Legea antimigrare, prezentata ca fiind "sperietoarea" alesilor locali nehotarati, are, ca orice lege, slabiciunile sale. Astfel, consilierii, primarii si viceprimarii pot sa vina de hac in cel putin trei feluri actului normativ care ii leaga pe durata mandatului de partidul la care si-au declarat apartenenta.
Situatia alesilor locali, care sunt in prezent nevoiti sa ramana in partidul caruia i-au declarat fidelitate sub semnatura, seamana din ce in ce mai mult cu situatia creditului cu buletinul. Oricat de mult s-ar inaspri conditiile de luare a creditelor, romanii gasesc mereu o cale de a le accesa. Cam asta s-ar putea spune si despre consilierii, primarii si viceprimarii care, conform Legii nr. 249/2006, nu se mai pot muta de la un partid la altul decat daca sunt gata sa renunte la mandatul obtinut in urma cu doi ani.
Ca orice act normativ, Legea antimigrare are prevederi care pot fi ocolite cu usurinta de alesi, printr-o alta interpretare.
Trei moduri in care alesul isi pastreaza mandatul
Un prim exemplu de situatie din care alesii ar putea scapa basma curata se refera la "plimbareti", adica primarii, viceprimarii si consilierii care si-au schimbat apartenenta politica de la alegerile locale din 2004. Legea nr. 249/2006 prevede faptul ca alesii sunt suspendati automat din functie pentru "pierderea calitatii de membru al partidului politic pe listele caruia au fost alesi", ceea ce inseamna ca, in cazul in care un consilier si-a schimbat optiunea politica de la alegerile din 2004, acesta nu mai intra sub incidenta legii. In aceasta categorie se incadreaza un numar mare de alesi doljeni, unii dintre ei facand adevarate trasee politice in timpul mandatului. Nici primarii care au ramas fideli partidului sub culorile caruia au fost alesi nu trebuie sa isi faca griji in privinta pierderii mandatului daca opteaza pentru alt partid dupa depunerea declaratiei de apartenenta politica ceruta de lege. In cazul primarilor, actul normativ prevede "pierderea, prin demisie, a calitatii de membru al partidului politic pe listele caruia au fost alesi". Asta inseamna ca daca edilul-sef nu isi declara in scris demisia de la partidul care l-a promovat in functie la alegerile locale, dar activeaza in cadrul altui partid, pentru care a optat intre timp, acesta poate scapa de sanctiunea de pierdere a mandatului. Alt caz de fentare a legii este cel al independentei politice, exemplificat de curand de primarul din Podari, Constantin Gheorghita. In declaratia de apartenenta politica acesta s-a trecut independent, situatie in care, chiar si dupa depunerea formularului, edilul este liber sa treaca la o formatiune politica.
Secretarii au uitat de declaratii
Chiar daca a trecut mai bine de o luna si jumatate de la intrarea in vigoare a legii care cere alesilor sa-si declare partidul, aplicarea actului normativ inca le da batai de cap secretarilor din primariile doljene. Desi, in termen de cinci zile de la expirarea termenului de depunere a declaratiilor, secretarii trebuie sa transmita copii ale actelor la consiliul judetean pentru a fi publicate pe site-ul institutiei, pana ieri doar 20 de consilii locale din cele 111 ale judetului Dolj se conformasera prevederilor legii. Motivul principal invocat de secretarii uituci este concediul, care i-a tinut departe de treburile primariei in toata aceasta perioada. "Nu stiu nimic de aceste declaratii. Poate le-au depus in lipsa mea la primarie, ca eu am fost plecata in concediu, dar nu stiu daca au fost transmise la consiliul judetean", a spus secretarul Primariei Intorsura, Marieta Gheorghe.