● Meseria asta ti-a adus un infarct...
● Da, si multe satisfactii.

● Merita?
● Merita dintr-un singur motiv, pentru ca meseria asta nu poate fi facuta decat daca esti pasionat de ea. Fiind pasionat de ea, poti sa-ti permiti si niste deranjamente fiziologice, la un moment dat. Important e sa nu te deranjezi cu capul. Caci in clipa in care te deranjezi cu capul, e bine sa te extragi tu din meserie sau cineva sa aiba puterea de-a te extrage de acolo. Exista insa situatii in care se constata ca nu se intampla asa ceva la momentul zero. Dar, in rest, merita. Daca o faci ca pe un job oarecare, mai bine n-o mai faci, pentru ca exista sectia de sculeri-matriteri unde poti gasi un job linistit, care nu necesita nici un fel de implicare emotionala a ta. Dar daca vrei sa alegi meseria asta, atunci macar fa-o din suflet. Din pacate, constat ca nu mai sunt atat de multi cum erau pe vremea mea cei care, in meseria asta, intra de drag. Sunt multi care trec prin ea, o privesc ca pe o oportunitate care li s-a ivit la un moment dat si daca e sa fie bine, bine, daca nu e sa fie, atunci sa nu fie. Si tocmai de aceea multi dintre ei nu reusesc sa faca o cariera, nu reusesc sa faca purici multi intr-un loc. Sunt oameni care schimba jobul si institutia media pentru care lucreaza la sase luni-un an, in incercarea de a obtine avantaje materiale mai mult decat castiguri profesionale concrete. Pentru ca in meseria asta poti sa fii un foarte bun executant, dar cat nu te dedici, nu esti creativ si nu ai un pic de imaginatie nu vei simti ca o faci cu adevarat. Vei simti ca mergi dimineata la lucru, ca astepti sa treaca orele de program, si ca de fapt nu ai nici o multumire. Eu inca ma mai bucur de ceea ce fac si sper ca si altii se bucura de ceea ce reusesc eu sa fac. In clipa in care dispare bucuria asta, in clipa in care nu esti multumit tu insuti de ceea ce trebuie sa faci, ar trebui sa iti sune clopotelul si sa iesi din sala.

● Tu esti ziarist de presa scrisa. Mai scrii?
● De scris nu m-am indepartat foarte mult, pentru ca imi scriu textele pentru materialele pe care le fac la emisiune, la "Secvential". Apoi, scriu toata ziua titluri... incerc sa dau titluri, e o indeletnicire pe care am mostenit-o de la presa scrisa. Titluri care sigur, la televiziune, trebuie sa incapa acolo, in spatiul ala mic. Stii ca pe vremuri erau de-astia care scriau scrisori de dragoste, sau de catanie, pentru soldatii care erau pe front catre iubitele lor. Altii scriu cruci, eu scriu deocamdata... titluri (rade). Si imi place, repet, asta ma tine cu neuronul antrenat, ca altfel se atrofiaza si facultatea gandirii destul de usor in clipa in care obisnuiesti sa lucrezi numai cu imaginea pe care cameramanul, inspirat sau nu, ti-a livrat-o. Cata vreme incerci sa le impletesti, cred ca e exercitiul care te tine cel mai bine in priza in meseria asta.

● Nu ti-e dor sa scrii din nou la un ziar?
● Mi-e inca dor. Si sper ca presa scrisa o sa ma mai astepte, sa nu se sinucida integral pana cand o sa ma intorc eu la ea. Asta e o vorba a unui mare facator de gazete, designer de ziare care, la un congres mondial al asociatiei ziarelor, a spus: "aveti grija sa nu va sinucideti din prea multa teama de moarte", fiindca presa scrisa tot timpul spune "vai, vom muri", si, rand pe rand, publicatiile se sinucid ca sa nu mai ajunga sa moara.

