Cautare

1094 de rezultate pentru "cerere desfiintare" (2.82 secunde)
El a precizat ca, dupa pronuntarea Comisiei de Regulament, se va reveni cu aceasta cerere in cadrul plenului. “O astfel de dezbatere este una politica si necesita o decizie politica.
In ceea ce priveste disponibilitatea bancii de a da credite, vicepresedintele Gabriela Tudor a aratat ca la nivel teritorial exista aproximativ 450 de angajati care pot aviza o cerere de credit pentru persoane juridice, iar forta de vanzare la nivelul intregii retele pe segmentul de corporate va totaliza 915 specialisti.
Cerere pe adresa politica a premierului In acelasi timp, PSD i-a solicitat tot ieri primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu sa intervina pentru dezamorsarea conflictului de munca de la CFR.
Le ridici, iar dupa 2 luni apare o cerere de la proprietar prin care acesta se plinge ca i s-a luat singura sursa de venit", a declarat primarul Dumitru Nicolae.
Avocatul lui Dan Viorel, unul dintre inculpati, declara in aprilie, ca va depune la PNA Timis o cerere de audiere a fostului ministru al industriilor.
Avocatul lui Dan Viorel, unul dintre inculpati, declara in aprilie ca va depune la PNA Timis o cerere de audiere a fostului ministru al industriilor.
Adica este o cerere foarte mare pentru emitentul respectiv, lucru pe care îl banuim ca se datoreaza cresterii pretului petrolului pe plan international", explica agentul de bursa, Adina Dumitrescu, fara sa-si ia ochii de la piata.
Cu toate ca vicepresedintele Senatului Radu Berceanu a declarat miercuri ca la 30 august va incepe o sesiune extraordinara si la Camera Deputatilor, Biroul Permanent al Camerei va fi cel care va decide daca modificarea Regulamentului este o cerere suficient de motivata pentru a sustine necesitatea organizarii unei astfel de sesiuni.
Conservatorii, pe lista de asteptare Conservatorii au facut o cerere similara democratilor, pentru a fi asociati cu popularii europeni. Vicepresedintele PC, Daniela Popa, a prezentat luni la Bruxelles activitatea partidului sau la nivel guvernamental, parlamentar si local.
In Romania piata este abia la inceput, cerere exista, iar piata are nevoie de minim 20 de ani pentru a ajunge la saturatie", a declarat Ionut Bordei.
Cei 12 senatori euro-observatori, atat de la Putere cat si din Opozitie, au adresat conducerii institutiei o cerere in care sustineau necesitatea participarii lor la sedinta din 26 septembrie, de la Strasbourg, a PE.
Coalitia este relaxata Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a catalogat ideea liderului PSD de a initia consultari cu liderii partidelor parlamentare privind criza inundatiilor drept „o cerere propagandistica, populista“.
Totodata, acesta a precizat ca exista o cerere din partea unei asociatii, ca pe 1 octombrie sa nu mai cumpere nimeni benzina.
Aceasta cerere nu a fost aprobata de plen, iar votul electronic a decis caderea motiunii, cu 57 de voturi impotriva.
Astfel, pornind de la aceasta cerere, judecatorul Rustin Ciasc, presedintele completului de judecata in fata caruia s-a aflat cauza, a dispus incetarea procesului penal.
Este de amintit faptul ca inca de la primul termen al procesului care a inceput la Tirgu Jiu avocatii lui Crisan, aflat la data respectiva in arest preventiv, au contestat judecatorii si au formulat o cerere de stramutare a cauzei la alta instanta.
Secretarul general al Camerei Deputatilor, Mihai Unghianu, a inaintat Biroului Permanent al acestei institutii un memorandum prin care propune reinfiintarea sectiei de politie a Palatului Parlamentului.
Rambursarea TVA-ului pentru proiectele finantate din fondurile europene dupa fiecare cerere de rambursare si nu la finalul proiectului; Diferentele nefavorabile de curs valutar, in cazul proiectelor finantate din fonduri europene, sa fie considerate cheltuieli eligibile;
Oricum in prezent situatia geopolitica din Orientul Apropiat joaca un rol’ important in piata produselor petroliere, toate teoriile "conventionale" privind trendul preturilor bazate pe cerere si oferta, analiza tehnica sau fundamentala sunt egale cu zero" - spune proprietarul S.C.Master Chem Oil SRL.
a€žAr fi nepotrivita o cerere privind Parchetul, in acest moment. Nu cred ca asa ar trebui sa se comporte PNL fata de Parcheta€œ, a completat premierul.
google-analytics.com