Cautare

3262 de rezultate pentru "1436 p 2005" (3.30 secunde)
• Situatia Romaniei, in perioada 2005-2008, a consemnat o participare comuna a Presedintelui si, respectiv, a Primului Ministru, la intalnirile la nivel inalt in Uniunea Europeana.
Daca va uitati in urma, pana in anul 2005, lumea nici nu stia de Curtea Constitutionala. Dupa aceea au inceput sa apara probleme la Curtea Constitutionala si momentul cand Curtea Constitutionala a devenit foarte vizibila a fost momentul suspendarii presedintelui, in 2007.
Din 2005 si pana in iunie 2006 a fost observator la Parlamentul European. La data de 30 noiembrie 2008 a fost ales pentru a treia oara deputat, in circumscriptia electorala nr.
In orice comparatie, oricat de partinitoare, intre Traian Basescu si Crin Antonescu, argumentul onestitatii, luand drept criteriu raporturile de orice fel cu justitia, nu-l pot avantaja pe cel dintai. Din 2005 si pana azi Romania o duce tot intr-o cearta. Ca politica inseamna disputa, asta putem intelege.
Curtea arata ca, in jurisprudenta sa, concretizata prin decizia din 28 ianuarie 2005, a statuat ca un conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor".
Iar in perioada 2005-2009, Traian Basescu si Monica Macovei au numit 3.011 judecatori si procurori!... Comentariile sunt de prisos.
"PD-L e un partid care in 2005 intr-o singura zi a devenit dintr-unul social democrat modern si european, un partid conservator popular, democrat crestin, agrarian cu exact aceiasi oameni.
Intre anii 2005-2008 a fost Liderul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputatilor. In perioada 2004-2008 a indeplinit fuinctia de Presedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului Romaniei.
Ceea ce ma face sa-mi aduc aminte - rememorand scamatoria Grupului de la Cluj, care, in 2005, la Congresul PSD, i-a tras clapa lui Iliescu, intorcand armele exact cand acesta se simtea tare pe pozitii - ca Rus e un exersat artizan de lovituri de partid.
Dincolo de problema ridicata de suspendarea presedintelui Basescu, scopul vizita lui Philip Gordon reiese dintr-un articol semnat de el insusi in Le Monde, la scurt timp dupa respingerea prin referendum a Constitutiei Europene de catre Franta si Olanda, in 2005.
Partidul Popular a fost infiintat in anul 2005, de fostul membru PRM, Corneliu Ciontu. Presedintele Partidului Popular este Costel Caras, venit odata cu platforma agrariana.
Nu ma voi opri de aceasta data asupra lor ci voi analiza efectele regimului de putere personala instaurat dupa 2005 asupra imaginii in exterior a Romaniei.
In noaptea de 31 decembrie 2005, cu cateva minute inainte de intrarea in noul an 2006, pe scena amplasata in fata Teatrului National, Raed Arafat este decorat de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu Ordinul National ‘Pentru Merit‘ in grad de Ofiter, pentru eforturile depuse in actiunile de salvare a oamenilor la inundatii si pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vietilor a numerosi romani.
247/2005, prin care terenurile aflate sub luciu de apa, din Bosanci, Horodniceni, Moara si din alte comune, sunt utilizate de cei care detin iazuri, iar proprietarii lor de drept nu primesc nici o rasplata.
Nu mai ajungem sa discutam nici de "contributia" lui Traian Basescu din perioada 2005-2012. Toata tara vorbeste cu el doar pe subiectele lansate in ultima sa aparitie.
Crearea unui astfel de mecanism, valabil pentru toate statele europene, ar duce la disparitia MCV, care acum nu mai are nicio legatura cu obiectivele sale initiale, stabilite in 2005.
Vasile Surcel) Multa lume a fost convinsa ca niciodata nu va mai exista vreun politician care sa o egaleze pe Elena Udrea, cea care, prin toamna anului 2005, pe vremea cand era "blondina de la Cotroceni", a vorbit despre "Presedintele Norvegiei".
Realizarea Memorialului a fost initiata in anul 2005, ca urmare a recomandarilor Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania, ca expresie a datoriei de a recunoaste si de a asuma crimele comise in timpul celui de-al doilea razboi mondial impotriva comunitatii evreiesti si impotriva comunitatii rome.
Momentul definitoriu pentru aceasta preluare il reprezinta seminarul patronat de Pippidi in 2005, in care s-a formulat principiul "prezumtiei de vinovatie" in ceea ce-i priveste pe politicieni.
Din conceptul nutritionist, Traian Basescu a alunecat in mod firesc si natural in acela embriologic sau de fertilizare, vorbind despre conceperea unei Romanii relansate economic doar din perspectiva IMM-urilor, ca, mai apoi, rationamentul filozofic al marelui om de stat sa se continue cu o trecere rapida si succinta in revista in favoarea domniei sale a momentelor de glorie si sacrificiu din anii 2005 si 2010.
google-analytics.com