Sa nasti 7 copii si sa afli la al optulea ca ai HIV pare ceva greu de crezut acum. Mai ales ca fiecarei gravide, la luarea in evidenta, i se face o testare pentru a se afla daca are acest virus mortal. Poate totusi ca femeia a aflat mai demult ce poarta in sange, dar nu a realizat ce inseamna asta. Cine stie? Cert este ca in Galati, intr-un spital, s-au facut eforturi supraomenesti pentru a salva doua suflete, unul care urma sa vina pe lume si altul pe care acasa il asteptau inca sapte copii. Probabil totusi ca biata femeie, imbatranita timpuriu de atatea nasteri, si care nici financiar nu o ducea prea bine, inca nu realizeaza, pentru ca poate nimeni nu i-o fi explicat, ce inseamna sa fii infectat cu HIV. Ce mari sunt sansele ca de la mama virusul mortal, cu care omenirea se lupta de cateva decenii, sa ajunga la copil, care sa se nasca deja condamnat la moarte. Este doar unul dintre exemplele, mii probabil, de cazuri care arata ca acolo unde este mai mare nevoie, in comunitatile defavorizate, la tara, dar si in cele din orase, programele nationale de sanatate, inclusiv cele legate de prevenirea transmiterii unor astfel de boli, nu au impactul necesar. Ca, in ciuda banilor dati, cel putin teoretic asa pare a fi, exista probabil mii de suflete care nici nu stiu ca au o boala letala si inca una contagioasa. S-ar putea spune ca nici oamenii nu se omoara sa bata pe la usile doctorilor sau sa asculte ce le spun asistentii comunitari, in situatia in care persoanele de mai sus ar avea si disponibilitatea necesara. Unii o au, altii nu. Sau poate de teama de a nu fi considerati paria oamenii chiar refuza sa afle ca au asa ceva, iar daca ignorarea i-ar costa doar pe ei, prea multe nu ar mai fi de zis, fiecare avand dreptul la "liberul arbitru". Dar, atunci cand acest lucru inseamna o condamnare pentru copiii adusi pe lume, atunci cand ignoranta face victime, iar societatea pare neputincioasa, chiar ca nu mai e nimic de spus. Poate doar de actionat. Problema e cine actioneaza si cand.