Cautare

425 de rezultate pentru "imas adriana" (3.68 secunde)
Purtatorul de cuvant al presedintiei, Adriana Saftoiu a declarat ca seful statului "va sta in spital aproximativ o saptamana, iar cheltuielile pentru operatie vor fi suportate de familia Basescu".
Medicii austrieci spun ca presedintele Traian Basescu se simte bine, ca numarul sedintelor de fizioterapie a crescut si ca seful statului s-ar putea intoarce in Romania la mijlocul acestei saptamani, a declarat consilierul prezidential Adriana Saftoiu.
Chestionata ieri in aceasta privinta, Adriana Motocu, directoarea executiva a Directiei Tehnice, Investitii si Gospodarire Comunala din cadrul Primariei Craiova, in subordinea careia se afla si Serviciul de Siguranta Circulatiei, a declarat:
Imediat dupa ce stirea a pus mass-media pe jar, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, a confirmat ca presedintele Basescu a fost in restaurantul respectiv, dar nu a dat alte amanunte despre motivul prezentei sefului statului in localul respectiv.
De altfel, la putin timp dupa anuntarea rezultatului de la referendum, au aparut si problemele lui Ludovic Orban, mai multi colegi, intre care Adriana Saftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scantei, Mara Calista, Cezar Preda si Catalin Predoiu, acuzandu-l ca dezbina partidul!
Mioara Comana, directorul Inspectiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sanatatii, a declarat in direct la Adriana Nedelea LA FIX, in cazul elevilor care s-au intoxicat dupa o dezinsectie facuta la Liceul German din Arad, ca si personalul auxiliar al scolii a ajuns la spital cu simptome de intoxicare.
Precizarile au fost facute de purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu. "Institutiile sunt inca nedescentralizate. Seful statului a aratat ca multe directii judetene locale sunt inca in subordinea ministerelor, mergand astfel pe un sistem invechit care nu este in slujba cetateanului", a declarat Saftoiu.
Surse din comisie au spus ca dosarul contine doar plangerea deputatului Eugen Bejinariu si taieturi din ziare, precum si inregistrarea emisiunii televizate in care Atanasiu a facut afirmatiile pe baza carora Adriana Saftoiu a depus plangere impotriva sa.
Comisia speciala il audiaza pe Teodor Atanasiu in urma plangerii penale pentru abuz in serviciu facute de consilierul prezidential Adriana Saftoiu.
"Am redactat proiectul de lege si am abtinut colaborarea senatorilor Paul Pacuraru, de la Partidul National Liberal, si Adriana Ticau, de la Partidul Social Democrat.
Sesizarea Comisiei speciale de catre Parchet a avut in vedere plangerile formulate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejinariu impotriva lui Atanasiu, sub aspectul savarsirii infractiunilor de comunicare de informatii false, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si abuz in serviciu contra intereselor publice.
Decizia presedintelui Romaniei are la baza concluziile din raportul Comisiei speciale de la Cotroceni, care a analizat plangerile penale impotriva ministrului Apararii, liberalul Teodor Atanasiu, formulate de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si de deputatul PSD Eugen Bejinariu.
"Nu m-a avut niciodata la inima, intrucat nu m-am transformat in pres in fata lui" Ministrul Apararii a mai precizat ca, prin Constitutie, presedintele Traian Basescu are rol de mediator intre puterile statului, pozitie din care nu are dreptul sa suspende un ministru, mai ales ca, a precizat Atansiu, la mijloc este vorba despre doua plangeri penale, una semnata de consilierul prezidential Adriana Saftoiu si alta de fostul deputat social-democrat, actual deputat independent, Eugen Bejinariu.
Directoarea Directiei Tehnice a Primariei Craiova, Adriana Motocu, spune ca, in temeiul legislatiei in vigoare, municipalitatea poate dispune, cu acordul Politiei Rutiere, doar amplasamente ce pot fi folosite drept "capete de traseu" si numai pentru operatorii de transport public judetean care efectueaza mai mult de 15 curse pe zi.
"PRM considera ca Traian Basescu face un joc politic pentru a satisface orgoliul familiei Adriana si Claudiu Saftoiu, dar si pentru a da o lovitura decisiva PSD-ului", a apreciat liderul PRM, C.V.
"Am organizat acest eveniment pentru a aduce ultimele informatii referitoare la accesarea fondurilor structurale", a declarat Adriana Radu, reprezentantul Avangarde Production, firma care a organizat evenimentul.
Mananca gunoi, scoate curent electric Incineratorul vizat de primarul Solomon, viceprimarul Gheorghe Nedelescu, directoarea Directiei Tehnice, Adriana Motocu, si directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova, Sorin Ciobanu, costa circa 60 de milioane de euro, e capabil sa genereze, in urma procesului de ardere, curent electric, caldura sau apa calda si ar deveni proprietate a Serviciului de Salubritate.
In zona rurala actiunea social-democratilor a fost sustinuta de presedintele executiv al PSD, Dorin Otrocol si de vicepresedintele Gheorghe Saghian, iar la Tecuci de senatorul Adriana Ticau.
"Nu stiu!", la fel ca si directorul Directiei patrimoniu, Ovidiu Vanghelie, sau directorul Directiei Tehnice, Adriana Motocu. Lista poate continua cu cei doi viceprimari si cu toti ceilalti directori si sefi de servicii.
Din echipa initiala adusa de Basescu la Cotroceni a ramas in functie doar Adriana Saftoiu, purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale si consilier pe probleme de comunicare.
google-analytics.com