Constitutia Romaniei, articolul 16, primul alineat: “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari“. Nu si daca sunt cetateni romani de origine araba. Pentru acestia, justitia are un tratament special. Cel putin asa reiese din comunicatul prin care Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie anunta ca va reexamina toate cauzele din ultimii zece ani, similare celor in care este acuzat Omar Hayssam si solutionate cu netrimitere in judecata, in care au fost implicati cetateni romani de origine araba.
Asistam la un caz de discriminare pe criterii etnice flagrant, pentru ca dosare similare cu cele ale lui Hayssam au fost intocmite, cu siguranta, si pe numele unor cetateni romani si atat sau al unor romani care apartin diverselor minoritati etnice. Motiv pentru care nu se explica faptul ca Parchetul ii vizeaza doar pe arabi.
Daca vineri, cand a fost transmis comunicatul, se putea lua in calcul si o eventuala eroare umana la intocmirea documentului, astazi aceasta varianta este exclusa. Si asta pentru ca Parchetul General nu a facut nici un fel de rectificare oficiala.
Daca Parchetul General se face ca nu intelege gafa uriasa pe care a comis-o, este absolut inexplicabil de ce Ministerul Justitiei, care ar trebui sa doarma cu acquisul comunitar sub perna, nu a reactionat pana in acest moment in nici un fel. Ba mai mult, am putea spune ca interventia presedintelui Traian Basescu ar fi mult mai indreptatita in acest caz decat cea pe care a facut-o acesta pentru a infiera presa “intoxicata“ in legatura cu rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak. De altfel, ne putem intreba pe buna dreptate cum vor reactiona rapitorii - mari amatori de materiale publicate in ziarele de la Bucuresti - cand vor vedea ca in tara de bastina a ostaticilor lor se declanseaza o adevarata “dosariada araba“.
Demersul Parchetului General privind verificarea tuturor dosarelor in genul Hayssam care s-au finalizat cu NUP este laudabil in sine, chiar daca actiunea in sine pare aproape imposibil de realizat, pentru ca este vorba despre sute de dosare in care sunt implicate mii de persoane. Problema este insa alta, si anume acreditarea ideii ca in fiecare cetatean roman de origine araba s-ar ascunde un Ussama bin Laden. O teza absolut falsa, care nu stim cui i-ar folosi sa o sustina, Romaniei in nici un caz. Autoritatile au obligatia sa lamureasca urgent aceasta chestiune pentru ca altfel riscam sa devenim cu adevarat o tinta pentru organizatiile teroriste din lumea araba.