„Cel mai frumos oras din lume“; asa i s-a parut lui Marin Sorescu Craiova, privita de sus, de la Simnic, de sub ulm. Si era normal sa o vada asa, caci nu mai vazuse pina atunci nici un oras.

Caragiale spunea despre Craiova ca este un oras din care iti vine sa pleci, nu sa vii in el.

Si unul, si altul aveau si nu aveau dreptate. Daca o iubesti, Craiova ti se pare frumoasa; asa cum un indragostit isi vede iubita frumoasa, chiar daca e putin zbanghie. Cit despre plecare, au existat si exista, mai ales acum, puternice motive s-o faci. Dupa cum exista motive si sa vii. Lucru atestat de marele numar de cetateni ai Europei care au devenit craioveni in perioada interbelica. Sau de arabi care s-au stabilit in zilele noastre in Craiova. Fiecare cu motivele lui.

Craiova a fost si este un oras interesant si care are o istorie pe masura. Pe care ar trebui s-o cunoastem, ca sa-l intelegem, si, eventual, sa-l iubim.

Acum 400 de ani, Craiova era inconjurata de codri seculari, de stejari indeosebi, care se uneau cu actuala Padure a Sarului, iar in cealalta parte se intindeau dincolo de Banu Maracine. De aceea, majoritatea caselor ca si simulacrul de pavare a strazilor principale se realizau din lemn. Pe la 1830, strazile principale incep sa fie pavate cu bolovani de riu; prin santurile din mijlocul strazilor se scurgeau laturile. (Din respect pentru istorie, aceasta stare de lucruri se pastreaza cu sfintenie in multe cartiere marginase ale Craiovei). Tot in acea vreme apar felinare cu luminari de seu, destinate iluminatului public. Mai tirziu, ele vor fi inlocuite cu felinare cu gaz lampant, care se si aprindeau din cind in cind. (Tot din respect pentru istorie, si azi sistemul de iluminare a fost atribuit tot fara licitatie).

Politic, Craiova, ca si intreaga Oltenie, Severinul, Gorjul era dominata de liberali; (care pe vremea aceea erau politicieni seriosi). Politica se facea „la vedere“ si era oglindita daca nu fidel, cel putin captivant, in presa. Mult mai bogata ca astazi. Astfel, pe la 1868, liberalii aveau vreo sapte ziare principale, iar conservatorii - vreo zece. In afara de acestea, mai apareau si alte ziare, fara o orientare politica precisa, si in care se publicau multe lucruri interesante. (Desi pe vremea aceea eu nu publicam nimic inca in ziarele craiovene). Astfel aflam ca obstea multumeste public politaiului Costache Razu fiindca i-a prins pe autorii unui furt. Lucru pe care l-am face si noi azi, dar nu mai avem politai, iar cei care sint nu prea mai prind hoti, ci mai mult ii protejeaza, ca sa nu ramina fara obiectul muncii.

Elitele craiovene de pe la 1850 erau formate din boieri cu puternice trasaturi bizantino-balcanice, cufundati intr-un imobilism, dominat de eticheta, snobism, fast fals si dubios, desuetitudine, sentimentalism dulceag. Le urmeaza o generatie scolita in Apus, in special la Paris, care se intoarce cu un suflu proaspat de europenism, si care va face ca si Craiova, precum Iasiul, sa devina un centru al renasterii nationale, de dezvoltare a culturii si artei. Consultati lista cu absolventii de seama ai Colegiului „Carol“, ai Scolii de Muzica „Cornetti“ sau istoria teatrului craiovean si va veti convinge. Din aceasta generatie s-au selectat fruntasii vietii publice, marii edili care au dat Craiovei un statut de oras autentic, care au incurajat construirea edificiilor cu care azi ne mindrim si au realizat lucrarile de salubrizare a orasului, care sint cam aceleasi si astazi. (De o astfel de generatie de conducatori si edili am avea nevoie astazi. Da’ de unde daca nu-i. Ba, din contra). Din acele vremi ne-au ramas ca remarcabile numele a doi fruntasi ai orasului, Cacaliceanu si Pisacov. Care clonati in mai multe exemplare ii gasim azi in diverse partide, functii sau demnitati.

Astazi, Craiova este un oras fara personalitate, prost gospodarit. Dar nici noi, cetatenii orasului, nu ne omorim cu firea. Aruncam gunoaie peste tot, stricam multe din cele ce n-ar trebui stricate si nu ne intereseaza daca edilii pe care i-am ales isi fac sau nu treaba. Craiova este un oras sarac, cu o industrie muribunda, nu din cauza ca nu s-ar fi putut face ceva, ci din cauza ca au existat interese sa nu se faca nimic. Colosii industriali au fost tinuti artificial in viata pentru a permite directorilor, unor lideri sindicali sau politici sa-si rotunjeasca averile. Faptul ca in toata aceasta perioada PSD a condus orasul si judetul ar putea fi considerat o coincidenta; dar nu este. E drept ca ei au luat portia cea mai mare; dar restul l-a luat ceilalti. Starea de decadere a Craiovei e oglindita si in situatia fotbalului din oras.

