Umbla vorba prin targ ca, in panica tot mai crescuta fata de tavalugul Traian Basescu, la sfatul de taina al PSD s-ar fi decis impingerea in fata a lui C.V. Tudor, cu intentia, lesne de intrevazut, a smulgerii, prin intermediul peremistului, unei parti importante de voturi din traista Aliantei DA PNL-PD.
Desi, la prima vedere, zvonul pare greu de crezut, el nu e lipsit de oarece temeiuri. In lipsa unor sondaje de ultima ora (faptul in sine poate fi socotit un semnal al derutei in care se scalda comanditarii mai multor importante institute de sondare a opiniei publice din tara!), majoritatea observatorilor intamplarii politice de la sfarsitul acestei luni sunt de acord ca atat Traian Basescu, cat si ceilalti candidati ai Aliantei pentru Parlament puncteaza in fata principalului adversar, actualul partid de guvernamant.
Oricat de razatoare s-ar arata fetele greilor din PSD, ele nu pot ascunde rictusul de ingrijorare la auzul unor strigaturi de tot hazul, asemenea celei atribuite de Basescu lui Mircea Geoana, perdantul PSD la "concursul" pentru Primaria Capitalei: "Adriane-mi pare rau, a venit si randul tau!". Numai ca, a incerca, in contrareplica, solutia plasarii pe capul lui C.V. Tudor a unei tichii de margaritar nu e deloc un gest menit sa ne starneasca rasul. Dimpotriva, el ar putea chiar sa aduca tristetea pe multe chipuri ale actualei Puteri.
Asta pentru ca socoteala de-acasa nu prea se potriveste cu cea din targ si n-ar fi deloc exclus ca impingerea in fata a sefului de la PRM sa se petreaca pe seama voturilor rupte, nu asa cum spera initiatorii amintitei intrigi, de la Alianta DA PNL-PD, ci de la Uniunea PSD+PUR! Sa uite, oare, initiatorii acestei actiuni ca principala tema a actualei campanii ramane coruptia desantata?! Si ca, din acest unghi, discursul lui C.V. Tudor, chiar daca mai agresiv si mai gaunos, vizeaza in principal, asemenea lui Traian Basescu, aceeasi coruptie sufocanta din ultimii ani?!
Strategia impingerii in fata a lui C.V. Tudor nu poate fi decat una paguboasa pentru PSD. Pentru ca plusul de voturi spre peremist n-ar proveni, asa cum spera cativa sapatori de gropi, dinspre Alianta DA PNL-PD, ci tocmai de la Uniunea PSD+PUR. Din motivul simplu ca majoritatea celor ce raspund la un discurs anticoruptie isi indreapta reprosurile, in primul rand, spre PSD.