Cautare

632 de rezultate pentru "facturi bebechi sergiu" (4.54 secunde)
Amendamentul a fost propus de catre deputatul PSD Eugen Nicolicea, iar presedintele Comisiei judirice din Camera Deputatilor, Sergiu Andon (PC), a declarat ca decizia membrilor comisiei de a accepta amendamentul lui Nicolicea este "chibzuita".
Sergiu Andon, Codrin Stefanescu, Bogdan Ciuca si Bogdan Pascu sunt pe lista celor 31 de conservatori care isi disputa duminica cele pozitiile de vicepresedinte in PC.
Astfel, conservatorul-jurist Sergiu Andon a declarat ca presedintii de Consilii Judetene nu vor putea fi alesi prin vot uninominal la scrutinul din iunie, intrucat procesul electoral a fost deja demarat prin stabilirea datei alegerilor, in baza vechii legi.
Pe de alta parte, presedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, semnatarul raportului transmis conducerii Camerei Deputatilor, sustine ca juristii au ridicat, in sedinta din 13 mai, o serie de probleme referitoare la "aspecte legate de natura actelor aflate la dosar si de respectarea dispozitiilor constitutionale, in formularea solicitarii adresate plenului Camerei Deputatilor".
Cu toate acestea, conducerea PC este de parere ca un asemenea "Pact" este util si este de dorit sa fie incheiat cat mai curand, motiv pentru care din partea PC va fi desemnat ca persoana imputernicita sa negocieze documentul deputatul Sergiu Andon, presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputatilor.
Dintre politicienii cunoscuti ce vor candida la Bucuresti se numara Cristian Diaconescu (Senat, sectorul 2), Aura Vasile (Camera Deputatilor, sectorul 5), Razvan Theodorescu (Senat, sectorul 1), Sergiu Nicolaescu (Senat, sectorul 1) si Rodica Nassar (Camera Deputatilor sectorul 2).
El a spus ca deputatul Anghel Stanciu, de la PSD, a venit in comisia parlamentara de cod electoral cu propunerea privind actualei formule de alocare a mandatelor, iar la ea au aderat apoi si alti parlamentari, precum Cristian Diaconescu (PSD), Bogdan Olteanu (PNL), Mihai Voicu (PNL), Marton Arpad (UDMR) si Sergiu Andon (PC).
Marian Sergiu Nitu - prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina (8,95), Eugen Madalin Stanciu - prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Bailesti (8,09), Cornelia Cirjeu - prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Drobeta Turnu Severin (8,77), respectiv Carmen Sirboiu - prim-procuror adjunct la acelasi Parchet.
Biroul Judetean interimar al TNL este completat de Ionel Dia, Marian Samoila, Sergiu Bratulescu, George Nicolae, Raluca Carsic, Gabriel Iorga, Viorel Teliceanu, Aurelian Balauta, Marius Zaganeanu si Ana Bumbaru.
Atunci cand a fost numit ministru de Externe si a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Nastase era un necunoscut pentru marele public.
Silviu Sergiu publica in Evenimentul Zilei articolul "Boc, premier cu termen de valabilitate", pe care il puteti citi in continuare.
Silviu Sergiu publica in Evenimentul Zilei articolul "Disputa Basescu-Boc este reala", pe care il puteti citi in continuare. 'Relatia dintre Traian Basescu si Emil Boc se deterioreaza?
un senator, Dan Voiculescu si trei deputati - Sergiu Andon, Bogdan Ciuca si Florea Damian. Pentru a exista conditiile crearii propriului grup parlamentar si a avea dreptul la omul lor in BP al Camerei Deputatilor, conservatorii ar trebui sa racoleze cel putin inca 7 deputati.
PC detine azi 1 senator (Dan Voiculescu), 3 deputati (Sergiu Andon, Bogdan Ciuca si Florea Damian) plus trei posturi TV:
Silviu Sergiu, editorialistul Evenimentului Zilei, comenteaza o problema la ordinea zilei: Obama imbraca haina de supererou. Osama bin Laden nu este primul terorist ucis in urma unei operatiuni militare "ca la carte".
Un alt motiv este ca pesedistii refuza sa sprijine scoaterea in fata a unor figuri pe care Iliescu le-ar vrea in prim plan, dar si recenta decizie de debarcare a lui Sergiu Nicolaescu de la sefia comisiei de cultura a Senatului, pe motiv de jocuri oculte favorabile puterii.
Bogdan Ciuca - parca imbatranit de tanar, Liliana Minca - uau!, prefer sa nu spun nimic, Sergiu Andon - un jurist remarcabil insa deloc telegenic si cu o activitate publicistica la fel de agitata ca inceputul anilor nouazeci, perioada in care a practicat-o, si cam gata.
Sergiu Andon (PC) - 6%; Stefan Pirpiliu (PDL) - 4%. • S 6: Cristian Poteras (PDL) - 40%; Stefan Florescu (PC) - 28%;
Conform unor surse liberale, candidatul USL Bunea Stancu (PSD) are probleme cu proprii colegi de partid, in timp ce o mare parte a liberalilor braileni refuza sa faca campanie pentru el.Primarul social-democrat Aurel Simionescu a autorizat afisajul stradal al contracandidatului Sergiu Diacomotu ba, mai mult, a blocat interventiile lui Bunea care ordonase inlaturarea panourilor.
Candidatul independent Sergiu Diacomatu (sustinut de AVB si, informal, si de catre PPDD) este pe primul loc in preferinte brailenilor potrivit unui sondaj CSOP la o diferenta de unsprezece procente de candidatul USL Bunea Stancu.
google-analytics.com