Sa lasam deoparte consideratiile geopolitice sau filozofia istoriei europene, la care indeamna socul francez al infirmarii populare a Constitutiei UE, pentru a privi lucrurile punctual.
In primul rand, constructia europeana merge mai departe. Constitutia Uniunii nu e - sau nu a ajuns sa fie - un organ vital al organismului european. Exista in acest sens si armatura institutionala, si un legiuitor care sa asigure functionarea proiectului Europei unite. Tratatul de la Nisa, acceptat de toate statele membre prin vot, asigura continuitatea procesului de integrare.
Este adevarat ca, prin vetoul francez, Uniunea nu va dispune de un presedinte si de un ministru de Externe ai ei, nici de un Parlament cu puteri sporite, nici de un condominium franco-german mai autoritar la nivel continental. Cel putin deocamdata. Pentru ca, si dupa votul francez, si eventual dupa cel olandez (sau danez, sau...) cu semnul minus, asupra respectivelor decizii se poate reveni. Mai este timp, pana la sfarsitul lui 2006, ca votantii sau factorii de decizie din tarile ce nu accepta actuala Constitutie sa dea un verdict final pozitiv - fie in tiparele de acum ale actului constitutional, fie prin modificarea sa. Precedent in acest sens exista, caci Irlanda a votat Tratatul de la Nisa abia din a doua incercare.
Procesul de extindere a UE nu va fi blocat pentru Romania si Bulgaria, ci, eventual, incetinit. Ceea ce nu-i chiar o nenorocire, caci ne-ar ingadui sa ne pregatim mai pe-ndelete. Mai greu le va fi in procesul de aderare Croatiei si altor state din spatiul ex-iugoslav, Turciei, Ucrainei s.a.m.d.
Dar impactul negativ cel mai evident al Nu-ului francez este scaderea vertiginoasa a cursului monedei euro, ceea ce nu face decat sa le dea satisfactie celor ce mizeaza pe dolari, lira sterlina, yen. Americanii se amuza discret de defectiunea franceza, si pentru ca idealul ambitios al unei politici comune externe si de aparare a Europei nu devine, deocamdata, realitate. Este o victorie de consolare a Americii, dupa impotmolirea din Irak si Afganistan, aceasta subrezire a pozitiei unor lideri proeminenti europeni, ca Chirac si Schroeder.
Ar mai fi o intrebare: de ce au votat francezii cum au votat? Mai ales din ratiuni de politica interna. Sunt impotriva presedintelui Chirac, a premierului sau (ce va fi primul sacrificat), a politicilor lor: economica si sociala. Agricultorii si somerii au votat impotriva si din convingerea ca extinderea spre est a UE le-ar reduce unora subventiile, le-ar reduce altora posibilitatea de angajare, in fata influxului de mana de lucru ieftina din noile si viitoarele state membre ale Uniunii. Dar zvonurile ca UE s-a poticnit in principal din cauza extinderii spre est sunt, vorba lui Mark Twain, exagerate.
In demersul sau, integrarea europeana a mai avut necazuri, si procesul tot a inaintat. Franta lui De Gaulle a dat o lovitura spectaculoasa si NATO, degajandu-se militar din Alianta, iar NATO, slava Domnului, n-a capotat. Asadar, un incident de parcurs. Macar sa fie Romania pregatita de integrare cand va fi si Europa Unita pregatita sa ne primeasca.