Cautare

2561 de rezultate pentru "membri minori" (4.07 secunde)
Social-democratii considera ca, dupa aproape 20 de ani de cariera politica remarcabila, dupa transferuri spectaculoase de la FSN, la PNL, iar acum la PD, de la socialism, la liberalism, la populari, Stolojan si ceilalti membri ai conducerii "PD-L" reprezinta "prototipurile perfecte ale 'clasei politice expirate', descrisa atat de plastic de presedintele Traian Basescu".
"Temerile noastre referitoare la modalitatea in care PDL Buzau trateaza fostii membrii PLD s-au adeverit. Fostii membri ai PLD vor avea doar rol decorativ in noul partid", a mai spus Salcutan.
Nu trebuie sa ne fie frica sa ne dam seama ca, in calitatea noastra de membri ai NATO si UE avem drepturi, avem aliati si prieteni, la sustinerea carora merita sa apelam, iar in acelasi timp sa intelegem ca niste negocieri internationale de asemenea anvergura nu trebuie lasate in seama unor companii din domeniul petrolier, ci trebuie apelat la specialisti, cu experienta in negocierea stingerii diferendelor financiare, pentru ca, pana la urma, nu se poate sa nu se gaseasca o solutie la criza Insulei Serpilor, care este un conflict financiar", si-a motivat demersul patronul firmei de recuperatori.
"Eu ii recomand, pentru ca tot vorbeste de caini, ca pe cei care sunt turbati sa-i faca membri PNTCD, iar celorlalti sa le dea un carnet intr-o anumita zona.
Toti cei 700 de membri ai Partidului Democrat- Liberal din comuna Tuzla, in frunte cu presedintele Florin Micu, au trecut ieri la Partidul Social Democrat.
Printre membrii Fundatiei "Omenia" se numara si IPS Teodosie, regretatul Ion Ratiu, printul Paul al Romaniei, Petre Roman, Radu Vasile, Virgil Magureanu, dar si membri internationali precum Lordul Braine of Whetley, Lordul Bethell, Coiuncu Hussein, Louisos Caragheorghes si Elisabeth Ratiu.
Iar ca sa schimbi cinci-sase ministri numai ca sa-i faci loc unui controversat viitor sef al Justitiei, e deja prea mult pana si pentru niste membri de partid care sustin ca pun interesele de partid mai presus de cele proprii.
Social-democratul a lansat, atat pentru fotoliul de primar, cat si pentru cel de parlamentar sau sef de Consiliu Judetean, o serie de cifre cu foarte multe zerouri in coada, sume care i-au lasat masca pana si pe cei mai vechi membri ai partidului, dar si pe cei ai mai multor formatiuni politice, care au declarat ca nu vor avea niciodata atatia bani pentru a sustine macar o singura persoana pentru un asemenea post.
Propunerea Comisiei Europene privind cota de lapte a fost amendata recent de Constantin Dumitriu, unul dintre cei doi reprezentanti ai Galatiului in Parlamentul European si singurul roman care face parte din Comisia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala din cei 18 membri cu drepturi depline.
Si asta pentru ca democrat-liberalul Ioan Pacea se afla la lucrari, desi a fost exclus la ultima sedinta pentru ca s-a mutat din Navodari in Constanta, iar alti doi membri ai PD-L nu puteau accepta in ruptul capului ca nu mai sunt alesii neamului, desi au fost exclusi in urma unei decizii judecatoresti definitive si irevocabile.
Proiectul presupune mari dificultati de ordin organizatoric, intrucat va trebui asigurate conditii de transport, cazare si masa pentru cei 18 membri ai comisiei de specialitate din forul european.
Potrivit articolului 85 din Constitutie, in caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele Romaniei revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
O asemenea pozitie a fost însa aspru criticata de membri marcanti ai PNL. Vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, i-a cerut luni premierului Tariceanu sa scoata UDMR de la guvernare întrucât liderii Uniunii nu au fost solidari cu decizia executivului în problema Kosovo.
In aceasta chestiune nu trebuie sa ne aliniem la opinia Frantei sau a Germaniei doar pentru ca suntem membri ai UE.
Si Adrian Nastase, si Mircea Geoana, si Miron Mitrea, si Ion Iliescu au de dus, ca noi toti, membri si simpatizanti ai PSD, aceeasi lupta:
La randul sau, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a anuntat ca proiectul cu noua formula de calcul a taxei este finalizat, astfel incat saptamana viitoare va fi initiata o dezbatere publica, la care vor participa parlamentari, membri ai Executivului si reprezentanti ai societatii civile.
"Nu ascund faptul ca suntem atractivi, si candidatul nostru e atractiv, si partidul nostru e atractiv, si oamenii din el, pentru ca avem o structura serioasa, avem peste 5.000 de membri in judetul Galati".
In opinia sa, sesizarea este "beton armat", iar cei noua membri ai Curtii nu au cum sa nu aprobe aceasta exceptie de neconstitutionalitate, pentru ca aceasta lege creeaza "cetateni de categorii diferite", impotriva Legii fundamentale.
Oleniuc sustine ca plecarea lui Ungureanu reprezinta o pierdere pentru partid, acesta evidentiindu-se de-a lungul timpului ca unul dintre cei mai devotati si muncitori membri ai PNL Mangalia.
Totodata, nemultumirea lui Ion Stefan s-a desprins si din faptul ca, dupa cum spune chiar el, inca din octombie anul trecut si pana vinerea trecuta, nici mai mult, nici mai putin de 5.000 de oameni, cati membri are PAER la nivel judetean, i-au facut campanie lui Marius Stan, dar acum nu mai merge.
google-analytics.com