Ciudati oameni, americanii astia! Dar parca si mai ciudate le sunt unele traditii, cum este si cea de alegere a unui animal reprezentativ pentru fiecare nou locatar al Casei Albe. Fireste, actualii candidati la cea mai inalta functie din Statele Unite nu puteau scapa de "grija" electoratului de peste "garla". Iar cel mai bine plasat in sondaje, democratul Barack Obama, s-a pricopsit cu un animal de companie cum nu se putea mai simpatic: un catel canis. Alb, evident.

Acum, nu alegerea rasei canine in sine constituie stirea, ci modul in care inteleg americanii sa-si asocieze presedintii cu imaginea unui animalut de casa. La ce gusturi au urmasii colonistilor din Vestul Salbatic, companionul unui presedinte ar fi putut fi la fel de bine un aligator sau un sconcs, ca tot sunt la moda acum. Dar nu, traitorii in patria democratiei sunt mult mai conservatori in asemenea situatii. Si apoi, mult mai bine da la public imaginea unui presedinte pe care iti vine sa-l mangai pe crestet si sa-i dai un zaharel, decat cea a unui crocodil care iti inghite odata cu prajiturica si mana pana la umar...

La fel se procedeaza peste ocean si in ce priveste restul lumii politice, fiecare senator, congressman si secretar de stat fiind asociat cu imaginea unui animal. Uneori, insa, aceste "cuplaje" nu sunt cele mai magulitoare, un exemplu foarte recent fiind cel al Condoleezzei Rice, al carei chip a fost alaturat atat imaginii unei pantere negre, din cauza declaratiilor prea "din topor" la adresa Rusiei, cat si figurii unei maimute, din cauza ticului surprins in nenumarate randuri la sefa diplomatiei americane - scarpinatul in cap.

Una peste alta, acest "sport electoral" american se dovedeste un lucru util. Fiecare isi poate exprima parerea despre cutare sau cutare politician intr-un mod plastic, iar vocea strazii nu da de multe ori gres in asemenea privinte. Bine ar fi daca si la noi am incepe sa asociem, inainte de alegeri, reprezentantii "faunei" politice cu figurile unor animale de companie. Am avea o reprezentare mai exacta a felului in care sunt perceputi de electorat politicienii nostri. Numai ca in loc de maimute si canisi, s-ar putea sa ne trezim cu o ferma intreaga de boi, porci, gaini, catei, magari si alte asemenea specimene. Si nu garantam ca alegatorii nu ar avea dreptate...