In ciuda sperantelor pe care ni le facem an de an, plaja nu arata nici anul acesta chiar asa cum ne dorim. Nici prea rau nu stau treburile, am testat-o si este destul de curata, intretinuta, cel putin in zonele concesionate din Mamaia. Am cam vazut si eu cam multe beach-baruri, multe dintre ele inca nefunctionale, deoarece sunt in plin proces de constructie. Totusi, comertul ambulant a disparut cu totul sau s-a rarit atat de tare incat nu-l mai observi decat daca stai nonstop pe plaja. Plajele sunt curate, arate, greblate, cu sezlonguri (curate si ele!) si umbrelute... intr-un cuvant: decent. Apa in schimb... nu prezinta nici o deosebire fata de anii trecuti. Cantitati impresionante de alge (noroc ca doar aproape de mal) umbresc claritatea si continutul apei marii, incat mai ca-ti vine sa-i crezi pe cei din Comisia Europeana care au publicat raportul acela potrivit caruia doar 10 din cele 35 de plaje de pe litoralul romanesc au apa in parametri normali pentru imbaiere, iar plajele nu prezinta o garantie din punct de vedere al igienei. Spun ca le-as da dreptate celor care spun ca plajele si apa romaneasca a Marii Negre nu sunt conforme cu cerintele europene pentru ca, dupa ce acel raport a fost publicat, reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Constanta au iesit pe contraatac, afirmand ca lucrurile nu sunt chiar asa de "murdare". Ei spun ca masuratorile nu sunt relevante pentru ca probele nu au fost luate si analizate in timp util, in toate punctele si "ca la carte", din cauza harababurii concesionarilor. Nu zic ca nu cred explicatiile DSP-ului, dar pe de alta parte scuze se gasesc oricand, pentru orice. Iar raportul facut public ramane public, si orice neavenit poate afla "din surse sigure, oficiale", cum ca apa de imbaiere nu-i buna la noi decat pe sfert, in timp ce la bulgari este de calitate in proportie de 90%. Si daca mai faci si o simpla plimbare macar pe malul marii, nu neaparat sa mergi si "la scaldat", poti vedea cu ochiul liber calitatea apei. Stiu, masuratorile in cauza sunt mult mai complexe, dar prima impresie este cu siguranta cruciala...