Sa spui si sa scrii despre un lucru sau mai multe este una; sa ai intentia de a face ceva - la fel. Sa faci acel ceva este insa dificil. Si pana nu il faci, doar sa te lauzi cu intentia de face este, in multe cazuri, un fel de crima. Sa te joci cu sperantele, cu increderea cuiva, poate conduce la adevarate tragedii. Trairi, emotii… toate declansate de cuvinte. Inseamna ca iscusinta cuiva de a folosi cuvintele este o adevarata arma. Depinde cum o folosesti, depinde daca acele cuvinte infatiseaza realitatea sau un joc pervers, cu sau fara intentia de a fi asa. De fapt, uneori nu mai conteaza… iti zici: asa a fost sa fie! De ce sa mai cauti vinovatul? Sau de ce sa-l lasi nepedepsit? Iar pentru cei care nu inteleg aceste randuri, precizare: sunt randuri scrise cu dedicatie. Dintre alte randuri scrise cu sau fara dedicatie, ce este de-a dreptul fascinant in aceste zile sunt trairile jurnalistilor, solidarizati, mai ales dupa ultimatumul rapitorilor, cu colegii aflati acum in Irak. Pana si cei care au spus, de la bun inceput, ca totul este o farsa, un complot, si-au schimbat acum discursul. Totul a devenit serios, nici unul dintre ei nu a mai analizat daca nu cumva Basescu a jucat teatru. Ca, la o adica, la experienta in domeniu - in domeniul zvonisticii si a teoriei conspiratiei - ar fi putut sa o faca, in conditiile in care Basescu face declaratii, iar la sfarsit concluzioneaza ca acestea nu trebuie date publicitatii. Numai ca deja fusesera transmise in direct… Sa nu-i fi trecut prin cap lui Basescu, macar o clipa, ca televiziunile puteau transmite in direct chiar atunci? Ei, bine, un comentariu pe tema asta nu a mai aparut in presa, a fost facut doar pe la colturi. Marii comentatori, cei care acreditau ideea ca rapirea a fost o inscenare, s-au speriat si au tacut. Cei care inca mai cred in aceasta informatie continua sa o comenteze. Pe la colturi. Cert este ca nici noi, ca jurnalisti, nici autoritatile nu au parut pregatite sa gestioneze o asemenea criza. Iar timpul trece. Astazi a expirat ultimatumul.