Cautare

3826 de rezultate pentru "fotbal elita program" (2.90 secunde)
xxx La Antena 3, cu un reprezentant al USL, inainte de lansarea circului Mazare numit program pentru turism: Ciuvica: Ma intereseaza sa votez USL ca sa dati jos regimul Basescu, nu pentru altceva.
In aceste judete, ca de altfel peste tot in tara, banca a dezvoltat un program de extindere a retelei de unitati, ajungand astazi la 39 de agentii", a declarat Radu Neagoe, directorul executiv al Grupului Craiova al BRD.
In cazul in care nu-si respecta obligatiile, agricultorul va fi pus sa restitutie banii primiti de la stat si i se va interzice sa acceseze acest program pe o perioada pana la 5 ani.
Puterea trebuie sa inteleaga ca fara strategii pe termen lung si fara un program economic responsabil si coerent, nu vor exista solutii economice viabile.
Puterea trebuie sa inteleaga ca fara strategii pe termen lung si fara un program economic responsabil si coerent, nu vor exista solutii economice viabile.
Potrivit acestui program, sprijinul financiar s-a acordat pentru "reabilitarea si modernizarea sistemelor de alimentare centralizata cu energie termica, inclusiv schimbarea tipului de combustibil la instalațiile de ardere energetice (ex.
Un scop precis in procesul dificil de integrare initiat de romani in Italia, nu doar de informare sau de divertisment, ci si de sprijinire a persoanelor care, datorita muncii sunt nevoiti sa stea departe de cei dragi, un canal fara bariere, ce poate fi receptionat in clar prin intermediul unui sistem digital terestru, cu un program de 24 ore pe zi, in limba romana si italiana.
Emisiunea este inclusa in grila de program de la orele 21,00, si are durata de o ora.
"In sfarsit ca toate statele membre ale UE, cu accent pe statele zonei euro, sa revina la deficite de maxim 0,5% si la un nivel de indatorare de maxim 60%, in conformitate cu un program stabilit de CE.
De aceea continuam sa investim in centrele de productie, de inovatie si in laboratoarele de cercetare si dezvoltare din intreaga lume." Cresterea investitiilor in productie si in planul de extindere din intreaga lume Cu un program de investitii ambitios, Puratos se concentreaza asupra apropierii de clientii sai de pretutindeni si asupra imbunatatirii calitatii, serviciilor, sigurantei si mediului.
Atunci era un calculator la zece oameni, iar in program nici macar nu erau detalii despre masina, ci treceam doar marca", a explicat Sorin Marcu, directorul Directiei de Taxe si Impozite.
Vei simti ca mergi dimineata la lucru, ca astepti sa treaca orele de program, si ca de fapt nu ai nici o multumire.
Sef al noului post va fi sociologul Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential si fost ministru, care va trage spuza postului pe turta sociologica, o mare parte a formatelor din program urmand sa fie comentarii si analize ale diferitelor cercetari de profil.
Prioritatile guvernului Ungureanu pentru Capitala M6 si M7 de metrou, 62 km din autostrada Bucuresti-Ploiesti si centura feroviara, prioritati ale guvernului Ungureanu pentru Capitala Romania are un nou Guvern, dar si un nou program de guvernare.
Scaderea vine in contextul in care in luna ianuarie a anului trecut programul "Rabla" 2010 era inca functional, in timp ce anul acesta nu mai era in vigoare un program de casare, scrie Ziarul Financiar.
Unii angajatori semneaza cu salariatii un contract de munca pentru o perioada de doua-patru ore/zi, dar in realitate persoanele respective au un program de opt ore.
In plus, tot in acest an vor demara lucrarile de construire a unui nou corp de cladire la Şcoala cu program after scool nr.
"Sunt chestiuni de management care trebuie corectate la acest program, pe care trebuie sa le gestioneze si sa le recunoasca drept functionale autoritatea romana de audit.
Misiune Ca telespectator am resimtit in ultimii ani nevoia unui program de tip "Stiri, nu vorbe". Am gasit din ce in ce mai rar asa ceva, asa ca m-am refugiat in afara zonei TV.
In ciuda acestui program si a taxei de poluare introduse de guvern, parcul auto din Oltenia s-a invechit considerabil in ultimii ani.
google-analytics.com