Cautare

17099 de rezultate pentru "capusu mare" (3.19 secunde)
Daca schimbam acum structuri, inseamna ca suntem inconstienti, ca am muncit pana la 26 septembrie numai ca sa ne facem poze, cu un panou mare, cu galben si albastru in spate", a spus Boagiu.
El a mai primit si un produs destinat sportivilor de mare performanta, o "scoica de aparare", care sa-i "protejeze partile vulnerabile de loviturile sub centura pe care le tot primeste in ultimul timp".
Organizatia Municipala PD Galati a dat o mare lovitura pe scena politica galateana. Formatiunea condusa de secretarul de stat Mircea Toader are un nou membru - un fost membru al conducerii PC, viceprimarul Constantin Dumitriu.
"Din informatiile pe care le am, se pare ca mare parte din conducerea UDMR, incepand de la nivelul cel mai de sus, va fi lovita de aceste dezvaluiri de la CNSAS legate de colaborarea cu fosta Securitate, precum si cativa dintre actualii ministri", a declarat Cozmin Gusa.
Incepind cu aceasta saptamina cotidianul "Monitorul de Galati" va monitoriza cu si mai mare atentie scena politica locala. Asta pentru a scoate in evidenta cele mai importante evenimente, cei mai inspirati oameni politici, cele mai tari declaratii politice si activitatea saptaminala a partidelor.
Intrebat daca sponsorizarea catre PSD a fost mai mare decat cea catre PNL, Patriciu si-a exprimat indoiala ca raportul financiar intre aceste sponsorizari ar fi favorabil social-democratilor.
"Partidul Romania Mare incurajeaza colaborarea dintre elevi si structurile de siguranta a statului, daca aceasta colaborare este in beneficiul tarii", a spus Daniela Buruiana, secretar al Comisiei Speciale a Camerei Deputatilor si Senatului pentru Exercitarea controlului parlamentar asupra SIE.
El a precizat ca din PSD i-a avut ca dusman pe Ioan Talpes si pe cei din jurul lui, dar ca a avut o relatie foarte buna cu fostul ministru al Finantelor, Mihai Tanasescu, iar pentru Dan Ioan Popescu are "un foarte mare respect".
Daca in consiliile locale din comune trecerea alesilor locali de la un partid la altul nu reprezinta o miza chiar atat de insemnata, la nivelul Consiliului Municipal Targu Jiu, unde numarul consilierilor este mai mare si fondurile mai multe, pierderile se cuantifica dupa alt sistem de calcul.
Totodata, Iorgulescu a anuntat ca in perioada urmatoare vor disparea si toate cele patru posturi de subsecretari de stat si numarul agentiilor guvernamentale va fi redus la jumatate. Aceste masuri vizeaza "o mai mare eficienta la nivelul structurilor guvernamentale", "diminuarea costurilor" si "reducerea birocratiei", a adaugat ministrul.
Paul Turturica a declarat ca a plecat de la conservatori din cauza "atmosferei" din partid si a ales Partidul Romania Mare, fiind curtat intens de reprezentantii acestei formatiuni in ultima perioada.
Dincolo de rivalitatile politice, Sorin Ionita, presedintele Societatii Academice din Romania, atrage atentia ca "schema restructurarii nu a fost chibzuita si a fost facuta peste noapte", pentru ca, in opinia sa, sunt ministere in care chiar e nevoie de un numar mai mare de angajati.
Analistii apreciaza ca UE nu va reveni asupra datei de aderare de 1 ianuarie 2007, deoarece miza este mare si pentru Comisia Europeana.
"Ii rugam cu foarte mare respect sa fie foarte atenti in declaratii si sa nu uite cate telefoane au dat acestor primari, ca sa-i convinga sa nu vina la PD, ci la PNL".
Partidul Romania Mare, filiala Dolj, condus de viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu, a pierdut in doi ani trei din cei patru primari care au castigat alegerile sub culorile partidului.
Fostul sef al statului a afirmat ieri ca actiunea de desecretizare a unor dosare de interes national este "o mare diversiune", prin care se reabiliteaza fosta Securitate si se discrediteaza actualii oameni politici.
imaginea fusese modificata in Photoshop astfel incat numarul de bombe pe care acesta le lansa parea mai mare. Potrivit sursei citate, in era fotografiilor digitale exista o multime de pachete software care permit manipularea computerizata a imaginilor.
In aceasta categorie se incadreaza un numar mare de alesi doljeni, unii dintre ei facand adevarate trasee politice in timpul mandatului.
Legat de acest subiect, cea mai mare surpriza, neplacuta ar spune unii, a fost constituita de dezvaluirea facuta de cei de la CNSAS referitoare la colaborarea deputatei Mona Musca cu fosta Securitate.
Acum, constat cu mare placere ca pe acea arena, pe acel ring, regulile se intorc acasa", a declarat edilul. El a adaugat ca, modificarea legii alesilor locali a constituit un imbold suplimentar de a reveni.
google-analytics.com