Cautare

10093 de rezultate pentru "80 000" (3.00 secunde)
De altfel, Popescu a mai aratat ca introducerea cotei unice a determinat o reducere a incasarilor la bugetul de stat, suma estimata pana la sfarsitul anului ridicandu-se, potrivit lui Popescu, la 10.000 de miliarde de lei.
"Aceste tarife nu au mai fost majorate din 2003, timp in care am incasat 360.000 lei/salariat/luna.
S-a mai decis atunci ca sinistratii sa primeasca apartamente de la stat in locul caselor distruse de inundatii, motiv pentru care s-a stabilit ca, in anul 1970, sa fie construite peste 5.000 de apartamente in localitatile calamitate, peste prevederile planului de stat.
Standardele internationale accepta un nivel al saraciei la un venit de 1$/zi, dar romanul se afla la 0,8$/zi - 23.000 lei.
Astfel, se va aplica amenda de la 50 de lei (500.000 de lei vechi) la 500 de lei (5 milioane de lei vechi), pentru persoanele fizice, si de la 500 de lei (5 milioane de lei vechi) la 2.000 de lei (20 de milioane de lei vechi), pentru persoanele juridice, în cazul savarsirii faptelor precizate, daca obligatiile fiscale sustrase la plata sunt de pana la 50.000 de lei (500 de milioane de lei vechi).
In perioada de iarna 2004-2005, limita minima a veniturilor in functie de care se acorda ajutoarele a fost stabilita la un milion de lei vechi, iar limita maxima, la 2,8 milioane de lei vechi, iar cuantumurile ajutoarelor pentru incalzirea locuintei cu energie termica furnizata in sistem centralizat s-au situat intre 270 mii lei vechi si 1.855.000 de lei vechi.
In aceste zone, cumparatorul trebuie sa plateasca in jur de 1.500-2.000 de euro/mp pentru un imobil mai vechi si finisaje medii. ... Aici, cele mai scumpe case pot fi cumparate cu sume de maximum 600.000-700.000 de euro.
70.000 de euro fara girant si fara carte de munca Potrivit Ghiseului Bancar, una dintre ofertele cele mai atragatoare prezente la rubricile de anunturi suna cam asa:
„Programul, care se desfasoara in perioada 1 - 20 septembrie, in trei serii de cate sase zile, ofera posibilitatea unui sejur de sase nopti pe litoralul Marii Negre contra sumei de 799.000 de lei vechi (80 de lei noi) de persoana intr-un hotel de o stea“, ne-a declarat presedintele FPTR, Daniel Vasilescu.
Identificarea si inregistrarea animalelor din propria ograda il costa pe taran intre 200.000 si 300.000 de lei vechi pe cap de animal, a declarat ieri Gabriel Predoi, directorul general al Autoritatii Nationale Sanitar -Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
De exemplu, in cazul in care o persoana doreste sa contracteze un credit ipotecar in valoare de 30.000 de euro, rambursabil in 20 de ani, costurile aferente unei dobinzi nominale de 9,6% se ridica la 37.745 de euro.
Romanii care au calatorit in strainatate au folosit cardurile VISA de 600.000 de ori, in perioada iunie 2004 - iunie 2005, valoarea totala a tranzactiilor depasind 108 milioane dolari, in crestere cu 42,6%, fata de 2003, au anuntat, ieri, reprezentantii respectivei companii financiare.
De pilda, turistii care se opresc la aceste ateliere, cu precadere vara, nu pot rezista tentatiei de a cumpara cu 150.000 lei o oala in care sa fiarba sarmalele.
Asta inseamna ca in maximum doua luni statul va trebui sa restituie populatiei aproape 1.000 de miliarde de lei vechi.
In aceste conditii, este posibil sa avem la anul in loc de 6.000 de ferme, cat estimam in prezent, 10.000 de ferme“, a subliniat Gheorghe Flutur.
Turistii au cumparat un bilet cu 79 de lei (799.000 de lei vechi) la un hotel de o stea, 89 de lei (899.000 de lei vechi) la doua stele si 99 de lei (999.000 de lei vechi ) la un hotel de trei stele.
Producatorii de vin nu sunt multumiti de ajutorul de 1.500.000 de lei vechi pe hectarul de plantatie viticola cu soiuri nobile pe care il primesc in aceasta toamna de la stat si spun ca aceasta suma nu inseamna nimic in conditiile in care cei mai multi au cheltuit, de la inceputul anului, peste 50 de milioane de lei vechi pentru ingrijirea viei.
Autoritatile au anuntat ca numarul cererilor de retrocedare de proprietati este de 210.000, dar estimeaza ca 100.000 dintre ele nu vor putea fi restituite in natura fostilor proprietari.
6.000 de angajati ai Mittal Steel Galati beneficiaza incepind cu data de 1 iulie de conditii speciale. ... "In mare noi sintem multumiti de felul cum au venit avizele pentru cele 64 de locuri de munca, unde lucreaza aproximativ 6.000 de salariati.
De exemplu, un teren de 300 mp se va vinde, probabil, cu aproximativ 25.000 de euro in 2006, pret practicat pana de curand.
google-analytics.com