dat in judecata Ford Romania, solicitand inregistrarea fabricii de autoturisme pe teritoriul administrativ al localitatii rurale si nu pe cel al Craiovei, asa cum este inregistrata in prezent.
CEC Bank lanseaza o oferta promotionala la creditele acordate in cadrul programului "Prima Casa", reducand dobanda la acest tip de credit pana la valoarea ROBOR 3 luni. Pana la 31 decembrie 2009, dobanda utilizata la aceste credite in lei este de 9,74%, informeaza institutia.
google-analytics.com