● Chiar crezi ca se duce presa scrisa?
● Se duce, pentru ca se duce exercitiul lecturii. Operatiunea de citire a devenit una extravaganta chiar. In Romania nu se mai citesc nici macar prospectele la medicamente, fiindca sigur a mai luat o matusa pastila aia si i-a facut bine si atunci pot s-o iau si eu... Atunci sigur ca asteptarea de a vedea oamenii citind ziare in metrou ori in cafenea, cand isi servesc espreso-ul de dimineata, e usor iluzorie. E un lucru imbucurator ca totusi se mai vand carti. Sigur ca multe dintre ele se vand pentru a mobila rafturile. Mai ales de cand s-au facut colectiile astea cu cotor lucios, ele dau bine acolo. Dar daca tot se cumpara, la un moment dat isi vor dovedi utilitatea. Redescoperind utilitatea cititului de carte, poate ca unii vor redescoperi utilitatea cititului de ziare, fiindca ele pana la urma miros la fel, a hartie cu cerneala, si iti dau acelasi tip de satisfactie in clipa in care le tii in mana. Sper ca lucrul asta sa se intample destul de repede, fiindca altfel soarta presei scrise din Romania este din ce in ce mai dramatica. Pe de o parte, cei care sunt chemati sa rediriguiasca ziarele sunt speriati ei insisi de prezent si de viitor, pe de alta, cei care ar trebui sa le tina in viata prin publicitate si prin vanzare sunt dezinteresati si pentru asta trebuie condamnati, fara falsa critica. Intalnirea dintre aceste doua lucruri sigur ca face ca soarta ziarelor sa fie una trista. Dar poate vor veni si manageri mai inventivi , iar fetele si baietii din agentiile de publicitate vor intelege ca nu tot ce este sclipicios si cu pixeli este util pentru a fi asociat cu un brand si cu clientul pe care ei il deservesc. Si poate ca vor intelege si cititorii ca e usor sa iti iei informatia doar stand in fotoliu si uitandu-te la un ecran, dar atunci cand faci un efort pentru a o culege, respectiv citind, ai tu insuti o alta satisfactie.

"M-am inscris la scrima si echitatie. Cred c-o sa ies D‘Artagnan"
● Exista zile in care te deconectezi de la ceea ce se intampla in jurul tau, in care ai si alte preocupari decat cele legate de meseria ta?
● In fiecare dimineata imi plimb cainele, un golden retriver, caci seara n-apuc. M-am apucat de echitatie, la inceputul lui 2011. Fac in Baneasa, unde sunt toate doamnele din inalta societate, cu tot cu doamna Basescu, dar calutii nu par sa fie interesati de politica, ceea ce e bine pentru ei. M-am inscris si la scrima, drept pentru care cred c-o sa ies D‘Artagnan (rade). Mi s-a parut mult mai cool decat sa stai cu ochii intr-un perete dand la pedale cu ochii injectati de oboseala... Imi place casa mea de la tara si sa ma duc acolo. Si imi plac masinutele de epoca. Am o colectie interesanta acasa, de masinute-machete. Am si una adevarata, un Triumpf Spitfire din 1969, acesta fiind si anul nasterii mele, cu care "ma joc" vara. Merg si la film la mall, mananc floricele, nachos, in ciuda indicatiilor doctorului...

● Acasa, tu si sotia ta, Carmen Avram, va cereti sfatul legat de emisiunile voastre?
● Se intampla foarte rar sa ajungem acasa deodata. De obicei, Carmen munceste mult mai mult, fiindca la "In premiera" ei isi petrec noptile acolo. Au o canapea unde cine cade lat mai prinde doua ore de somn, dupa care se apuca din nou de munca. Dar atunci cand apucam, sigur ca mai vorbim si despre emisiunea ei si despre emisiunile la care am fost eu invitat sau despre cea pe care o realizez acum... Ma mai milogesc sa ma mai ajute cu un cameraman sau cu un editor de montaj din echipa ei sau sa-mi dea un sfat tehnic legat de cum se imperecheaza doua imagini fara sa fie penibile (zambeste).

(va urna)