Cautare

19159 de rezultate pentru "inundati baia mare 11 07 2010" (3.42 secunde)
"Am auzit inca o asemenea apreciere din partea unui mare reformator al partidului, care cred ca a avut o influenta nociva asupra acestui partid, grupul de la Cluj si mai ales Dancu, care spunea ca trebuie rupta legatura ombilicala a partidului cu Iliescu.
Presedintele republicii a ajuns in Piata Unirii din Iasi la ora 11.00, apoi a urcat pe scena amplasata in centrul orasului, alaturi de alti lideri politici si reprezentanti din administratia locala, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezenta celor noua parlamentari botosaneni in perioada septembrie - decembrie 2009, extrasa din raportul de monitorizare publicat de Institutul de Politici Publice (IPP) scoate in evidenta doua situatii, respectiv cei care au participat la un numar mare de sedinte si cei care au gasit aproape in permanenta alte prioritati.Conform topului prezentelor in plenul Parlamentului, cel care detine cel mai slab rezultat este deputatul PSD, Andrei Dolineaschi, care a inregistrat o prezenta de doar 16%.
Motivul invocat de social-democrati este costul exagerat "in comparatie cu ce a fost negociat de acelasi minister si aceeasi companie, cu acelasi consultant, in timpul guvernarii Adrian Nastase, dar care, din pacate, au fost anulate de oamenii celui mai mare dusman al autostrazilor, Traian Basescu, in speta de ministrul Dobre, pe considerente ca acele contracte sunt costisitoare si in spatele lor stau interese particulare".
"Dezamagirea esecului" "Dupa o campanie electorala in care am investit cu totii mari sperante si am irosit eforturi, dezamagirea esecului a fost mult mai mare.
"A fost un rezultat bun pentru ca acest 20%, in afara de faptul ca e scorul cel mai mare obtinut la alegeri de catre noi, a fost obtinut in conditii cat se poate de vitrege.
In plus, ganditi-va ca nu exista date statistici pe 2009, dar trendul este evident ascendent, asa ca, in prezent, gradul violentei din desene animate ar putea fi mult mai mare".
Daca nici nu ne-am reformat ca si clasa politica, nici nu avem parlamentari mai buni, nici un control al celor care aleg, votul uninominal va fi o mare dezamagire.
Dintre toti delegatii, nu mai putin de 225 fac parte din organizatia Bucuresti, filiala condusa de Marian Vanghelie avand cel mai mare numar de delegati, spre nemultumirea sustinatorilor lui Adrian Nastase, care spun ca exista judete cu performante electorale mai bune care nu sunt reprezentate corespunzator.
Legea Pensiilor, aprobata miercuri in Guvern, va declansa o mare batalie mediatica si ample nemultumiri. Pe care eu le consider cat se poate de justificate.
(...) Am o mult prea mare pretuire pentru mine insumi", a mai declarat Nastase. Adrian Nastase a precizat ca ramane membru al PSD, dar ca nu doreste sa candideze la nicio functie.
In opinia sa, proiectul noului statut al partidului (la care mismaseste de zor cuplul Vanghelie-Geoana intru obtinerea cat mai multei puteri - n.red.), in special introducerea votului pe liste a echipei de conducere, "risca sa transforme partidul intr-o mare de grupuri care se lupta intre ele", situatie care "risca sa rupa partidul".
Marile partide ale Europei pun un accent foarte mare pe zonele in care eficienta este minima, doarece acele zone trebuie dezvoltate cu atentie in scopul cuceririi a noi bazine electorale", a conchis Vasile Dancu.
Dintre acestia, nu mai putin de 225 fac parte din organizatia Bucuresti, filiala condusa de Marian Vanghelie avand cel mai mare numar de delegati.
Sustinatorii lui Adrian Nastase i-au reprosat presedintelui PSD Bucuresti ca are un numar prea mare de delegati. Sedinta de ieri a Biroului Politic National al PSD a inregistrat noi conflicte, amplificate de suspendarea din partid a primarului comunei Voluntari, Florentin Pandele.
Presedintele PSD mai are de decis si asupra catorva nume de vicepresedinti, dar in mare lista ar fi finalizata, sustin surse din tabara liderului social-democrat.
Victor Ponta, care pare, inaintea votului de la congres, potrivit directiilor date de cea mai mare parte a presedintilor de organizatii, a avea cele mai mari sanse de a castiga presedintia PSD este sprijinit, oficial, de o buna parte a liderilor fostei conduceri a partidului, dinainte de 2006.
Miron Mitrea este de parere ca un mare defect al PSD-ului, care i-a cauzat pierderi importante in ultimii ani, din punct de vedere al electoratului, este existenta "unui individ" precum Marian Vanghelie care "pentru ca are mintea odihnita" nu poate fi oprit din declaratii precum cele iesite la iveala zilele trecute.
Am un mare respect pentru domnul Mitrea, e un tip vertical, cu coloana si un foarte bun organizator. Dar, cel mai apropiat si cel care este in generatia mea e Victor Ponta.
Suntem un partid mare, care are potential uman, sau suntem nevoiti sa apelam la un batranel de 80 de ani?
google-analytics.com