Cautare

8472 de rezultate pentru "stirile pro tv constanta 10 05 2010" (3.07 secunde)
Trebuie sa spun ca, in total, eu am avut 10 proiecte de lege, dar dintre acestea unul a fost votat de parlamentari, iar doua au fost respinse din start", a declarat liberalul.
Presedintele Traian Basescu a onorat invitatia lui Victor Ponta si s-a prezentat ieri la scoala de vara a Tineretului Social Democrat.
Liga Alesilor Locali PNL a adoptat ieri cinci rezolutii care vor fi inaintate conducerii liberale, pentru a fi promovate in Guvern.
Deputatul Viorel Hrebenciuc a declarat ca PSD nu vrea Alianta cu nici un partid aflat la putere. Hrebenciuc a precizat ca social-democratii ar putea intra la guvernare cu PNL sau PD, dar in anumite conditii.
Deputatul PC Sergiu Andon a declarat ieri ca ministrul Justitiei, Monica Macovei, da curs unui "nou program de dezinformare premeditata" a populatiei, de inducere in eroare a organismelor europene, de demonizare excesiva a Parlamentului prin declaratiile privind ANI.
Deputatul Ioan Ghise a adresat Senatului PNL o scrisoare referitoare la excluderea sa din partid, pe care o considera nestatutara.
Nicolicea a explicat ca termenul pana la care primarii trebuiau sa-si declare apartenenta politica - 10 august a.c. - a fost depasit, iar prefectii aveau obligatia ca pana la 15 august a.c.
Vicepresedintele PIN Lavinia ßandru se va adresa Cancelariei prim-ministrului pentru a propune modificarea Legii CNSAS astfel incat, indiferent de decizia consiliului, toti politicienii care au angajament la Securitate sa fie obligati sa-si publice dosarul, daca vor sa ramana in viata publica si politica.
Daca democratii si liberalii par sa fi intrat in priza indeplinirii angajamentelor pentru integrare, partide mai mici din Coalitie au alte prioritati.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor, la sala Ateneu, cu incepere de la 10.00. Asa cum era de asteptat, discutiile au inceput cu cele mai mari probleme ale pensionarilor, respectiv valoarea punctului de pensie si pretul medicamentelor.
Scena politica galateana a fost dominata de actiunile intreprinse de liderii Partidului National Liberal din orasul nostru. Inainte de orice altceva trebuie sa spunem ca ultima saptamina a fost la fel de "adormita" ca si precedentele.
Situatia reclamata de PNL Caras-Severin privind incalcarea de catre PD a protocolului Aliantei va fi clarificata in cursul acestei saptamani, in cadrul unei sedinte a Consiliului Judetean de conducere al Aliantei, a declarat Sorin Frunzaverde, presedintele PD Caras-Severin.
Crestin democratii revin la vechea denumire a formatiunii politice - Partidul National ¥aranesc Crestin si Democrat -, a anuntat ieri la Deva presedintele organizatiei judetene Hunedoara a PN¥CD, Emil Danci.
Deputatul Iulian Iancu si senatorul Ion Toma au castigat ieri alegerile din cadrul grupurilor parlamentare ale PSD pentru a fi nominalizati de partid in functiile de presedinti ai unor comisii parlamentare, in locul lui Dan Ioan Popescu si al Rodicai Stanoiu.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri, la finalul sedintei Biroului Permanent National, ca vicepresedintele Titus Corlatean a scapat doar cu o mustrare verbala din partea colegilor.
Dupa mai multe luni de evitari reciproce, democratii si taranistii au decis separat ca o colaborare dintre cele doua formatiuni de factura populara si crestin-democrata este benefica in cele din urma.
Procurorii anticoruptie au finalizat anchetele Zambaccian si Eurografica, dosarele urmand sa fie trimise in instanta dupa ce le vor fi prezentate invinuitilor materialele probatorii.
Becali (48,2%) ii devanseazaa astfel in clasamentul general pe Ion Tiriac (37,3%) si pe Traian Baasescu (34,3%), aflati pe locurile doi si trei, acestia fiind urmati de Dinu Patriciu (21,8%), Theodor Stolojan (15,1%), Caalin Popescu-Taariceanu (13,9%), Ion Iliescu (12,8%), Adrian Naastase (10,9%), George Copos (10,5%) si pe locul 10 de Corneliu Vadim Tudor (9,6%).
Se pare caa liderul PC a faacut o mare gresealaa atunci cind a anuntat caa vrea suspendarea din functie a presedintelui Baasescu.
google-analytics.com