In urma cu doi ani, mii de romanii se buluceau pe strazi, ca la o adevarata Revolutie, sa-si strige bucuria. Votasera - ziceau ei - cu cap si scapasera de "monstruosul" PSD. Dar cat de monstruos a fost PSD-ul si cat de nefericit este ce se intampla acum? E adevarat, nu se mai putea nici cu metehnele social-democrate la putere, dar nici ce se petrece acum nu este departe de ceea ce am vrut sa scapam. Cum pot, cum indraznesc liberalii si democratii sa faca acum mizeriile pe care le fac? Romanii le-au dat increderea lor, si-au oferit voturile, iar acum, cu jale si scarba, constata ca nimic nu este schimbat. In afara de persoanele din functiile de conducere de la diferite institutii - mai mici sau mai mari (institutiile sau conducatorii). Se prea poate ca Guvernul Tariceanu sa fie mai bun decat Guvernul Nastase, dar cum sa mai distingi sau sa "digeri" asa-zisul bine de acum, daca scena politica si luptele politice se incapataneaza sa distruga linistea oricarui om obisnuit? Nu este nimeni de fier sa nu observe ce se petrece, sau sa nu fie afectat de noroiul in care se scalda politicienii nostrii, partidele pe care le-am votat. PSD - sta cuminte. Pare-se ca Geoana a auzit ca daca sta linistit, nu face scandal, nu improasca pe nimeni, nu deranjeaza cu nimic si face doar comentarii "europene" va reintra cu PSD-ul lui cu tot in gratiile poporului. O fi, numai ca alaturi ii are, in continuare, pe unii precum Mitrea. Si-atunci, tot in zadar strategia de "baiat bun si cuminte". Deocamdata procentele se bat in sondaje intre PNL si PD. Ba ca PD a crescut de i s-au umflat muschii pe el si a uitat de alegatori, alergand dupa si mai multe voturi, ba ca PNL a scazut, dar se zbate sa-si tina oameni in functiile pe care acum le ravnesc democratii... Gunoaie care ies la suprafata, declaratii acuzatoare, alianta nu-si mai spala rufele in familie. Alianta nu a fost decat poate in alegeri maestra in a-si tine gunoiul acasa, sub pres... acum il scoate la lumina, ca "publicul" sa cantareasca din ochi care-i mai... gospodin, sa traiti bine! Iar in timp ce traim "bine" de nu mai putem, asistand la un circ care ne intoarce stomacul pe dos, asistam si la jalnica tentativa a unor javre lesinate care adulmeca ciolanele si asteapta sa cada de pe masa "bogatilor" ceva... sa prinda si ei un loc mai in fata. Ca la noi, ca la romani.