Cautare

1859 de rezultate pentru "auto" (3.02 secunde)
Revenind la pretul de 3 euro pe suta de kilometri, pentru autostrada existenta in acest moment pana la Constanta, romanii ar putea plati un maximum de 6 euro, iar pana la Pitesti aproximativ 3,5 euro. Introducerea taxei de autostrada presupune, potrivit legislatiei europene, eliminarea rovinietei auto.
Marea Britanie este a doua mare piata auto la nivelul blocului comunitar (1,79 milioane de madini noi inmatriculate), fiind urmata de Italia (1,7 milioane automobile).
Acest lucru l-a declarat seful Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Tot, care a mai precizat ca programul prin care se vor acorda finantari nerambursabile va fi asemanator cu programul de innoire a parcului auto, fondurile putand fi alocate inca de luna viitoare, dupa finalizarea ghidului de finantare si obtinerea ultimelor aprobari.
Se estimeaza ca vor fi construite 25 de unitati pe an, dintre care o mica parte va fi destinata pietei auto din Statele Unite.
Dacia a lansat pe piata romaneasca ieri varianta restilizata a modelului Logan MCV (break), prezentata in premiera mondiala la Salonul Auto de la Paris, organizat la inceputul lunii octombrie, preturile acestuia pornind de la 8.400 de euro cu TVA pentru versiunea de baza.
Toti a precizat ca fondurile destinate cofinantarii in cadrul acestui program provin din taxa de poluare auto colectata la AFM.
Constructorul auto german Daimler va intrerupe activitatea la doua fabrici din Germania, timp de patru saptamani, in decembrie-ianuarie, dubland astfel scaderea obitnuita a capacitatii pe timpul sarbatorilor de iarna, dupa declinul puternic al cererii.
Generali precizeaza ca vrea sa se dezvolte pe acest segment, al asigurarilor de viata, pe motiv ca asigurarile auto nu aduc profitabilitatea dorita.
Tot recent, CNVM l-a obligat pe Chelu sa faca oferte de preluare pentru depasirea pragurilor la alte trei companii listate: Spit Bucovina SA - producator de piese auto, Transtec Tecuci - transporturi si Minexfor Deva - industria extractiva.
Acest tip de program de buy-back, cunoscut ca "Programul Rabla", a fost lansat pentru innoirea parcului auto, insa a fost folosit si in alte domenii, inclusiv pe piata imobiliara.
Criza financiara va reduce cu 10-30% comenzile la export pentru sfarsitul anului si va afecta totodata contractele care ar putea fi incheiate pentru 2009, printre cele mai expuse domenii fiind cel textil, metalurgic, componente si accesorii auto si productie de masini, estimeaza Consiliul de Export.
Grupul francez Groupama va incheia fuziunea companiilor Asiban, BT Asigurari si OTP Asigurari in luna decembrie 2009 si are ca obiective pe piata romaneasca atingerea unor cote de 15% din piata politelor auto si de 20% din segmentul asigurarilor de viata pe termen mediu si lung.
Fie ca este vorba de achizitia unui apartament, a unei masini sau a unui simplu obiect electrocasnic, majoritatea romanilor a apelat la contractarea unui credit care, dupa caz, era unul ipotecar, auto sau de nevoi personale.
In ultimele luni s-au scumpit piesele auto si au crescut ratele la leasing. Noi, spre exemplu, daca in august am platit la leasing 200.000 de euro, in octombrie ratele au crescut pana la 230.000 de euro", a afirmat directorul Meridian Taxi.
  Sperante pentru industria auto   Directorul Fiscului anticipeaza ca, daca fabrica de autoturisme de la Craiova începe sa produca în 2009, atunci se va dezvolta si industria pe orizontala.
ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume, a anuntat sindicatele ca ar putea concedia 16% din angajatii din SUA, incepand din luna ianuarie, ca urmare a problemelor de pe pietele auto, a bunurilor de consum si a utilajelor industriale, potrivit Wall Street Journal.
Renault Technologie Roumanie va finaliza centrul de incercari pentru vehicule de la Titu la sfarsitul lui 2009, conform planului, si va continua angajarile, in pofida crizei economice globale care a afectat deja industria auto.
Litrul de GPL auto costa acum 2,07 lei.Si compania Petrom a ieftinit benzina si motorina cu 9 bani/litru, începând de ieri.
Tenaris Silcotub Zalau este cel mai important producator de tevi din otel fara sudura de diametre mici din Romania, produsele fiind utilizate in utilizate in industria mecanica, auto-moto, a petrolului si a gazelor naturale, industria chimica si petrochimica.
In luna noiembrie, cererea pentru exporturi s-a diminuat pe toate activitatile cu 10-35% fata de comenzile initiale, iar pentru anul viitor o incertitudine majora o reprezinta reinnoirea contractelor, cele mai afectate domenii fiind, in prezent, industriile metalurgica si siderurgica, textila, auto, chimica, a mobilei si a sticlei.
google-analytics.com