Cautare

25050 de rezultate pentru "copiii lui dan bitman" (4.42 secunde)
Scoala de Vara a Tinerilor liberali a continuat si in cursul zilei de joi, ocazie cu care tinerii i-au avut ca profesori pe Dan Motreanu, secretar general al PNL care a vorbit despre „Administratia publica din perspectiva liberala“ si senatorul Puiu Hasotti, vicepresedinte, la nivel central, al PNL.
Astfel ca pentru un membru de seama al partidului, precum Dan Ioan Popescu, intrebarea care este relatia sa cu presedintele, are un singur raspuns:
Pana acum, si-au anuntat intentia de a candida pentru presedintia Camerei Deputatilor liberalii Dan Radu Rusanu, Titus Gheorghiof si Mona Musca. Surse din PNL sustin ca cele mai mari sanse pentru preluarea acestui post le are Dan Radu Rusanu.
Dan Vlaicu declara ca propunerea legislativa este necesara, în conditiile în care tot mai multi români solicita împrumuturi bancilor, iar numarul reclamatiilor înregistrate de institutie pe acest segment al serviciilor a ajuns la aproximativ 1.300 de la începutul anului.
Presedintele Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, si-a exprimat ieri parerea cu privire la ministrii partidului pe care acesta il conduce declarand, la finalul unei dezbateri privind strategia nationala pentru export, ca, daca ministrul Economiei si Comertului nu isi va indeplini angajamentele asumate in cadrul dezbaterii, atunci acesta va fi retras din Guvernul Tariceanu.
Prima voce care s-a ridicat din rindul consilierilor PSD a fost cea a fostului presedinte al Consiliului, Dan Lilion Gogoncea. ... Consilierul PSD Dan Lilion Gogoncea a intrebat de ce acest contract nu a fost atribuit firmei Consproiect, aflata in subordinea CJ.
Presedintele PP-DD Dan Diaconescu a declarat, luni, ca detine banii licitati pentru privatizarea Oltchim, dar ca asteapta o formula juridica din partea Guvernului pentru a putea semna contractul si pentru a putea plati salariile angajatilor.
Astazi trupa ii reuneste pe Catalin Chelemen (voce principala), Razvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitara), Sorin Petrescu (chitara bas), Razvan Radulescu (DJ Hefe - scratchuri, efecte, keys) si Matei Tibacu-Blendea (chitara).
Directorul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Dolj, Dan Lupescu, si Maria Popescu, contabil-sef din cadrul institutiei, au fost dati in judecata de Ministerul Culturii in vederea recuperarii chiriei platite de minister pentru actualul sediu.
Presedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat in cursul zilei de ieri ca partidul sau ramane consecvent si nu va vota proiectul nici in Camera Deputatilor.
Directorul taberei de copii Sind Romania Navodari, Dan Rahau, a anuntat ca telefonul mobil al sotiei premierului, Ioana Tariceanu, pierdut in urma cu trei saptamani, a fost descoperit in biroul viceprimarului localitatii, ßtefan Galbau.
Paradoxal, printre marii castigatori ai acestei campanii se afla Dan Voiculescu. ... deputatul PNL George Dragomir, senatorul PNL Puiu Hasotti si deputatul independent Dan Mocanescu.
Liderul PC Dan Voiculescu a purtat in ultima luna negocieri cu Adrian Nastase, caruia i-a rezervat pozitia de presedinte executiv al conservatorilor, desi fostul prim-ministru mai spera intr-o revenire in forta in PSD.
Presedintele Organizatiei Judetene a PSD Galati, deputatul Dan Nica, sustine ca suma alocata in proiectul de buget pentru 2007 pentru Coridorul european IV este de 1% din valoarea totala si permite finalizarea acestei autostrazi in 100 de ani.
Presedintele PSD Galati, deputatul Dan Nica, ne-a declarat ca in cadrul intilnirii de vineri s-a adoptat documentul „Romania Sociala”, document care prezinta pozitia partidului in ceea ce priveste propunerile economico-sociale pentru populatie.
Ordinul de suspendare a mandatului de primar al edilului din Namoloasa, Valerian Todita, a determinat reactia presedintelui Organizatiei Judetene a PSD, deputatul Dan Nica.
"Rebelul" va fi chemat "la discutii" de organizatia Targu Jiu a partidului, dupa ce a anuntat miercuri ca nu va vota bugetul sanatatii pe 2007, a declarat liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega.
Pe pozitia a doua a acestui clasament se afla social democratul Dan Nica, cu 12 referiri in context neutru si una in context negativ, urmat de deputatul PRM Liviu Codirla cu 5 referiri si o aparitie, in context neutru, si una in context negativ, si de independentul Petru Lificiu, tot cu 5 referiri, dar cu 3 aparitii, toate in context neutru.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au inceput urmarirea penala la solicitarea unei parti a mass-media, dar si ca urmare a declaratiilor facute de presedintele PC, Dan Voiculescu, la o conferinta de presa din 3 aprilie 2007, in legatura cu anumite acte procedurale efectuate de procurorii anticoruptie.
Liderii de sindicat ai soferilor din Senat au decis, dupa negocierile purtate cu secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu, sa suspende greva timp de o saptamana, interval in care asteapta ca revendicarile lor sa fie solutionate.
google-analytics.com