Craiova nu are ceva deosebit, cu care sa iasa in evidenta, sa atraga. Citeva strazi cu arhitectura deosebita, caracteristica sfirsitului veacului al XIX-lea, puse inteligent in evidenta, ar putea fi un mare cistig. Asa a procedat Marlaux la Paris, unde a pastrat fatadele caselor vechi, modernizind insa interioarele. La noi s-a decretat oficial ca aceste case sint urite si darapanate. E adevarat ca pentru a putea recunoaste frumosul si a aprecia adevaratele valori iti trebuie putina inteligenta si dragoste de frumosul autentic, nu de manele.

In Craiova se intimpla multe lucruri ciudate, multe disparitii regretabile, multe distrugeri. A disparut astfel placerea craiovenilor de a petrece duminica in Lunca Jiului. Azi, o plimbare prin Lunca e mai periculoasa ca o calatorie in Irak. In spatele fiecarei distrugeri se ascunde un interes al unuia sau al mai multor lideri locali. Altfel cum am explica faptul ca bancherul care a darimat o casa de patrimoniu fara autorizatie n-a patit nimic? Cine a cistigat din asta si cit n-o sa stim niciodata. Cum am putea explica faptul ca, desi Craiova este saraca in zone verzi, s-a aprobat distrugerea unui astfel de spatiu pe linga Liceul Pedagogic, pentru construirea de locuinte particulare? Cum am putea explica faptul ca intr-un oras in care traditia ciclista e nula, s-a mutilat Parcul „N. Romanescu“ pentru a se construi un velodrom. Cine si cit a cistigat din timpenia asta? Caci oltenii sint suficient de inteligenti ca sa nu accepte sa fie acuzati de timpenii decit daca cistiga ceva. Aud acum ca se va mutila si micul parc central prin construirea unei alei a eroilor. Sint absolut de acord ca eroii zilelor noastre, Genica Boerica, Dinel Staicu, Vasile Bulucea, merita sa aiba o statuie, priviti din fata si cu ambele urechi. Dar de ce aici si acum? N-ar fi mai bine mai tirziu, la Ungureni, de pilda? Lasind gluma la o parte, exista diverse modalitati de cinstire autentica a eroilor, nu cu pretul mutilarii unui lucru cu istorie si traditie al Craiovei.

O alta problema care tulbura apele craiovene este problema retrocedarii bunurilor abuziv confiscate. Sint convins ca rezolvarea acestei probleme se loveste de dificultati majore si obiective. Dar macar sa-i recunoastem legitimitatea. Ce ar spune scumpii nostri conducatori daca li s-ar confisca vilele ridicate din salariile de simpli bugetari, care le-au permis sa stringa in citiva ani averi pe care proprietarii imobilelor confiscate le-au strins pe parcursul citorva generatii? De ce nu s-a impacientat nimeni cind case de mare valoare, impreuna cu mobilierul aferent, adevarate opere de arta, au ajuns in mina lui Genica si a lui Dinel, cind ar fi putut deveni obiective de interes public? Domnul primar spunea ca nu stie ce-i cu casa in care se afla astazi primaria si care a fost revendicata. Este vorba de un monument de arhitectura care poarta semnatura marelui arhitect Ion Mincu. Si care a fost construita de Costica Neamtu, „omul fara nervi“, fruntas liberal, bancher si distins om politic. A fost prima cladire incalzita cu aer cald. Splendidul candelabru din sala de consiliu, ca si vitraliile, au fost confectionate la Viena. Iar Costica Neamtu a fost fiu de taran mijlocas din Gorj, care a venit la Liceul Economic din Craiova (actuala Medicina veche), doar cu doua perechi de cioareci albi. S-a ridicat prin munca cinstita; de aceea a fost un politician si edil al Craiovei cinstit si corect. Si de aceea a invatat sa aprecieze frumosul si valorile autentice. Unul dintre nepotii sai, Serban Neamtu, a fost campion national la sah.

Ar fi cazul sa inchei totusi; ar trebui sa caut ceva frumos, clasic. De pilda vreun vers din Eminescu. Pe care, parafrazindu-l, pentru a fi in prezent, gindindu-ma la Craiova si la situatia ei de astazi, parca as fi tentat sa spun: „La trecutul falnic, jalnic viitor“.