Cautare

3613 de rezultate pentru "persoana" (2.69 secunde)
"Pentru persoanele din mediul rural se vor organiza programe speciale de formare profesionala pentru meserii specifice, mai ales ca dupa aderare orice persoana va trebui sa aiba o calificare, inclusiv producatorii agricoli care, in urma unor astfel de cursuri vor obtine, de exemplu, calificarea de legumicultori.
Angajatorii care incadreaza in munca absolventi ai unei forme de invatamant si ii mentin in activitate pe o perioada de cel putin trei ani pot primi stimulente de pana la aproape cinci sute de lei lunar/persoana, anunta Agentia NewsIn.
Directorul Electroputere, Cornel Mondea, a declarat ca momentan nici o persoana nu si-a depus candidatura pentru postul lasat liber. "Doamna care a demisionat era de la AVAS si din cate am inteles a plecat si de acolo", a precizat acesta.
La fel, persoana poate primi un e-mail in care este anuntata ca i s-au retras bani din cont din greseala si i se cere sa indice numarul cartii de credit pentru a-i fi restituiti banii.
Daca sunteti o persoana calculata si respectati cateva reguli simple cu privire la vestimentatie si relatiile cu noii colegi, lucrurile vor fi insa cat se poate de simple.
Solicitantul care va depune personal documentele va primi un bon cu stampila de inregistrare "ANIMMC pentru programe" pe care se va trece numarul de inregistrare in Registrul special al Programului, data si ora inregistrarii, persoana care a inregistrat.
La Regia Autonoma de Transport (RAT) se pare ca o singura persoana ar fi avut acces la cascaval fara drept, neavand nici o specializare in domeniul auto, dar nici in economia sau perimetrul juridic in care-si desfasoara activitatea RAT.
La Vama Veche, camparea pe plaja este, si anul acesta, aproape gratuita, tinerii vamaioti fiind nevoiti sa achite numai taxa de salubrizare, de 4 lei/zi. In campingurile special amenajate, cu "stele", pentru corturile turistilor din tara, "cazarea" este 10 lei de persoana pe zi.
O alta persoana care nu este in gratiile siderurgistilor, asa cum declara angajatul Combinatului, ar fi directorul Directiei de Sanatate si Securitate in Munca, prea exigent atunci cind face controale.
Spre deosebire de licitatia pentru vanzarea insulitei, la aceasta s-au inscris doua firme, dintre care una are sediul in Bucuresti, si o persoana fizica.
La polul opus, adica localitatea unde absolut nici o persoana nu are dosar depus pentru ajutorul social este Costinesti. Cu alte cuvinte, aici o duce bine toata lumea.
Astfel, la hotelul Miorita din Neptun, tarifele vor scadea de la 624 lei noi la 503 lei noi pentru seriile din 18 si 24 august si la 458 lei pentru intervalul 30 august - 4 septembrie, preturile fiind valabile pentru o persoana cazata 6 nopti intr-o camera dubla, cu demipensiune.
Dupa tatonari si cercetari, a aflat ca doua amenzi primite de el, ca persoana fizica, ajunsesera la Agentia Fiscala Motru, pentru executare.
"Nu am discutat inca organigrama pentru anul viitor, dar este posibil sa angajam o astfel de persoana care sa se ocupe de mangementul institutiei", a explicat Constantin Dascalu, vicepresedintele CJ Dolj.
Statul va plati iarna aceasta integral factura familiilor care traiesc din venitul minim garantat si va acoperi 90% din cheltuielile cu apa calda si caldura consumata de abonatii sistemului centralizat de termoficare care au venituri lunare de maximum 125 de lei de persoana - propune Ministerul Muncii.
Astfel, pentru o persoana, un sejur de zece nopti, care include cazare si trei mese, la un hotel de doua stele din Mamaia, va costa, incepand cu 21 august, 967 de lei, pe cand la un hotel de trei stele, aceeasi oferta este de 1.627 de lei.
Toti clientii vor fi transferati la unul dintre noile abonamente ale Romtelecom - Confort Standard - fara minute incluse sau Confort 50 - cu 50 de minute incluse. Orice persoana poate solicita schimbarea tipului de abonament prin apel gratuit la 930 sau in magazinele Romtelecom.
In acelasi timp, fiind organizat de aceeasi persoana, evenimentul are rotunjime. Secretul afacerii - clientul multumit Desi evita sa-l catalogheze drept un secret, directorul si managerul firmei spune ca intr-o astfel de afacere cea mai importanta este multumirea clientului.
La licitatia desfasurata la sediul Primariei Targu Jiu, pentru vanzarea unui teren de 1,5 hectare situat pe Aleea Digului, in continuarea Pietei Centrale, au participat un investitor din Austria, un afacerist local, Mihai Birsescu, si o persoana fizica, Aurelian Vilceanu, proprietarul magazinelor "Papusica".
In acest sens, titularii conturilor personale de pensii deschise la CEC vor depune personal, printr-o terta persoana sau prin posta, pana la 31 august, copia dupa actul de identitate, adresa exacta, precum si cupoanele de pensie pentru toate drepturile platite prin CEC.
google-analytics.com