Populatia Pamantului creste, dar oamenii se imputineaza. E un paradox al vremurilor pe care le traim. Duminica, noi, toti, l-am pierdut pe Florian Pittis. A plecat cu voce, cu chip, cu plete cu tot. S-a dus si nu o sa mai vina, luand cu el o intreaga generatie in blue jeans, pletoasa si inflorata, pe cale de disparitie. Au plecat cu el hippyotii si lasa locul baietilor de cartier care se rad in cap ca sa-si ascunda calvitia sub pretextul ipocrit al modei. De fapt, Pittis a murit la timp. S-a sfarsit odata cu vremea lui. Nu mai avea ce cauta pe lumea asta. Acum e la moda ceafa groasa, ca suport pentru lanturi de aur groase cat degetul. E vremea baietilor "bazati", care se dueleaza in masini din care urla manele si in crucifixuri de juma' de kilogram lipsite de orice semnificatie.
Adio, blugi! Se poarta maiouri cu burta pe trupuri prematur obeze, sorturi de plastic si slapi de marca cu picioare nespalate.
Adio, muzica! E vremea superficialitatii, a minciunii si a prefacatoriei. A playback-ului de blonde infantile, a muzicii din butoane, a remixurilor care aduc bani din seva slagarelor de altadata. E timpul dansului pe masa cu coregrafie bizantina pentru solduri si buric la vedere.
Ne mor actorii, ne mor muzicienii, ne mor scriitorii, ne mor artistii. Ne mor oamenii. In locul lor nu punem nimic adevarat. Pleaca un om si in locul lui rasar trei maimutoi: vreun politician, vreun fotbalist, vreo bahmuteanca sau vreun columbean. Ne umplu televizoarele, casele si mintile cu certurile lor de mahala, cu parerile lor de doi lei, cu idealurile lor de maidan. Ajungem sa ne modelam lumea dupa gusturile lor kitschioase si devenim asemenea lor: ieftini, prefacuti, fara substanta
Pe Pittis nu l-a cautat nimeni la dosarele de securist prin arhiva CNSAS. El nu si-a fabricat imaginea in ziare, din telenovele conjugale si declaratii mitocanesti. Cu anii, si-a schimbat doar culoarea parului. Nu si-a schimbat tunsoarea, stilul, gusturile, muzica, idealurile, crezul, prietenii. Nici macar tigarile. N-a vrut sa para altfel decat era. De aceea nu ne-a dezamagit, de aceea ne era drag, el si vocea lui, oglinda a sufletului sau cinstit. In lumea asta alunecoasa, era mereu acolo, neschimbat, jalon durabil al unei generatii, al unor vremuri. La 63 de ani, a murit tanar. Asa cum a trait. Verde, fara odihna, in picioare, drept.
As da, oricand, zece Preafericiti nonagenari, reciclabili si refolosibili, pe un singur Florian Pittis. O caricatura dintr-un cotidian central rezuma cel mai bine ce era si cat de mult ne va lipsi. Dumnezeu sta cu Sfantul Petru si ii spune: "Lui Teoctist ii gasim inlocuitor, dar ce facem cu Pittis?".