Nu este de vina daca asiguratii nu beneficiaza decit cu scandal, rugaminti sau "atentii" de serviciile medicale de care au nevoie.

Nu este vinovat nici de faptul ca nu se gasesc destule medicamente gratuite sau compensate.

Nu e vinovat nici daca mor copii in spitale, la fel cum nu este vinovat nici de moartea, tot in spitale, a celor pentru salvarea carora nu s-au gasit anumite medicamente sau medicii nu au avut la indemina aparatura, ori ustensilele de care aveau nevoie.

Nu este vinovat nici de interminabilele cozi din fata cabinetelor medicilor de familie.

Nu este vinovat de nimic.

Este vorba bineinteles despre ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu care, chiar la Galati, a spus raspicat ca nu ministrul Sanatatii este vinovat de ceea ce se intimpla in sistemul sanitar si ca in nici un caz el sau ministerul nu pot fi facuti vinovati de tarele acestuia si ca toata lumea ar trebui sa renunte la modul comunist de a gindi prin care intodeauna doar ministrul sau alta autoritate guvernamentala se poate face vinovata direct de ceva. Din spusele ministrului a reiesit ca directorii de spitale, medicii, farmacistii, oricine din sistemul sanitar se poate face vinovat sau poate rezolva vreo problema din sistem, mai putin ministrul in cauza, care nu numai ca nu este vinovat de nimic, dar nici nu poate face singur nimic.

Pina la urma ar trebui poate chiar sa ni se faca mila de acest ministru care este de acord ca plingerile asiguratilor sint reale, care se ingrijeste de sanatatea noastra obligindu-ne sa ne facem analizele la comanda, cind vrea statul, in situatia in care atunci cind avem nevoie trebuie sa stam cu saptaminile la laboratoare ca sa ne programam. Eugen Nicolaescu este un finantist apreciat se pare, dar are probleme, ca mai toti guvernantii, in special, si oamenii politici, in general, cu asumarea responsabilitatii.

Din ce spune Nicolaescu se pare ca el este un simplu detinator al unui nume de functie, dar nu are putere reala ca sa si rezolve sau sa explice de ce nu se rezolva problemele institutiei unde are functia. Nu e o "vladica", ci doar se pricepe de minune la a pasa pisica in curtea altora si, ceea ce este cel mai jenant, o paseaza in general asupra subordonatilor sai, carora le pune in circa posibilitatea rezolvarii tuturor tarelor din Sanatate pe care el, bietul om, nu poate sa le analizeze si sa comenteze cu presa. Cum am mai spus, un ministru care nu este vinovat de nimic.